Bolnavii de COVID-19 asimptomatici îşi pierd mai uşor anticorpii decât cei cu simptome, arată un studiu britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un ultim studiu arată că bolnavii asimptomatici de covid-19 îşi pierd mai rapid anticorpii decât cei care prezintă simptome ale bolii FOTO Guliver Gettyimages / Andrew Theodorakis
Un ultim studiu arată că bolnavii asimptomatici de covid-19 îşi pierd mai rapid anticorpii decât cei care prezintă simptome ale bolii FOTO Guliver Gettyimages / Andrew Theodorakis

Un studiu britanic realizat de Imperial College London şi Ipsos Mori, publicat marţi, arată că bolnavii asimptomatici de COVID-19 îşi pierd mai rapid anticorpii decât cei care prezintă simptome ale bolii - nivelul anticorpilor persoanelor testate pozitiv cu covid-19 a scăzut cu 22,3% în decurs de trei luni şi cu 64% la persoanele care au declarat că nu au fost afectate de covid-19 relatează AFP.

Cele două organisme au urmărit în perioada 20 iunie-28 septembrie 350.000 de persoane alese la întâmplare, în Anglia, care s-au autotestat cu regularitate acasă, pentru a vedea dacă au anticorpi covid-19.

”În cursul acestei perioade, proporţia persoanelor testate pozitiv cu anticorpi de COVID-19 a scăzut cu 26,6%” de la 6% la 4,4% din populaţia testată, se arată într-un comunicat, iar ”acest lucru sugerează o reducere a anticorpilor în săptămânile sau lunile de după infecţie”.

”Rezultatele sugerează totodată că persoanele care nu au prezentat simptome de COVID-19 sunt susceptibile să-şi piardă mai rapid anticorpii detectabili decât cele care au prezentat simptome”, potrivit acestui studiu.

Proporţia anticorpilor persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 a scăzut cu 22,3% în decurs de trei luni, iar această scădere a atins 64% în rândul persoanelor care au declarat că nu au fost afectate de COVID-19.

Autorii studiului subliniază de asemenea că toate categoriile de vârstă sunt afectate de această scădere a nivelului anticorpilor, iar persoanele în vârstă sunt mai afectate.

Proporţia persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care aveau anticorpi din iunie în septembrie a scăzut cu 39%, iar în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani a scăzut cu 14,9%.

”Acest studiu constituie un element crucial al cercetării, ajutându-ne să înţelegem cum evoluează anticorpii COVID-19 în timp”, şi-a exprimat satisfacţia secretarul de stat britanic însărcinat cu Sănătatea James Bethell.

Însă ”nu ştim încă dacă anticorpii conferă un nivel de imunitate eficientă sau dacă o asemenea imunitate există şi cât timp durează”, subliniază Imperial College London şi Ipsos Mori, care-i îndeamnă pe britanici să continue să urmeze consemnele sanitare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite