Ca-n legendele cu Bill Gates şi Steve Jobs: campionii mondiali la robotică din garajul lui Ionuţ

O echipă de tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani coordonată de un profesor de Finanţe de la ASE a reuşit performanţa de a câştiga premiul întâi la Robotică la Turneul Campionilor din acest an. Povestea lor pare desprinsă dintr-un film american: fără a avea o pasiune pentru asta s-au apucat de construit roboţi dintr-o întâmplare în garajul casei din Capitală al dascălului.

Un grup de tineri format iniţial din câţiva liceeni din Voluntari şi coordonat de un profesor care predă Finanţe în limba germană la ASE a ajuns în 2016 cea mai bună echipă din lume la concursurile internaţionale de robotică pentru elevi. Mărturie stau trofeele şi garajul profesorului, locul în care elevii lucrează, noapte de noapte, după şcoală. Cum au ajuns aici poate fi fără probleme un subiect de film american cu happy-end.

„Autovortex” a devenit cea mai bună echipă de robotică din lume, după ce, în iulie 2016, a obţinut locul I la Turneul Campionilor Asia Pacific, un concurs la care au fost invitaţi numai cei care s-au clasat pe primele locuri la Campionatul Mondial de robotică din mai din America. Adică au participat cei mai buni dintre cei mai buni.

Membrii echipei s-au întors în ţară obosiţi, după o luptă crâncenă, dar cu o mare bucurie - că toate eforturile financiare, fizice şi psihice de a face posibilă participarea nu au fost în van. Pe aeroport nu i-au aşteptat televiziunile, aparatele foto ale jurnaliştilor, nici microfoanele sau reportofoanele acestora. A fost linişte, fără declaraţii, fără bliţuri. 

  „Dacă poţi instala windows, poţi face şi robotică“

Echipa din care fac parte campionii mondiali împlineşte doar 5 ani. A luat fiinţă în urma a ceea ce profesorul Ionuţ Panea descrie ca fiind „un experiment al Şcolii Americane din Pipera”. S-a trezit într-o zi cu un telefon de la directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari care-l ruga să îi ajute pe elevi să construiască un robot, pentru că Şcoala Americană le-a donat nişte piese şi i-au înscris la un concurs de robotică.

„La momentul acela, Şcoala Americană organiza Campionatul din Europa Centrală şi de Est la care erau invitate toate echipele şcolilor americane din regiune. Au vrut să ajute comunitatea locală şi au donat o cutie de piese Liceului din localitatea Voluntari, vrând să dezvolte un 

pic comunitatea. Directorul liceului, prieten de familie cu mine, m-a sunat m-a întrebat dacă aş putea să îi ajut pe elevi să facă un robot să meargă drept. Eu nu făcusem niciodată robotică. Nu ştiam. Dar nu m-a lăsat. Mi-a spus că dacă am instalat un windows pe calculator pot face şi un robot”, povesteşte amuzat profesorul de Finanţe Ionuţ Panea.

Într-un final, a acceptat. A mers la liceu, s-a întâlnit cu elevii care se uitau la el timoraţi şi aproape chiorâş şi le-a 

propus să se vadă după ore în garajul casei lui din Capitală pentru a se apuca de treabă. Au învăţat împreună să strângă şuruburi. După o săptămână şi trei zile au reuşit să facă un robot. Primul lor robot. 

„Am făcut un robot cum ne-a dus capul, din strictul necesar pe care l-am avut acolo. Nu am luat niciun model de niciunde. Ne-am gândit noi să semene cu o maşinuţă, pentru că nu aveam decât două motoare”, îşi aminteşte profesorul.

