Societate

articolul anterior

Când ştii că e „adevărat“ - Despre nevoia de leadership autentic

0
22 Oct 2019 17:49:21
Madi Rădulescu

„E adevărat tipul...!“, spune unul dintre cei doi tineri, în spatele meu, în zona în care îşi beau cafeaua. Lucrez la un proiect de leadership, într-o companie care are o combinaţie relativ omogenă de generaţii. Generaţia tânără este însă mai puternic vizibilă şi din ce în ce mai numeroasă. Media de vârstă scade constant şi asta bucură pe toată lumea.

Pe de altă parte, le generează tot felul de situaţii provocatoare. De la stil de lucru, la dorinţa de a mişca totul pe repede înainte şi de a se muta dintr-o arie în alta, fără a da senzaţia că au aprofundat suficient, generaţia tânără cere un alt fel de leadership.

Prima dată m-am gândit că vorbesc despre vreun coleg din cercul lor de prieteni, însă firul discuţiei ducea către unul dintre şefii lor... care este... „adevărat!“ şi care este admirat pentru asta.

Nu am mai stăruit lângă aparatul de cafea. Am plecat însă cu o temă de reflecţie. Ce înseamnă să fii un lider „adevărat“ şi cum am putea crea energia aceea molipsitoare pe care am văzut-o în discuţia celor doi. Cu siguranţă că platforma asta de energie mută repede lucrurile din loc şi crează o zonă de participare şi de implicare plăcută. Indiferent de generaţie.

Pentru mine, a fi „adevărat“ e un cumul de autenticitate combinată cu curaj.

Autenticitatea este un termen des vehiculat astăzi în legătură cu leadershipul. Poate pentru că oamenii s-au săturat de atâtea manifestări care indică urmărirea mai degrabă a scopurilor individuale de către leaderi şi, asociat acestora, o falsă imagine.

Autenticitatea generează sentimentul de încredere. Încrederea şi admiraţia pentru cel „adevărat“ se bazează practic pe o ecuaţie, pe o combinaţie de factori pe care liderii, uneori, îi uită sau neglijează.

În ecuaţia asta intră credibilitatea. Mulţi lideri pun accent pe credibilitate. O fac însă într-un fel care o situează la marginea ariei de generare în încrederii. O situează mai degrabă în aria de impunere. „Să ştiu, să dau soluţia, să facă cum spun eu, să fie aşa cum gândesc eu...“ substituie de multe ori credibilitatea reală, cea câştigată pentru că oamenii recunosc la tine experienţă şi expertiză, cumpănirea şi înţelepciunea deciziei. În primul caz, cel al lui „ştie tot“, e greu de crezut că putem menţine pentru un timp îndelungat admiraţia resimţită de personajele mele de mai sus. Pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi se satură de un „ştie tot“ şi încetează să îl mai admire şi să îl mai urmeze. Şi uite cum leadershipul tău sare în aer şi te întrebi de ce trebuie să pui atât de multă energie în a convinge nişte oameni care, altă dată, te urmau fără să comenteze.

Un al doilea element al ecuaţiei de încredere, care îţi permite să devii „adevărat“ este apropierea de oameni. Aşa numita „intimitate“ pe care reuşeşti să o creezi în preajma ta, capacitatea de a lăsa oamenii să se apropie, să vadă omul, să vadă preocupările legate de oameni, empatia. Empatia, de multe ori dificil de definit, se simte şi permite oamenilor să depăşească barierele şi distanţa faţă de putere pe care, noi românii, o avem în mod natural. Lipsa acestei apropieri umane şi lipsa empatiei fac imposibil ca oamenii să te vadă, pe tine, cel „adevărat“ şi să vorbească cu admiraţie despre asta.

