Societate

articolul anterior articolul urmator

Bucureştiul, capitala care ucide

6
26 Nov 2021 18:22:42
Deutsche Welle

Bucureştiul este unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa. Au fost zile, în plină criză pandemică, în care gradul de noxe a depăşit cu mult pragul critic de 100%.

Pe lângă gropile de gunoi „tradiţionale“, precum munţii de noxe pe care îi administrează, nerespectând normele europene la zi, groapa Glina, apar ca ciupercile după ploaie grămezi de gunoaie în te miri ce locuri virane din averea spaţiului public al Primăriei Capitalei.

Când încă stăpânea discreţionar Bucureştiul, Gabriela Vrânceanu Firea, într-un schimb de replici cu ministrul Mediului de atunci, Costel Alexe, care i-a pus în vedere să găsească soluţii viabile pentru a diminua efectul nociv al celor un milion de tone de deşeuri pe care le produce anual Capitala, fosta primăriţă a emis următorul verdict de mahala: „Mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă convine în Bucureşti“.

Dar noxele pe care le respirăm, mai ales acum în plină pandemie, nu sunt singurul agent de poluare pe care bucureştenii îl trag după ei în fiecare zi. Poluarea sonoră şi mai ales poluarea vizuală nu iartă pe nimeni, sunt indicatori ai proastei administraţii, şi nu de azi de ieri.

„Interzis câinilor în spaţiile verzi“

În dimineţile bucureştene de sfârşit de noiembrie, de cum se crapă de ziuă, lumina are cearcăne verzui ca zâmbetul femeii după naştere. Pe bruma de două degete aşternută în spaţiile cu verdeaţă, atâtea câte mai sunt, se văd urmele câinilor scoşi la plimbare devreme, pentru ca proprietarii lor să poată ajunge la serviciu. Pensionarii ies mai târziu, îşi dau întâlnire în parcuri ignorând, în virtutea „vârstei înţelepciunii ce nu dă socoteală“, plăcuţele care somează „Interzis câinilor în spaţiile verzi“.

Să ocoleşti fecalele patrupedelor de pe trotuare este prima aventură a zilei. Nu reuşeşti de fiecare dată, astfel că poţi avea nenorocul să ajungi la slujbă cu încălţările urât mirositoare care înlătură de la o poştă miresmele parfumurilor Georgio Armani, Dolce&Gabbana, Gucci, Ungaro III, Cerruti 1881 şi toată gama adjuvantelor care nu de puţine ori nu fac decât să ascundă lipsa săpunului şi a duşului de dimineaţă.

Bucureştiul miroase urât. Directiva UE de a trece de la ghenele de gunoi din scările blocurilor la pubele diferenţiate în funcţie de natura deşeurilor va fi aplicată la sfântu’ aşteaptă. Ce s-ar face REBU şi edilii dacă ar aplica-o, pierzând astfel banii negri de uzunar? E de preferat ca gunoiul menajer să împută aerul, iar şobolanii să-ţi taie calea, inclusiv în pieţele Capitalei. Firmele de deratizare sunt mână în mână cu administraţiile marilor oraşe, începând cu Bucureştiul. „Lasă-i şi pe ei, că nu or împărăţi lumea“, auzi în pieţele în care cartofii se vând mai scump decât merele de Voineşti. E vorba de şobolani, desigur.

ADP, un aspirator de bani publici stat în stat

„Dă-mi zece saci din ăştia mari de gunoi, îmi renovez apartamentul şi sunt buni pentru moloz, fac cinste“. „Îţi dau domnu’, nu vrei douăzeci?“ „Atunci să fie treizeci, tot aia e“. „Dacă zici matale, că te văd om serios, îţi aduc în cinşpe minute, dai cât te lasă inima“.

Asta se întâmpla într-un părculeţ din cartierul Drumul Taberei, dimineaţa devreme, negustorul de saci de gunoi era un burtos cu un Labrador în lesă. L-am reîntâlnit peste câteva zile în proximitatea Pieţei Moghioroş, unde îmi fac cumpărăturile, vindea sacii de gunoi cu doi lei bucata. Şi oamenii cumpărau.

Mături, cazmale, lopeţi, tomberoane pe roţi. Lucrătorii angajaţi ai ADP mătură în dorul lelii frunzele ruginii de pe trotuar. Târâie după ei tomberoanele pline cu frunze, cu peturi, cu chiştoace de ţigări, cu fecalele pe care purtătorii de câini nu le iau în punguţe de plastic pentru a le arunca în coşurile de gunoi.