„Ce e cu voi aici?“

Îmbrăcaţi ca de parc, fără nume şi fără tricouri, liceenii din Voluntari şi profesorul Panea s-au prezentat la Şcoala Americană pentru concurs. Au fost observaţi imediat. Nu în sensul bun însă. „A venit şeful juriului la noi şi ne-a întrebat ce e cu noi acolo. I-am spus: «Suntem echipa din Voluntari.» - «Şi care este numele vostru?» - Nu avem nume.- « Şi tricourile?» - Nu avem. Ne-a spus că nu e bine şi ne-a dat bani să ne facem tricouri cu nume, siglă şi slogan. Atunci unul dintre copii a spus să ne spunem Autovortex, care este o invenţie de-a mea, un brevet pentru un dispozitiv care reduce consumul auto”, mai povesteşte Panea.

Şi pleacă spre Campionatul Mondial

A doua zi s-au întors la concurs, echipaţi şi cu un nume pentru echipă. Au început meciurile. Şi au câştigat! Şeful juriului le-a transmis felicitări şi apoi le-a urat, spre stupefacţia lor, drum bun către America. 

„Eram şocaţi. Am întrebat ce căutăm în America. Câştigătorii merg la Campionatul Mondial în America, ni s-a spus şi mai mult ni s-a urat succes cu strânsul banilor! Nu mai înţelegeam nimic. Ce bani? Aşa am aflat că în SUA plecam pe cheltuiala noastră”. 

De la concurs s-au dus direct la directorul şcolii din Voluntari acasă să-i dea veştile. Acesta însă nu a crezut nimic. 

„Zicea să lăsăm glumele la o parte. I-am arătat trofeul şi medaliile. S-a dus la Primărie să ceară bani, iar pentru că se apropiau alegerile, Consiliul Local din Voluntari a aprobat plecarea”, mai povesteşte coordonatorul. În America, Autovortex nu a luat niciun premiu, dar microbul a fost sădit. 

Şi chiar dacă nu mai erau bani pentru susţinerea echipei, Panea s-a hotărât să continue pe cont propriu. A început să se intereseze ce concursuri de profil sunt, dar şi să adune cât mai mulţi copii în jurul lui. A căutat sponsori, iar la un moment a fost ajutat chiar de către studenţii lui de la ASE care au organizat o campanie de strâns fonduri. 

Cea mai mică echipă din istorie

Dar şi cu acest ajutor, în acel an, nu putea duce decât un singur copil la Concursul Mondial, iar ca să conducă robotul îi trebuiau doi. Aşa că şi-a luat sora.„Am dus-o pe soră-mea cu forţa. Am fost cea mai mică echipă din istoria campionatului, un antrenor şi doi copii. Pentru că totul a fost pe fugă, nu ne-a ajuns robotul la concurs. În prima zi am concurat cu un robot dat de o altă echipă, care doar lovea bilele. A doua zi ne-a venit robotul, Igor, cu care am speriat puţin concurenţii. Ne-am clasat atunci pe locul 9”, mai spune cel care a pus pe picioare, „dintr-un experiment”, echipa Autovortex.

 „Tu nu aveai un copil?“

Cu nume, dar fără membri, echipa trebuia întregită cumva. Profesorul de la ASE avea nevoie de copii. Aşa că a început să dea telefoane pe la prieteni, pe la cunoscuţi, poate-poate şi-o trimite unul dintre ei băiatul sau fata în echipa de robotică. A reuşit să-l aducă în echipă şi pe Răzvan Haş, de la Colegiul „Tudor Vianu” pe care îl cunoaştea, din 2015, de la Olimpiada de Robotică din Bucureşti.  

A fost ideea lui Răzvan Haş atunci să meargă la directoarea Colegiului „Tudor Vianu”, doamna Corina Vinţ, şi să îi povestească despre Concursul Mondial, poate ar fi interesată să trimită copii. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu toate că, potrivit lui Panea, directoarea a fost sceptică iniţial. 