Mă adresez acum celor care conduc oameni. Îi invit să se conecteze mai puternic la nevoia de autenticitate în ceea ce fac. Unul dintre motivele pentru care oamenii îşi pun o „mască socială“ în faţa celor cu care muncesc este prejudecată că autenticitatea aduce vulnerabilitate şi că, vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune. Şi alături de această prejudecată mai este una: aceea legată de faptul că oamenii aşteaptă de la noi, leaderii, să fim eroii de neînfrânt, să avem toate soluţiile, să fim puternici şi orientaţi în orice fel de situaţie. Între cele două aşteptări şi prejudecăţi, în acelaşi timp, este un spaţiu de definire al leadershipului care merită explorat.

Dacă mergem la dicţionar – şi vă invit să mergem la definiţie ori de câte ori avem dileme sau e nevoie să clarificăm definiţii care ar putea genera dileme – autenticitatea, termen care provine din limba franceză, are înţeles de: siguranţă, certitudine, autorizare, originalitate, legalizare sau omologare.

În esenţă, autenticitatea, calitatea aceasta de a fi tu însuţi şi, de a avea curaj să fii tu însuţi, oferă oamenilor siguranţă şi garanţia că sunt lângă persoana potrivită. Şi totul poate deveni mai uşor.

Autenticitatea generează încredere. Este un mesaj care merită repetat.

Încrederea mai are două ingrediente. Unul este legat de siguranţă, de aşa numita fiabilitate a relaţiei: cât de mult mă pot baza pe persoana respectivă. Cât de mult mă pot baza pe liderul meu că mă va reprezenta? (Cine altcineva să o facă, eu nu sunt în poziţia în care să am acces la foruri decizionale, la resurse, nu am mereu viziunea de ansamblu... spune omul din echipă). Cât de mult mă pot baza că se ţine de promisiuni? (Sunt multe momente dificile în viaţa unei echipe, a unei organizaţii, a unei societăţi când liderii promit... beneficii, sprijin, schimbări, resurse... şi când, din orice fel de motiv, promisiunile nu se întâmplă.) Cât de mult ştim în ce direcţie ne îndreptăm?

Ajungem astfel la cel de-al patrulea ingredient al încrederii: scopul comun. Un lider autentic, „adevărat“ crează scop comun. Pentru că el ştie că acest scop comun devine un multiplicator de energie, de atenţie, de rigoare, de răbdare, de implicare, de orice poate contribui la reuşită. Similar, dacă oamenii sesizează, înţeleg raţional sau măcar intuiesc ca leaderul are, mai degrabă, un scop personal mai presus de scopul şi binele întregii echipe, se rupe vraja şi nu numai că nu mai cred în leader dar, oamenii încep să urmărească şi să alimenteze propriile obiective în faţa oricăror altora. Se distrug echipe prin acest efect de multiplicare. În acest fel pot pieri companii, dar şi societăţi.

În companii, leaderii autentici se preocupă de această ecuaţie a încrederii şi se menţin autentici. În coaching, în proiecte de dezvoltare organizaţională sau de schimbare, o arie intensă de lucru este legată de această ecuaţie a încrederii care, odată înţeleasă şi internalizată produce efecte deosebite. Vorbim despre capacitatea leaderului de a se înţelege, de a se dezvolta emoţional şi în sinea caracterului său, ca despre #smartleadership. Adică, acel tip de leadership care este pragmatic, aplicat şi autentic în egală măsură.

Întrebarea este însă legată de mecanismele prin care am putea contribui la nivel de societate pentru a crea leaderi autentici, leaderi „smart“ nu în sensul de şmecheri, ci în sensul de „adevăraţi“? Cum putem cere celor ce doresc să devină leaderii societăţii să rămână în zona de menţinere a încrederii, să rămână în zona scopurilor comune: noi cetăţenii şi ei cei ce ne reprezintă. Cum să nu mai permitem leaderilor să activeze preponderent în zona obiectivelor individuale uitând de oricare dintre cele patru ingrediente de bază ale încrederii?

Unul dintre răspunsuri este: fiind noi înşine mai autentici şi curajoşi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii