Când legea doarme lângă monştrii pumnului: Hulk-interlopul din Straja şi „ruşinea oraşului“

Cazul tinerei salvamontiste bătute până la leşin de un interlop din staţiunea Straja, omul care face regulile în oraş, este un caz–avatar pentru felul în care se stabilesc relaţiile de putere atunci când mafia locală preia frâiele legii. De curând, tânara agresată în mod barbar a vrut să-şi retragă plângerea penală depusă împotriva tartorului cu nume de alint-diminutival – Sorin Palesică – sfătuită chiar de avocat să procedeze aşa.

De ce? Ca să „spele ruşinea oraşului“. Ea spală ruşinea, oamenii legii, recte jandarmul care a asistat impasibil la măcel, se spală pe mâini de vreo responsabilitate, iar Hulk-interlopul spală putina, şi gata – aşa se imaculează o poveste cu călăi şi victime. Toată lumea e fericită.

Potrivit art. 193 din Noul Cod Penal, „lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”. Dar interlopul nostru a mai stat la răcoare, fiind un recidivist notoriu în Straja – de altfel, în noaptea în care a fost bătută tânăra salvamontistă Miruna Inel, el a mai bătut încă două persoane, chiar dacă în localul în care s-au petrecut ororile se afla şi un jandarm. Bruce Lee al nostru a fost dus în arest preventiv, însă la mai puţin de o lună de la agresiune, Miruna a vrut să-şi retragă plângerea împotriva lui, îndemnată, pare-se, chiar de avocat (avocatul lui Palesică – n.r.). „Nu vrei să speli ruşinea oraşului!”, a fost reacţia acestuia atunci când notarul din Lupeni a refuzat să înregistreze cererea. România, sec. XXI.

Avocatul a semnat, practic, un cec în alb: un bilet spre libertate pentru Palesică – pericol public, care umblă flancat de câini dresaţi să ucidă şi semeni de-ai lui care cunosc un singur fel de dreptate pe lume: cea care se face cu pumnul. Ei bine, acest clan mafiot – Palesică şi garda lui pretoriană – vor continua să umble nestingheriţi prin Straja, cel mai probabil în urma unor presiuni care au determinat-o pe victimă să îşi retragă plângerea. De la ameninţări cu moartea la mituire, orice tertip ar fi folosit interlopii reprezintă un tip de intimidare care ar trebui descurajat ferm. Primul semnal a fost dat de notarul care a refuzat să înregistreze retragerea plângerii: el este prima voce a raţiunii în acest scenariu care aminteşte de mafia italiană, de cartelurile din Mexic sau de hojmalăii din Detroit care îşi fac singuri dreptate (de cele mai multe ori o dreptate strâmbă ori închipuită). Un singur leac există împotriva acestor cangrene ale societăţii: legea. 

Fiecare agresor care a lovit şi este lăsat liber va mai lovi. Fiecare încercare a victimei de a se apăra – prin lege – va fi contrată de zeci de pumni dacă agresorul nu este dus unde îi este locul – printre agresori. Fiecare caz de acest fel lăsat nerezolvat încurajează brutele să îşi încordeze muşchii mai des.

Chiar dacă multe voci fandosite acuză încă un feminism feroce atunci când vine vorba de ordinul de protecţie pentru femeile agresate, de campanii de awareness (ce ironic) pentru violenţa împotriva femeilor, sau de alte ifose de amazoni şi amazoane sclifosite în ale siguranţei corporale, trebuie să recunoaştem un lucru: femeile sunt mult mai uşor de intimidat, mult mai expuse violenţei fizice (care poate porni de la un simplu refuz de a răspunde unui zâmbet obsceno-laguros), mult mai batjocorite post-traumă. Iată, Miruna a devenit ruşinea oraşului, aşa cum a fost şi fata violată din Vaslui (nu şi-o fi retras şi ea plângerea, ca o fată de treabă). De altfel, lentoarea autorităţilor de a acţiona în aceste cazuri este simptomatică. Fiecare agresor care a lovit şi este lăsat liber va mai lovi. Fiecare încercare a victimei de a se apăra – prin lege – va fi contrată de zeci de pumni, dacă agresorul nu este dus unde îi este locul – printre agresori. Fiecare caz de acest fel lăsat nerezolvat încurajează brutele să îşi încordeze muşchii mai des. Cazuri de acest fel sunt cu duiumul: Palesică este multiplicat şi răs-multiplicat în oraşele în care poliţiştii şi jandarmii închid ochii în faţa agresiunii. Ironia face că Miruna salvează vieţi, iar Palesică are oroare de oameni – în viziunea lui, cei care nu i se supun merită să încaseze pumni cu nemiluita.

Dacă cedează presiunilor – venite fie din partea agresorilor, fie din partea avocatului, sau chiar din partea celor apropiaţi – Miruna va intra în statisticile anonime ale femeilor agresate care nu au fost răzbunate (da, chiar aşa, răzbunate!). Fără a face din asta un îndemn însoţit de surle şi tobe, eu ii spun Mirunei: #BataiaNuELege. Sigur, încurajare împletită din pixeli, parcă straniu distantă, dar cumva spontan rostită în abisul online-ului, ca reacţie furioasă la o dramă absurdă. Micile noastre revoluţii, ale celor care ştim că revolta poate începe printr-un diez urmat de patru cuvinte, pot reverbera mai puternic decât am crede şi pot produce efecte mai spectaculoase decât contracţiile muşchilor faciali ai lui de-alde Palesică atunci când aplică un croşeu de stânga. Pumnii lui Palesică vor mai lovi, nu am niciun dubiu, dacă oroarea din Straja rămâne nepedepsită.

P.S. Pentru notarul din Lupeni: Chapeau!