Când opinia torpilează deontologia. De Ziua Presei, un tablou

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost Ziua Presei. Am avut, zilele trecute, un dialog şocant cu un jurnalist român. Făcuse o greşeală şi i-am atras atenţia politicos, era vorba despre o declaraţie făcută de un politician, pe care o citase greşit.

Mi-a răspuns dispreţuitor că a văzut momentul declaraţiei şi îşi alege singur percepţiile, nu îl interesează ce a declarat cu adevărat politicianul. Au urmat apoi nişte hăhăieli, căci oricum îl detesta pe omul respectiv.

Cred că aşa se explică, în mare măsură, cum a devenit presa română una de zgomot şi opinie. Prin acest tip de raportare la realitate: ori este în armonie cu credinţele mele, ori mă lipsesc de ea, oricum credinţele nu mi le schimb. Asta explică şi lipsa deontologiei, care presupune un criteriu exterior, obiectiv.

Este vorba despre o declaraţie care a fost preluată greşit în toată presa română, în forme diferite, de la ziar la ziar. Va inviţi să citiţi excelentul articol al lui Ioan Florin Florescu, Când politica manipulează semantica, care documentează această greşeală în lanţ. Articolul său nu a produs nici un efect, nu a fost preluat de nici un ziar şi nici un ziar nu şi-a corectat greşeala. Era vorba despre X, ce contează ce scriem, oricum ştim noi bine ce părere proastă avem despre el.  

Un alt exemplu recurent este Polonia. Când aţi citit un articol tradus din presa de acolo, sau un interviu cu cineva de acolo? Nu este nevoie, noi ştim că plonezii sunt răi. Deci putem prelua orice măgărie la adresa lor. Perla coroanei: "polonezii sunt suprematisti catolici iliberali antisemiţi care detestă ortodocşii, slavii, nemţii, balticii". Toate în acelaşi timp. Cum ne-ar plăcea să citim aşa ceva în presa poloneză despre români? Căutaţi informaţii despre Polonia în presa română, vă trebuie microscop că să găşiţi altceva în afară de înfierări. Deşi este o ţară de la care avem multe de învăţat. Israelul are şi el parte de un tratament asemănător.

În fotografia de copertă este un exemplu mai vechi, din oraşul meu. Un primar dintr-o localitate franceză a făcut greva foamei pentru a susţine medicul de familie român pe care îl angajase, dar care nu primise avizul Colegiului medicilor. În presa română s-a rostogolit o zi întreagă ştirea, dar invers. Pica bine un astfel de titlu şocant, au curs comentariile violente, a crescut audienţa. Aşa vă trebuie dacă mergeţi acolo, la muncă, ce aţi crezut ?! Şi acum, la şapte ani după, sunt ziare care au afişată ştirea incorectă, fotografia este de acum câteva zile.

Un exemplu recent, pe alt subiect. Titlu mare: BOR are o atitudine ultraconservatoare, se opune documentului X. Deja avem părerea ziaristului. În interior, avem un analist politic care spune acelaşi lucru şi afirmă că "Biserica catolică este mult mai deschisă". În acelaşi ziar însă, în alt articol, cu titlu neutru, este prezentată poziţia Bisericii catolice, identică cu cea a BOR. Îl deranjează asta pe primul jurnalist? Citează el acest lucru în textul său? Deloc, oricum el va scrie acelaşi refren, indiferent la detalii.

Libération scrie: "Preşedintele român a făcut o confuzie". Traducere în româneşte, prima pagină: "Libération îl desfiinţează pe Iohannis". Ziarele frantuzeşti nu au niciodată un astfel de limbaj. Nu dau nucleara, nu torpilează, nu pun tunurile. Aşa, şi, cu ce încurcă asta pe noi?

Mai adăugaţi la asta morbiditatea ultimelor luni. Breaking news-uri detaliate la fiecare deces. Ştiri urlate despre "bilanţul negru". De fapt stăm, din fericire, foarte bine faţă de alte ţări. La noi au murit, în total, mai puţini oameni decât în alte ţări într-o singură zi. Cum am fi relatat asta? Bine că nu este cazul, la isterie mediatică suntem deja campioni europeni.

A fost un episod scurt şi violent înainte de Paşti, când se anunţau dezastre sanitare iminente. Orice deontologie a fost suspendată. După ce nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a revenit cu vreo scuză. Puteţi citi aici despre faptul că de Înviere nu a fost sânge pe pereţi, doar linişte şi pace.

Mai adăugaţi la asta şi eterna presă ciuvică, cea mai bine plătită şi cea mai vizibilă. Aliatul de nădejde al infractorilor. Cea care prosteşte o parte importantă a populaţiei. Nu au nici o treaba cu jurnalismul, admiratorii "maestrului" Cristoiu.

Nici cei care scriu despre prosopul lui Marica sau despre paltonul lui Iohannis.

Sunt puţini jurnalişti care reuşesc să rămana sobri şi corecţi în practicarea meseriei lor. Puţini rezistă tentaţiei linsajului şi titlurilor bombastice. Flori rare, câţiva la fiecare publicaţie serioasă. O parte dintre ei sunt independenţi sau în platforme cu puţină vizibilitate. Căutaţi să îi găsiti, merită.

Spuneţi-le La Mulţi Ani, este importantă şi dificilă munca lor.


În timp că căutam referinţele pentru acest articol, am văzut că Dilema veche are mari probleme administrative şi financiare, care îi pun în pericol existenţa. Sper să şi le rezolve repede. Este un reper al presei culturale. Şi un loc de mijloc, un spaţiu de calm şi bună cuviinţă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite