Când „termenul de garanţie” expiră

Nu-mi plac clasamentele şi rating-urile, de nici un fel: nici cele obiective, bazate pe cifre concrete şi date statistice laborios colectate, nici cele subiective, apărute din „îmi place/  nu-mi place”, „cel mai/ cea mai”, dar trebuie să resunosc că unele dintre ele mă alarmează.

Acu ceva timp, m-a strâns de inima clasamentul ţărilor cu cei mai fericiţi oameni, iar recent – cel cu privire la divorţuri. Moldova se află printre primele 10 ţări din lume în care în 2012 s-au înregistrat cele mai multe divorţuri: iată un top 10 în care suntem printre primii...

  Există multe motive pentru divorţ. Uneori, chiar mai multe decât pro-uniune...

  Luarea deciziei cu privire la divorţ  este un proces complicat, în special când sunt şi copii în familie. Cele mai multe divorţuri sunt cauzate de probleme conjugale sau familiale care au soluţii, dar cei implicaţi pur şi simplu nu au aptitudinile necesare pentru a rezolva aceste probleme la momentul apariţiei lor. Atunci când deficitul de abilităţi este recunoscut şi conştientizat, singura opţiune este dezvoltarea abilităţilor-lipsă, iar acest lucru poate fi făcut fie pe cont propriu (prin lecturi, discuţii, exersări), fie cu ajutorul unui psiholog. Există, totuşi probleme maritale pentru care singura soluţie este vizitarea unui birou de avocaţi.

De când urmăresc oamenii, ca psihologă, şi, în mod special, de când lucrez cu ei, ca psihoterapeută, am constatat că, de obicei, există o combinaţie de factori care duc la divorţ. Cu toate acestea, situaţia unui cuplu şi a unei persoane va fi diferită de oricare alt cuplu şi oricine altcineva. Fiind într-un cuplu, oamenii nu trăiesc într-un vid, ci sunt parte din - şi contribuie la – tot ce înseamnă comuniune, totul şi toată lumea din jur. Şi vice-versa, totul şi toate - schimbările în societate, rolurile de gen, integrarea în comunitate, valorile, convingerile, legile, contextul social-politic, situaţia economică, etc. - au impact asupra cuplului, ca entitate, şi asupra persoanelor care îl formează.

Toate fenomenele demografice ale ultimilor decenii vin „la pachet”, cu bine şi cu rele. Şi dacă unele dintre aceste fenomene au mai fost studiate, apoi divorţul pare să fi rămăs în umbră. Există fireşte, factori notorii, universali, specifici tuturor ţărilor, care au determinat sporirea divorţialităţii la nivel global, dar cred că este mai important să cunoaştem care sunt factorii specifici nouă. Şi nu din curiozitate, ci pentru ca Statul să ştie cum să abordeze fenomenul divorţului prin politici şi acţiuni concrete. Nu este o utopie ceea ce scriu aici. Divorţul nu este doar o gravă problemă personală, ci are şi importante implicaţii sociale şi economice, motiv pentru care o ţară căreia îi pasă de cetăţenii săi va întreprinde ceva cu indicatorii statistici îngrijorători.

  Nu ştiu cât de grav vi se pare vouă faptul că rata divorţialităţii în Moldova este de 3%, iar cea a nupţialităţii de 6.8%, dar pentru mine este extrem de dureros să văd diade maritale ruinate de conflicte, îngheţate sau încinse, copii - răvăşiţi, furioşi sau trişti - şi părinţi, dezorientaţi, disperaţi sau înrăiţi.

  „...Pentru că dragostea a dispărut”, „...Pentru că nu ne mai înţelegem”, „...Pentru că are pe altcineva” – nu sunt scuze, şi nici explicaţii; sunt realităţile lor. „Ar fi trebuit să fac totul, TOTUL, pentru ca să păstrez familia” – aud şi azi, ca un ecou, oftatul plin de durere a unei amice. „Am foarte multă grijă de copiii mei din fostele căsnicii, dar nu mă pot privi dimineaţa în oglindă, de ruşine” – îmi spunea, pustiit, un coleg. „Oare am procedat corect?.. Oare nu mă va învinui, peste ani, copila?...” – se frământă de trei ani o bună prietenă.

  La nivel global, sunt multe discuţii  aprige între cercetători, jurişti, psihologi, atropologi şi sociologi: dreptul la divorţ - liberalizarea divorţului – lejeritatea cu care divorţează oamenii; divorţul-remediu versus divorţul-şantaj sau divorţul-moft; obligativitatea consilierii psihologice pre-divorţ sau încurajarea prin politici specifice a consilierii pihologice pre-căsătorie; ce politici poate elabora un Guvern şi cât de etice sunt politice guvernamentale de încurajare a căsătoriilor şi descurajare a divorţurilor?

  Sunt multe ţări care introduc măsuri specifice în acest sens, sunt ţări care fac cercetări pentru a determina particularităţile comportamentului nupţial şi cel cu privire la divorţialitate. Şi o Moldovă. În top.

La nivel naţional, nu sunt discuţii de nici un fel. Nici măsuri. Nici cercetări. Doar date statistice. Şi oamenii din umbra lor - mulţi oameni, mici şi mari - care suferă.