Lucrătorii angajaţi ai ADP fac pauze lungi şi dese. Stau rezemaţi în cazmale iar celularele pe care le au în buzunarele salopetelor sună ca un zumzăit de bondari. „Merge treaba, merge?“ „Merge, domnu’, cât să nu stea. Atâta ne plăteşte, atâta facem. Da’ ce, crezi ’mata că cu Ceauşescu făceam altfel?“

Noi ne facem că muncim, aşa era pe vremea împuşcatului. Sau, mai aproape, în 22 decembrie 1989, în studioul 4 al TVR, când Ion Caramitru execută celebra propoziţiune către Mircea Dinescu: „Mircea, fă-te că lucrezi!“ Nimic nu se schimbă, ci totul se transformă. Între revoluţionarii de catifea nu sunt doar unii dintre prăpădiţii care mătură frunzele moarte ale sfârşitului de toamnă bucureşteană, ci şi cei care fură din bugetul Primăriei Capitalei sume exorbitante.

Arhitecţii Primăriei Generale închid ochii la toate construcţiile postmoderne din aluminiu şi sticlă, plantate de către dezvoltatorii imobiliari lângă clădirile vechi de patrimoniu.

De pildă, Universitatea din Bucureşti administrează o avere uriaşă, ce constă într-un cvartal de clădiri de pe Şoseaua Panduri, nr. 90-92, fostul azil „Elena Doamna“, înfiinţat de soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Renovarea acestor clădiri, care vor fi sediile mai multor facultăţi ale Universităţii, a fost încredinţată firmei SC Erbaşu S.A. Lucrările au început de doi ani şi înaintează precum galopul melcului. De ce? Pentru că, potrivit practicii autohtone, compania latifundiară Erbaşu a subcontractat executarea lucrărilor de reabilitare unor firme de buzunar, care au doar câţiva angajaţi, mulţi dintre ei sezonieri, plătiţi pauşal. Estimez că fostele clădiri construite de domnitorul Al.I. Cuza vor fi date la cheie în vreo zece ani. Tot atât a durat şi construirea magistralei de metrou care leagă Drumul Taberei de Universitate.

România Bucureşti Rectorat sediu nouNoua clădire a Rectoratului Universităţii din Bucureşti

În urmă cu doi ani a văzut lumina zilei noua clădire a Rectoratului Universităţii din Bucureşti de pe Şoseaua Panduri. Aluminiu şi sticlă. O variantă postmodernă, de prost gust, a vechii clădiri a Rectoratului Universităţii de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu.

Am obiceiul să vorbesc cu taximetriştii, deseori afli păreri care te surprind prin curăţenia aprecierilor. Am făcut un tur, dus-întors, între cele două sedii ale instituţiei academice, în dorinţa de a întregi reportajul de faţă. Am avut şansa de a călători cu un taximetrist dezgheţat la minte: „Ce ziceţi, domnule, de noua clădire a Universităţii?“ „Ce să zic, e copie a restaurantului Golden Blitz al Elenei Udrea, se şi vede de aici. Cum să intri tu, ditamai profesorul universitar, într-o cuşcă de sticlă, cum intra Băsescu pe uşa lui Udrea!“ „Şi clădirea veche, de pe Kogălniceanu, de asta ce ziceţi?“ „Aia e cu totul altă mâncare de peşte, domnu’ meu. Te uiţi la filosofii ăia, la statui, şi parcă alta ţi-e inima, simţi, aşa, că vii şi tu de undeva şi că vrei să ajungi om mare.“

România Bucureşti UniversitateSediul Universităţii din Bucureşti de pe bulevardul Kogălniceanu

Cartierul Ferentari, amintiri pentru viitor

Pleci dimineaţa de acasă la serviciu, eşti în bună stare pentru o nouă zi de muncă şi te întorci sleit de puteri. Şi nu pentru că munca te-ar fi solicitat peste măsură, ci pentru că bucuriile zilei s-au topit ca ceara în iureşul poluării fonice, vizuale şi, nu în ultimul rând, în iureşul poluării umane. Şi încă alte suplicii ale unei zile „de muncă, dragoste şi de păcat“, aşa cum mi-a rămas în minte un vers al unui poet anonim, explicit, un vers pe care un om al străzii mi l-a „vândut“ pentru o bere la botul calului la o bodegă din Ferentari.

Cartierul Ferentari a devenit în ultimii zece ani o zonă destul de frecventabilă pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă. Spaţiile verzi, pe alocuri generoase, fac parte din ofertă. Perceput încă din vremea împuşcatului drept arealul romilor şi al oamenilor scăpătaţi, acum doar manelele isterice îi mai păstrează compoziţia de „cartier ţigănesc“. În anii ’90, am făcut un reportaj în zonă. Locatarii, în marea lor majoritate romi, îşi creşteau caii şi porcii în apartamente. Auzeam, dacă nu la blocul

în care consemnam viaţa pe credit a etnicilor romi împroprietăriţi de Iliescu prin decretul care a dat liber cumpărării apartamentelor la preţuri de nimic, atunci la blocul vecin acelaşi refren al unei melodii care îţi pervertea sufletul către altitudini ancestrale: „Haoleu, Codin Codine/ Ce-a avut moartea cu tine/ Cu securea ta cea lată/ Tăiaşi pluta dintr-odată/ Şi te-ai frânt ca măzăricea/ Haoleu ce greu e-aicea“.

Piaţa Romană, BucureştiPiaţa Romană, din Bucureşti, cu baloanele din cauciuc instalate de administraţia Firea

Piaţa Romană, îngerii din beculeţe şi baloanele din cauciuc ale Gabrielei Firea

Este, probabil, cel mai accesat loc de întâlnire, alături de Piaţa Universităţii. Piaţa Romană are indicativul „la coloane“, pe când Piaţa Universităţii are imperativul „la coada calului“ – e vorba aici de statuia lui Mihai Viteazul.

Poluarea vizuală este cea mai grea pedeapsă pentru bucureşteni. Cei mai mulţi nu o conştientizează, deşi stampele cu clădiri de patrimoniu în paragină alături de imobilele impozante din sticlă şi aluminiu ale marilor companii multinaţionale agresează clipă de clipă geana privirii.

Dar oamenii îndeobşte, iar bucureştenii nu fac excepţie de la regulă, privesc orizontal, în asfaltul vieţii primitive, şi nu în înaltul hărăzit la începutul începuturilor. Dacă Dumnezeu a făcut lumea în şase zile iar în ziua a şaptea s-a odihnit, omul ar fi trebuit să pună mâna să facă lucruri tocmai începând cu ziua de odihnă a Domnului. N-a făcut-o, de lene, şi a ales să se odihnească şi el sub umbra mărului adamic. Aşa a început aventura pierzaniei.

Piaţa Romană, ca şi Piaţa Universităţii, ca şi alte locuri hărăzite confortului spiritual, nu i-a preocupat pe nici unul dintre primarii postdecembrişti. Ce să le ceri lui Halaicu, Lis, Băsescu, Oprescu, Firea şi mai nou actualului primar general al Capitalei, Nicuşor Dan? Puteam să le cerem să se ducă la şcoală şi să înveţe carte. N-am făcut-o, ne-am tot umflat în pene că vreo douăzeci de ani Bucureştiul a fost dat pe mâna dreptei politice şi ne-am văzut de ale noastre. Dar nu şi de ale comunităţii.

Piaţa Romană, BucureştiPiaţa Romană din Bucureşti, cu figurinele din beculeţe

Piaţa Romană arată jalnic. Fostul primar general G.V. Firea a vărsat milioane de euro – cuvântul „vărsat“ face parte din edictul buzunarelor pline pe spinarea contribuabililor – pentru Catedrala Mântuirii Neamului, pentru panseluţe plantate în pragul iernii, pentru concerte inepte de sărbători, pentru milioane de beculeţe de Crăciun răsucite în cele mai năstruşnice figurine, în loc să reînvie, atât cât era posibil, spiritul patrimoniului imobiliar al caselor vechi, unele dintre ele monumente istorice, construite de negustori cu stare ori de mica burghezie.

Tot Firea a plantat în Piaţa Romană baloane din cauciuc pe care tronează găinaţii de porumbei. Iar pe Calea Victoriei s-a învârtoşat şi mai mult: a zidit între trotuare şi carosabil nişte măciulii din beton placat cu gresie, înalte de o jumătate de metru. De ce a făcut această lucrătură de un prost-gust strigător la cer? Răspunsul se află la Adriean Videanu, împăratul bordurilor şi al munţilor de gresie care fac din cea mai poluată capitală europeană un cavou uriaş.

Întrebarea, în ceea ce priveşte mandatele lui Firea la Primăria Capitalei, e elementară: poţi să faci casă bună deopotrivă cu istoria Bucureştiului şi cu primarul orăşelului Voluntari Florentin-Costel Pandele? Răspuns: nu poţi.

România Bucureşti
Bloc din Bucureşti ciuruit de gloanţe în decembrie 1989

Dar să o lăsăm în plata domnului pe actuala ministreasă a Ministerului Familiei, înfiinţat special pentru G.V. Firea. Primarul actual al Capitalei, Nicuşor Dan, e de la începutul mandatului mut ca o lebădă. Să ne înţelegem, nu e vorba că tace şi face, nu face nimic şi atunci de ce ar ieşi în public? Ce să ne spună? Este marea dezamăgire a bucureştenilor care l-au votat în virtutea activismului său civic ce a procreat Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB). Dacă s-ar fi oprit aici, USR-ul lui Barna nu ar fi existat şi nici volutele agramate politic ale partidului care de fiecare dată s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont în faţa provocărilor dâmboviţene de pe scena politică.

Ieşind din economia reportajului de faţă, dau un verdict pe care i l-am aplicat şi lui Iliescu: dacă USR n-ar fi existat, atunci ar fi fost inventat. Şi asta, pentru că românii au perceput partidul condus de Barna ca pe o formulă politică apolitică.

Mă întorc la Bucureştiul care ucide. Noxele vederii sunt, cum spuneam, cel mai greu de suportat. Vezi ziua în amiaza mare, pe bulevardele centrale ale Capitalei, oameni care par îmbrăcaţi cu forţa iar pe de altă parte fete tinere ori femei fără vârstă plimbându-şi după ele toaletele de seară ca într-un scenariu ad-hoc din care lipseşte regizorul. Prostul gust se afişează fudul pe marile bulevarde în rochii de seară şi în pantofi cu toc „cui“, purtătoarele părând a avea tot timpul în faţă o oglindă în care îşi supraveghează mersul.

Închei acest reportaj cu o pildă din „Calofilia“: un călugăr bătrân se petrece pe trotuar cu o femeie îmbrăcată corect, păşind oarecum nesigur ca pe un covor de iarbă crudă după a doua coasă. Călugărul se opreşte, întoarce privirea şi se uită după femeie. Simţindu-i privirea în ceafă, femeia se întoarce şi îl ceartă: „Sfinţia ta, cum se poate ca un slujitor al Domnului să se uite după femei, nu vă este ruşine?“ Iar călugărul zice: „Femeie, eu nu mai am pofte trupeşti. Dar m-am oprit şi m-am minunat cât de frumoasă te-a făcut natura.“ Femeia s-a întors şi şi-a văzut de drum. Să fi înţeles cuvintele călugărului? Nu se spune nimic mai departe. Părerea mea e că nu a înţeles nimic.

Frumuseţea se adună în chip ca un vierme de mătase în coconul lui. Mai departe, blândeţea broderiei îşi caută modelul.

George Arun - Deutsche Welle

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Brave.com
26.11.2021, 18:42:28

Imi aduc aminte acum 30 de ani cand am aterizat prima oara pe aeroportul din Vancouver, Canada emigrand din Bucuresti... era un aer asa de curat cum poate in Roumania doar pe creste de munti mai gasesti... azi locuiesc in West Vancouver si in fiecare dimineata cand deschid geamurile casei zambesc cand respir adanc aerul de munte cu parfum de brazi combinat cu briza oceanului si ma felicit ca acum 30 de ani am luat cea mai buna decizie a vietii mele..

+12 (16 voturi)
ion ion
26.11.2021, 23:48:38

"cand respir adanc aerul de munte" Daca asta era tot ce doreai (aer curat), nu trebia sa zbori la capatul lumii, te puteai muta la Brasov.

-3 (3 voturi)
Brave.com
27.11.2021, 00:55:15

https://brasovromania.net/2019/09/protest-brasov-mergi-vrem-aer-curat-la-brasov-mitul-aerului-bun-de-munte-de-la-brasov-s-a-dus-naibii-cand-primaria-brasov-alaturi-de-ceilalti-actionari-de-la-groapa-de-gunoi-fin-eco-au-f/

+9 (9 voturi)
POLITICALLY INCORRECT
26.11.2021, 23:25:46

George Arun, felicitari...chiar ma mir sa mai gasesc in acest tabloid si articole bune...iar despre Bucuresti ce sa zic...omil de regula,sfinteste locul...asa oameni, asa orase...traim intr-o societate cu standarde foarte joase...in toate aspectele...toate cele bune✌😊

-6 (10 voturi)
Natanaiel Prididosie
27.11.2021, 06:36:50

Așa e, frate. Ppă la Doiicezziia, cum mai e wurstul? Mai cu bratt sau mai cu knakk? Aer curr-rratt, alea?... No, gutt. Kașșay capitasslistmuull...pentru unii „care vinde” mummă...nu tu gaz, nu tu corupție... Pentru alții ... care consumerește, ciumă...ACOLO se arde gazul. Cum să nu-ți placă gloabba...când o vezi lizzând așa....

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările