Despre câinii ucigaşi, iepurii distrugători şi alte erori umane

Bineînteles că şi pe mine m-a fulgerat pe şira spinării când am aflat despre copilul sfâşiat de câini în Parcul Tei. Din păcate, de multe ori este nevoie de o victimă bine mediatizată pentru a schimba ceva. Politicienii funcţionează la cerere. Iar cererea trebuie să fie mare. Cred că s-a atins un punct culminant.

Nu sunt nici eu un expert în metode de control ale animalelor. În plus, şi mie îmi plac cainii. Înţeleg latura emoţională a celor care iau partea necuvântătoarelor. Şi oricum ai lua-o, este un exerciţiu democratic sănătos. Dar ca în orice democraţie, vocea dominantă va trebui să răzbească.

Dacă stăm strâmb şi gândim drept, vina este a noastră, a oamenilor. Câinii s-au înmulţit din cauza oamenilor iresponsabili care i-au lăsat liberi. S-au sălbăticit, au devenit agresivi pentru a supravieţui într-un mediu neprielnic şi foarte competitiv. Câinii nu au făcut decât să urmeze legile naturii, ale adaptării, ale supravieţurii. Din păcate, şansele sunt că din ce în ce mai mulţi câini să devină agresivi. Nu cred că este un fenomen izolat, cred că este un semnal de alarmă.

Oamenii ca specie au făcut multe greşeli. Greşeli greu de iertat. Greşeli care au costat multe vieţi de necuvântătoare. Iar câinii vagabonzi sunt încă un exemplu.
 
Vă mai dau un exemplu de nonşalanţă şi aroganţă omenească având consecinţe devastatoare. În 1859 Thomas Austin, un englez bogat colonist în Australia şi vânător pasionat, din plictis, i-a cerut nepotului William din Anglia să îi trimită nişte iepuri sălbatici. Scopul a fost să îi crească pe vasta sa proprietate în scopul de a-i vâna. Prin urmare, a lăsat în libertate 24 de iepuri sălbatici.

În Australia nu au existat până atunci iepuri sălbatici. Şi nici duşmani naturali ai iepurilor. Thomas Austin s-a justificat: „Introducerea câtorva iepuri nu va cauza mult rău, în schimbul creării unei atmosfere "ca acasă" şi a plăcerii vânătului”. Nimeni nu se gândea că drăguţii iepuraşi vor deveni una dintre cele mai ucigaşe specii din Australia.
 
Iepuraşii noştri au dat de rai. Şi s-au înmulţit „ca iepurii”. Din 24 de iepuri iniţiali populaţia a ajuns la dimensiuni incredibile. Fiecare femelă iepure face în medie 18-30 de pui pe an. Iuţi de picior, iepurii au ajuns să se deplaseze aproximativ 120 km pe an. În numai 70 de ani de când plictisitul englez a lăsat liberi 24 de iepuri, deci în anii 1920, populaţia ajunsese la sute de milioane. Şi Australia a început să sufere. Iepurii noştri au distrus specii întregi de plante, de copaci şi de animale. Au ras suprafeţe întregi mâncând tot ce era verde şi cauzând eroziunea solului.

Nu numai ca au cauzat pagube de milioane de dolari pe an, dar au exterminat specii î ntregi. Ascultând de legile necruţătoare ale naturii , cei mai puternici au supravieţuit. De data aceasta iepuraşii au fost cei puternici. Iepuraşii noştri sunt responsabili pentru dispariţia unor specii cum ar fi the pig-footed bandicoot si the greater bilby. Nu cred că există traducere în română pentru aceste specii pentru că sunt disparute.

Breater bilby

The pig-footed bandicoot

Oamenii s-au trezit destul de târziu. Şi a început războiul împotriva iepuraşilor. Iepuraşii s-au dovedit un adversar foarte redutabil. Oamenii au încercat tot felul de mijloace de control. Au început o campanie de vânătoare. Insuficient. Au pus capcane. Insuficient.

La începutul secolului 20, începând din 1901, a început o campanie naţională australiană împotriva iepurilor. Guvernul a construit garduri anti iepuri. Iar când spun garduri mă refer la dimensiuni uriaşe. Garduri lungi de 3 000 km. Insuficient. Iepurii sar sau sapă sub pământ şi nu pot fi ţinuţi prizonieri. Gardul anti iepuri din Australia, construit între 1901 şi 1907 şi lung de 3 256 km, încă este considerat cel mai lung gard existent astăzi. Insuficient.

Apoi oamenii au început o campanie de otrăvire. Insuficient şi periculos. Au început o campanie de distrugere a cuiburilor de iepuri. Distrugere mecanică, cu echipament industrial (buldozere). Insuficient.
 
Cea mai interesantă (şi de fapt cea mai eficientă) metodă de luptă împotriva iepurilor a fost metoda biologică. Încă de la sfârşitul secolului 19 problema iepurilor din Australia a atras atenţia bacteriologilor francezi, Inclusiv a genialului Louis Pasteur. Pasteur a propus infectarea iepurilor cu o bacterie care cauzează o formă de holeră. Metoda nu a funcţionat.

Abia în anii `50 oamenii de ştiinţă au găsit o armă biologică - un virus (myxoma virus) care cauzează o boală mortală specifică iepurilor. În sfârşit ceva a mers! Iepurii s-au infectat unii de la alţii şi populaţia a scăzut de la 600 milioane la 100 milioane. Dar şi iepurii s-au adaptat, au devenit imuni. Şi populaţia a crescut din nou la 300 milioane. Alt virus, calicivirus, care cauzează o hemoragie mortală la iepuri, a fost dezvoltat că armă biologică anti iepuri în anii 90. Iar lupta continuă.

Thomas Austin, dacă ai şti tu câtă pagubă şi bătaie de cap au cauzat cei 24 de iepuraşi! Una peste alta, tot oamenii sunt de vină!. Omul face, el trebuie să şi desfacă. Indiferent de metoda aleasă pentru a controla populaţia câinilor vagabonzi din România, ceva trebuie făcut înainte de a deveni prea târziu.