„Ne-a întrebat dacă suntem siguri, pentru că ne luptăm cu cei mai buni, dar până la urmă ne-a dat o şansă şi ne-am dus în Coreea. Am fost o echipă mică, doar cu elevi de la Vianu, dar am câştigat atunci medalia de aur. Apoi am fost în Rusia, unde am luat locul doi, în Germania, locul 1, în Olanda, locul 1. Ne-am calificat la Mondiale, unde am fost aproape să ajungem în semifinale şi finale. Asta a fost în 2015”, mai spune profesorul.

2016, anul cu două echipe la Mondiale

Vestea cu robotica a circulat repede printre liceenii de la „Vianu”, iar odată ce au început să vină şi medaliile la concursurile internaţionale, din ce în ce mai mulţi tineri au devenit curioşi şi şi-au dorit să facă parte din „Autovortex”. Acum echipa numără 24 de membri, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani.

Datorită numărului mare de participări la concursurile internaţionale de profil, dar şi a rezultatelor bune, peste tot poziţionându-se pe locul I, la Campionatul Mondial, marea familie „Autovortex” s-a calificat cu două echipe. Aici, au reuşit să obţină un loc doi, iar cu rezultatul de la Mondiale, s-au calificat la Sidney, la Turneul Campionilor, unde au obţinut locul I.

Cu roboţii de Crăciun şi de Revelion

Rareş Bădici a trecut în clasa a XI-a la Colegiul „Tudor Vianu” şi a intrat în echipă printr-un prieten de care a tras să îi facă cunoştinţă cu Ionuţ Panea. 

„Am tot auzit că fac roboţi şi am zis să încerc şi eu. Ştiam în mare că lucrează cu cineva acasă, adică la Ionuţ acasă, dar nu ştiam exact despre ce este vorba. Am tot tras de prietenul meu să mă ia şi pe mine în echipă până când l-a sunat pe Ionuţ. Am mers într-o zi la garaj, unde lucrau ei. Ţin minte că era într-o vineri, cu o săptămâna înainte de vacanţa de Crăciun, am stat până pe la 00.00 - 1.00 p.m. şi din weekendul următor nu i-am mai văzut pe ai mei nici de Crăciun, nici de Revelion, am rămas cu roboţii şi cu Ionuţ”, povesteşte Rareş.

Ziua – liceu, noaptea – roboţi în garaj

 Pentru a putea face faţă concursurilor, spune Rareş, trebuie să te antrenezi mereu, pentru că este important cât de bine mânuieşti robotul. Motiv pentru care membrii echipei se întâlnesc noapte de noapte pentru a se antrena.

„Mulţi dintre noi suntem a IX-a şi a X-a, învăţăm după-amiază. În timpul zilei suntem la liceu, iar nopţile lucrăm la Ionuţ în garaj. Şi am avut, cel puţin înainte de Mondiale, săptămâni întregi în care ziua eram la liceu, ajungeam pe la 7-8-9 dimineaţa acasă, ne culcam o oră, două şi apoi mergeam la liceu şi tot aşa. A fost dificil”, mai spune membrul echipei.

  Turneul din Sydney

Turneul Campionilor Asia Pacific a avut loc în perioada 15-17 iulie la Sydney, Australia, turneu la care au participat 35 de echipe din aproape toată Asia, Australia şi America. Autovortex a fost singura echipă care venea din Europa. Campionatul de la Sydney invită echipele cele mai bune în urma rezultatelor de la Campionatul Mondial. 

Tancul pe şenile care poate zbura

Abia ce s-a întors de la Sydney, Autovortex s-a şi apucat din nou de treabă, astfel că nopţile tot în garajul lui Ionuţ Panea îi găseşti. Vor să construiască un Rover hibrid care să meargă pe pământ, dar să poată şi zbura, pentru Competiţia Naţională de Rovere EXO-RO, organizată de Agenţia Spaţială Română. Au mult de muncă, pentru că în luna august vor să iasă cu el în lume şi să îl prezinte, concursul propriu-zis fiind programat pentru luna septembrie la Vulcanii Noroioşi.