Candidaţii

Dacă tot coboară din maimuţă, omul poate şi să urce la loc.

Demonstraţiile acoperă demonstraţia. Care demonstraţie? Cea începută la televizor, cu puţin timp înainte de ocuparea pieţelor. Dacă mai era nevoie de dovezi care să ateste dizolvarea criteriilor şi penuria de simţ al ridicolului, trei oameni au decis să le producă. În ordine alfabetică, ei sunt: Buruiană Sânziana, Columbeanu Irinel şi Popescu Ioana. Ce uneşte aceste trei exemplare din România lui 2012? Apetitul edilitar, vezi bine. Trioul lansat de pe trambulinele cancanului şi promiscuităţii vrea la primărie. E de râs? Doar în măsura în care nu e de plâns. În cazul în care ţinem morţiş să ne amuzăm, putem invoca vorba lui Buster Keaton: „Dacă tot coboară din maimuţă, omul poate şi să urce la loc". În caz contrar, nu-i rău să vedem ce se ascunde de fapt în spatele acestui capriciu tabloid.

Mai multe lucruri. Primul dintre ele se naşte dintr-o confuzie care colonizează un număr tot mai mare de minţi. Şi-anume, că democraţia poate să funcţioneze în lipsa competenţei şi a discernământului. Nu cunosc scurtătură mai sigură spre dezagregare şi haos, spre măsluire şi derivă. Luarea bunului-plac drept libertate şi-a moftului drept aspiraţie e un pericol pe care niciunul dintre cei trei candidaţi amorezaţi de propria ipostază nu pare să-l priceapă. Buruiană Sânziana, de exemplu, declară că intenţia ei de-a candida se bucură de susţinerea a o sută de membre din Partidul Fotomodelelor. Încă n-am aflat dacă nu există şi alte organisme dornice să sprijine ideea - poate Sindicatul Ciclotimicilor, poate Federaţia Pistruiaţilor, eventual Asociaţia Celor Care Nu Fac Parte din Nicio Asociaţie.

Al doilea lucru pe care-l scoate în evidenţă începutul de aventură edilitară al trioului Buruiană-Columbeanu-Popescu este reflexul bagatelizării. Iată un capitol la care putem oferi asistenţă de specialitate oricărei ţări europene. Sigur, dacă Mihai Florin Nahorniac, Iosipescu Zambra, Brătianu-Cartof şi Constantin Mudava au putut candida, la vremea lor, la preşedinţia ţării, de ce nu i s-ar da voie domnişoarei Popescu Ioana să se viseze primar şi să plece la vânătoare de susţinători? Bagatelizarea românească ucide fără ezitare idei şi iniţiative a căror gravitate iniţială dispare sub suflul miştocărelii de rigolă. Greva foamei e un bun exemplu de deturnare cu zurgălăi parodici. Un gest de maximă gravitate e compromis nu doar de subţirimea motivelor, ci şi de stilistica pusă la bătaie de utilizatori. În România, destule greve ale foamei s-au încheiat la restaurant - dacă nu cumva s-a ales varianta unei firme de catering care să livreze pizza, buşeuri şi răcoritoare chiar în cortul pătimirii. Fireşte, după ce reporterii TV şi-au recitat poezia şi au dat legătura înapoi în studio.

Iar asta ne aduce la al treilea lucru care trebuie spus răspicat. Oare televiziunile şi presa scrisă n-au nimic ­să-şi reproşeze când două conglomerate de nuri şi un amorez tomnatic ţintesc primăria unei capitale? Logic şi moral ar fi ca ziariştii şi amfitrionii TV care au dat atenţie acestor oameni să prezinte scuze public şi să-şi asume o perioadă (fie şi simbolică) de penitenţă prin tăcere. Legătura dintre disoluţia criteriilor şi sindromul Frankestein e simplă şi vizibilă. Riscul de-a crea monştri de laborator e ca, odată scăpaţi, să devină incontrolabili şi să-ţi marcheze viaţa cum n-ai visat nici în cel mai negru coşmar. Evident că nici Buruiană, nici Columbeanu şi nici Popescu (în ciuda unui palmares copulator care face din Crucea de Piatră un aşezământ al sobrietăţii şi contemplării) nu vor ajunge la primărie. Dar simplul fapt că s-au lăsat vizitaţi de ideea candidaturii vorbeşte despre uşurinţa cu care răstălmăcim, înţelegem greşit sau nu înţelegem deloc. Cuvinte, noţiuni, drepturi şi idei.

Radu Paraschivescu este scriitor, publicist şi traducător. Are o legătură specială cu lumea sportului şi scrie pentru ''Adevărul''.