Societate

articolul anterior articolul urmator

Bolnavii cronici care s-au tratat la privat nu se pot înscrie pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Explicaţia CNAS

23
16 Jan 2021 18:20:00
Autor: Cristina Morozan
Mai mulţi medici de familie au reclamat faptul că nu pot înregistra bolnavi cronici, sistemul nerecunoscându-i FOTO: Profimedia
Mai mulţi medici de familie au reclamat faptul că nu pot înregistra bolnavi cronici, sistemul nerecunoscându-i FOTO: Profimedia

Mai mulţi medici de familie au reclamat faptul că nu pot înregistra bolnavi cronici pentru vaccinarea anti-COVID, deşi aceştia sunt la evidenţa medicilor cu astfel de afecţiuni. CNAS a explicat pentru Libertatea.ro că asta se întâmplă pentru că, în sistem, „în acest moment nu se văd decât cazurile care s-au tratat cu decontări de la Casă, la spitalele publice”.

Aastfel, potrivit CNAS, bolnavii cronici care nu sunt în „evidenţa Casei”, adică cei care nu şi-au decontat prescripţiile medicale sau analizele la stat sau la privat prin Casă şi au ales să şi le plătească singuri din propriul lor buzunar, acum nu apar în sistem.
 
„Am portat în platformă statistica bolnavilor cronici din evidenţa Casei din 2016 până acum, tocmai să nu defavorizăm, să cuprindem cât mai mulţi. Vom reveni. Vom vedea ce pot face bonavii cronici aflaţi în această situaţie”, a explicat pentru Liberatea.ro.  Mihaela Tănase, consilieră de comunicare la CNAS.
 
Dar, acest filtru a fost stabilit ca să împiedice medicii de familie să încadreze la bolnavi cronici pe oricine, dar acest lucru intră în contradicţie cu ceea ce s-a comunicat iniţial, că medicii de familie vor fi ei înşişi filtrul. Iar potrivit sursei citate, unul dintre doctorii de familie, a precizat că în acest moment ”se lucrează la upgradarea sistemului, sperăm că se va rezolva”.
 
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că au fost făcute un 305.562 programări la vaccinare în etapa a doua, iar în Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Banan Crudu
16.01.2021, 18:41:07

Aberatiile marca CNAS. Ce conteaza mai mult: diagnosticul omului sau din ce/ in ce buzunar a platit analizele ?! Daca ai neviie de analize rapid, CNAS te programeaza peste 3 luni. La privat le faci a doua zi. Bibe că plătim cotizații de 11% din venituri.

-7 (25 voturi)
Tomescu Tom
16.01.2021, 19:11:51

Banan Crudu Nu e aberație .. este doar o strategie ! Mai fac economie de vaccinuri ! Economie de bani ! Așa cum fac economie la sumele de bani cheltuite pentru analizele făcute la privat, analize ce ar fi trebuit totuși decontate de CNAS ... E un calcul făcut la rece de băieții deștepți ...

+3 (5 voturi)
Un cititor
16.01.2021, 20:01:28

Tomescu Tom nu se face economie de vaccinuri. Acele persoane se vor vaccina dar in a treia faza, deoarece au fost refuzate in ac faza. Problema este ca nu se pot vaccina acum, pt a-si asigura cat mai repede o imunitate, pt a elimina pe cat posibil sa contacteze covid si odata cu ac complicatii. Ex bolile autoimune (cel putin o parte dintre ele) nu presupun tratament recompensat pt a fi evidentiat prin compensare la casa de asigurari...... Dar persoanele respective ar fi trebuit sa fie trecute/inregistrate in sistemul centralizat, cu ac boli. Apoi, analizele pt astfel de afectiuni nu sunt pe lista analizelor anuale gratuite. Aceste analize sunt si mai scumpe si se fac din buzunarul bolnavului, an de an, pt ca: lista cu analize anuale nu le cuprinde/evidentiaza. Am dorit sa inregistrez pe cineva cu astfel de boala si intr-adevar nu apare in sistem, desi ac persoane sunt f vulnerabile, (are boala de cel putin 15 ani) poate cele mai vulnerabile.....fiind vorba de sistemul imunitar/boala autoimuna.

+4 (4 voturi)
ion carutasul
16.01.2021, 18:53:38

”NOUTATEA ” diferentei intre privat si stat (medicul de familie ) este cunoscuta. Problema actioneaza la neacordarea unor medicamente compensate primite de la un medic ce actioneaza in privat ,fara contract cu Casa si deci NU se elibereaza Scrisoare Medicala . Situatia in sine are mai multe aspecte dincolo de plata integrala a medicatiei primita de la medicul privat . 1. Pacientul nu a hotarat ,daca medicul ,clinica NU are contract cu Casa de Sanatate. 2. Aceasta abordare a medicatiei ,deci fara compensare este echivalenta cu pierderea asistentei medicale desi ai cotizat ”a la long ” 3 . Aceasta abordare a fost facuta de” diriguitorii ” din Ministerul Sanatatii pentru colegii medici nemultumiti ca prin incompetenta au pierdut șpaga ce se da in cabinetele de stat ,bolnavul platind la privat . Cu cele de mai sus nu facem decat sa amintim si de politica comunista de nivelare a veniturilor . In curand de la fiecare cat mai mult ,iar statul ce ramane dupa furt institutionalizat .

-7 (13 voturi)
ileana iliescu
16.01.2021, 20:04:47

bravos natiune!cu programarile la analize si alte investigatii la stat eram de mult morti,le am platit din buzunar iar acum ii lasati pe dinafara tot pe cei care nu au cheltuit din ce le ati retinut din salarii.statul inca odata dovedeste ca este marsav cu cei corecti .

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările