Mai exact.
30 de popi, după cum am văzut la televizor cu toţii viteji, unul şi unul, mai
puţin cu zece decât cei 40 de hoţi ce l-au înfruntat pe Ali Baba nu au avut
nimic mai bun de făcut decât să se constituie în alai pentru ÎPS Teodosie
Snagoveanu. Care a cam călcat în străchini şi care e cam mânjit pe mâini de
mierea din borcanul necinstei.
Obligat de lege să se ducă a da cu
subsemnatul periodic în conformitate cu regulile specifice controlului
judiciar, Şpagoveanu a simţit nevoia unor sutane de companie, a unor badigarzi
cu barbă albă, oameni în negru al căror rost a fost acela de a-i da curaj şi un
plus de bărbăţie.
Însuşiri care nu l-au părăsit pe Înalt Prea Şpăgarul respectiv atunci când a
încasat mită după mită ba pentru a da o parohie, ba spre a facilita o admitere
la Facultatea de Teologie, dar de care a devenit brusc defectiv în momentul în
care i s-a reamintit că încălcarea rânduielilor omeneşti implică anumite
consecinţe. Poate chiar zornăit de cătuşe.
Şi ca prostia şi ticăloşia feţelor
bisericeşti din cale afară de dedulcite la păcatele lumeşti să fie absolute,
unul dintre însoţitori a şi teoretizat gestul în felul următor: „Biserica
trebuie să arate că are unitate şi unitatea se susţine prin preoţi, prin
credincioşi”.
Nu mă prea
pricep eu din cale afară la ceea ce scrie în Cartea Sfântă şi nici la alte
amănunte legate de canoanele preoţeşti, însă cu toate astea ştiu că una dintre
cele zece porunci îi impune oricărui credincios să nu fure. Or, mita este, la
urma urmei, o formă de furt. Sau nu-ia aşa părinte blogger Eugen Tănăsescu care
ţi-ai dat cu firma-n cap scuzând alaiul respectiv al cărui rost ar fi fost
acela de a apăra integritatea fizică a şpăgarului arhiepiscop în faţa căruia
faceţi incalificabile mătănii?
Mă întreb. Să se fi dat oare derogare
de către Sfântul Sinod, de Prea Fericitul Patriarh al BOR în persoană de la
această prevedere biblică în numele unităţii întru credinţă?
Sper că nu.
Însă tare mă miră tăcerea BOR şi a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei faţă
de nerozia celor 30 plus 1 preoţi din Constanţa.
În afara de ea, de
nerozie, sigur mai rămâne doar un lucru. Că nici Sfântul Sinod, nici patriarhul
Daniel, nici o bună parte dintre ierarhii BOR nu au învăţat nimic din gafele
comise anul trecut cu ocazia incendiului din Clubul Colectiv şi că se încăpăţânează
ca, în numele unităţii întru nesimţire, să se îndepărteze tot mai mult de
popor. Să se transforme în clică.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
43 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Soborul constituit intru apararea episcopului muscat de sarpele lacomiei seamana izbitor cu alaiul pe care il faceau politicienii ca sa-si apare penalii. Asta pana acum cativa ani, de atunci a avut grija DNA sa-i faca sa-si reconsidere parerile despre solidaritate intr-atat incat atunci cand ajung la Beciul Domnesc, doar avocatii si reporterII prea bagareti ii mai inspoesc. Este adevarat ca modul in care au ales sa-si apere superirorul mai adauga o piatra de gatul respectului pe care societatea il are fata ierarhia BOR. O ierarhie care presupun ca nu este altfel decat sunt ":eltele" politice ale acestei tari - aroganta,lacoma si corupta. Cred ca BOR ar fi trebuit sa se sesizeze si sa faca lumina in acest caz mai demult (pe baza propriului statut). Inca nu e tarziu nici acum, daca nu vrea sa pateasca rusinea de a vedea vreun inalt ierarh defiland cu catuse la maini. Dar asta ar presupune o schimbare de optica la varful ierarhiei si, sincer, nu cred ca P.F. Patriarh este capabil de acest lucru. Iar asta o sa coste Biserica, intrucat chiar si simplii credinciosi vad si judeca.
# catalin toader Ma acuza ortodocsii de serviciu ca nu scap niciun prilej de a lovi in credinta stramoseasca , ca sunt printre primii la comentat injurios BOR SRL , mai pe scurt ca sunt un pacatos ordinar numai bun de scuipat , ( daca nu mai rau ) . Sa ma iertati crestini dumneavoastra dar nimeni nu reuseste sa loveasca biserica si credinta , direct la temelie , cu avint stahanovist , dect slujitorii bisericii . Traducatorii dorintelor dumnezeiesti pentru prostimea de rind , numai buna de belit . Lacomia proverbiala a popicilor , trufia afisata ostentativ , incapacitatea de a vedea birna din ochiul propriu , sentimentul de vesnicie a bisericii si de dreptate absoluta , de necontestat , de detinatori unici ai adevarului , au indepartat credinciosul sincer care nici el nu mai este oaia de altadata . S-a mai desteptat prostimea , au mai ramas pe linga popici babaciunile bigote care nu stiu nimic , dar cred orice , de la icoanele plingacioase pina la mortaciuni facatoare de minuni si citiva talibani gen Gigel Gigescu , M Costi , Preda Mihailescu , etc . care cel putin sunt amuzanti in acribia lor de a apara lacustele negre . O chestie interesanta la manifestatia popeasca de ieri era incrincenarea popilor ( departe de intelegerea crestina ) , convingerea reala sau interesata ca ei '' apara biserica ortodoxa ''' insotind ca o garda pretoriana un presupus infractor spagar . Si asta din guritza Tanasescului care abea ce a prins si el un oscior mai gras in ierarhia bisericeasca . Am fost uimit de agresivitatea popilor , de promisiunea de '' a umple sala tribunalului daca se ajunge la judecata '' . Ce dovada mai buna ca deja se simt deasupra legilor omenesti , ca ii doare in zbang de legile Cezarului , ca au devenit o mafie in adevaratul sens al cuvintului . Repet , un prim pas in aducerea popimii cu picioarele pe pamint , este impozitarea silozurilor si a tuturor bunurilor bisericesti Cine va avea hotarirea asta , de a renunta la sprijinul politic al lacustelor negre , va fi demn sa ramina in istorie ca un reformator , ca un Cuza . # M Costi Iarta-ma Costica ca n-am rabdare sa postezi tu primul , dar dormi prea mult . Sau poate te rogi la ora asta .
Nu loviti in Biserica ca veti lua calea Pandemoniului . Inalt prea Spagarul Teodosie nu a furat ci a dorit sa deguste fericirea Divina construind in avans un Colt de Rai proprietate personala pentru a se acomoda cu aierul rarefiat de inalta spiritualitate din Ceruri . Cum putea realiza acest lucru decat bagand mana pe furis in galeata cu "ochiul dracului" . Minunata si inaltatore este solidaritatea popeasca a celor 30+1 de cinstiti "parinti" ce l-au sprijinit moral pe Sfantul Spagar . De , cine se aseamana , se aduna .
PS Oare T Basescu n-are nici un amestec in toata taresenia asta ? Nu-mi vine sa cred ...
# Nirolf Nimeni nu loveste in biserica cu mai mult spor decit popicii care nu inteleg ca vremea lor a trecut .
Vezi toate comentariile (43)