Brutăria copiilor străzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, oameni fără adăpost, astăzi, brutari. Marcel şi prietenii lui au învăţat tainele meseriei în brutăria organizaţiei umanitare Concordia şi vorbesc cu plăcere despre munca lor. Proiectul brutăriei s-a numărat printre cele premiate de Fundaţia ERSTE la gala integrării sociale 2011, desfăşurată la 20 iunie, la Praga, Cehia.

Munca la brutărie începe dimineaţa devreme. În jurul cuptoarelor încinse robotesc de zor 24 de tineri defavorizaţi, elevi la şcoala de brutari din Ploieşti a Organizaţiei umanitare Concordia. Aluatul e frământat cu nădejde, amestecat cu seminţe de secară sau de floarea-soarelui şi pus la cuptor. După ore de trudă, 400-500 de pâini rumene sunt aşezate în lădiţe şi gata să ia calea magazinelor sau a caselor de copii.

Marcel are 21 de ani şi este unul dintre brutari. La vârsta de un an, mama l-a abandonat şi a rămas doar cu tatăl. Numai că acesta, spune Marcel, bea mult alcool şi era foarte violent. Aşa a ajuns Marcel în grija bunicilor care l-au crescut până la vârsta de 14 ani. Apoi, bunicii au murit, iar copilul s-a întors la tată. Aceleaşi bătăi, aceleaşi beţii. Astfel că Marcel a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini şi a plecat la Bucureşti.

Andreas Treichl, preşedintele Fundaţiei Erste,  alături de premianţi. Click pe imagine pentru fotogalerie de la eveniment

image

Un an a stat pe stradă. „Nu ştiam ce să fac, unde să dorm, ce să mănânc. Pe stradă am îndurat şi am învăţat multe lucruri pe care nu aş vrea să mi le mai amintesc", povesteşte băiatul. A auzit de Concordia şi de Centrul „Sf. Lazăr" şi s-a hotărât să încerce. Nu a fost uşor, dar după mai multe încercări a reuşit să înveţe o meserie. Aceea de brutar. „Îmi place să fiu brutar şi pâinea pe care o fac eu e cea mai bună", spune tânărul.

Şase câştigători din România

Proiectul „Brutăria Concordia" s-a numărat printre proiectele româneşti care au câştigat premiile Fundaţiei ERSTE la Gala integrării sociale 2011, desfăşurată la 20 iunie, la Praga, Cehia. Alte cinci organizaţii non-guvernamentale româneşti au fost premiate, valoarea fiecărui premiu fiind de 16.000 de euro: Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret Săcele - pentru proiectul „Case mai bune", Asociaţia pentru promovarea incluziunii sociale Câmpia Turzii, Cluj - pentru „Aproape de şcoală", Asociaţia Pro Democraţia clubul Timişoara - pentru „Democraţia la Pădureni", Asociaţia Accept Bucureşti - pentru  „Diversitatea, realitatea din jurul nostru" şi Asociaţia culturală Turn Timişoara-pentru „Festivalul internaţional de artă romă".  În plus, proiectul brutăriei Concordia a fost recompensat şi cu un premiu special din partea angajaţilor grupului ERSTE care l-au votat ca fiind cel mai reuşit.

Marele premiu, câştigat de Croaţia

Premiul cel mare, de 40.000 de euro, a fost câştigat de o organizaţie non-guvernamentală din Croaţia - Adăpostul pentru femei din Zagreb,
care a oferit sprijin victimelor violenţei domestice. „Am iniţiat acest premiu în 2007, întrucât noi credem în existenţa unei societăţi fără prejudecăţi şi cu drepturi egale pentru toţi. Pentru a crea o astfel de societate, trebuie să contribuim cu toţii. Aceste organizaţii câştigătoare îşi dedică întreaga activitate atingerii acestui obiectiv. Ce putem noi să facem este să oferim o recunoaştere publică a dedicării lor şi a rezultatelor deosebite pe care le-au obţinut şi să încercăm să le urmăm exemplul", a spus Andreas Treichl, preşedintele Fundaţiei ERSTE şi CEO al ERSTE Group.

Premiul al doilea, în valoare de 30.000 de euro, a fost câştigat de proiectul slovac „Agenţia de presă pentru rromi", iar cel de-al treilea, de 20.000 de euro, a fost obţinut de croaţi pentru „Adăpostul persoanelor fără adăpost". În concurs au fost peste 1.600 de proiecte din ţările Europei Centrale şi de Est, din care au fost selecţionate 36. Valoarea totală a premiilor a fost de 613.000 de euro. Din România au participat 20 de organizaţii non-guvernamentale, dintre care şase au fost premiate. Juriul Premiului Fundaţiei ERSTE a fost alcătuit din 18 experţi naţionali şi internaţionali în probleme de integrare socială, printre  aceştia numărându-se şi Dana Deac, director TVR1, şi Sandra Pralong. Adevărul Holding a fost partener media al evenimentului.

"Îmi place să fiu brutar şi pâinea pe care o fac eu e cea mai bună!''
Marcel brutar

"Ce putem noi să facem este să oferim o recunoaştere publică a dedicării lor şi a rezultatelor deosebite pe care le-au obţinut.''
Andreas Treichl preşedintele Fundaţiei ERSTE

16.000 de euro a fost valoarea premiului câştigat de proiectul „Brutăria Concordia" la festivitatea desfăşurată la Praga.

613.000 de euro, valoarea totală a premiilor

Proiectele a 20 de organizaţii non-guvernamentale din România au fost selectate pentru a participa la concursul Premiile Fundaţiei ERSTE 2011. Şase dintre proiecte au fost premiate cu câte 16.000 de euro.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite