Reguli pentru „căpşunarii” care-şi lasă copiii de capul lor. Ce prevede noua Lege pentru Protecţia Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii trebuie să anunţe autorităţile dacă pleacă la muncă în străinătate   FOTO: Adevărul
Părinţii trebuie să anunţe autorităţile dacă pleacă la muncă în străinătate   FOTO: Adevărul

Camera Deputaţilor a aprobat noua lege pentru protecţia copilului ce va fi publicată în Monitorul Oficial zilele următoare. Aceasta prevede printre altele ca părinţii care  pleacă la muncă în străinătate să anunţe autorităţile cu 40 de zile înainte şi să desemneze un tutore pentru cei mici.

Părinţii trebuie să anunţe autorităţile dacă pleacă la muncă în străinătate şi să dea seamă cu cine îşi lasă copiii acasă. În cazul unui divorţ, copiii îşi vor putea exprima opiniile şi preferinţele, iar „altoirea” odraslei sau a partenerului de viaţă poate duce la pierderea drepturilor părinteşti.

În plus, părinţii ai căror copii se află în plasamentul statului vor fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile noii legi pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care va intra în vigoare zilele ce urmează, imediat după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Pentru că numărul copiilor lăsaţi în grija rudelor de părinţii plecaţi la muncă în străinătate a crescut dramatic din momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar şi pentru că vechea lege pentru protecţia copilului ignora complet această realitate, reprezentanţii Guvernului au hotărât ca noua lege să aibă o secţiune separată dedicată drepturilor copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Astfel, din momentul intrării în vigoare a noii legi, părinţii nu vor mai putea să îşi lase copiii la rude şi să plece din ţară fără să rişte amenzi şi chiar să piardă tutela copilului. Ei vor fi obligaţi să îşi anunţe plecarea cu cel puţin 40 de zile înainte de data la care vor părăsi ţara, iar notificarea trebuie făcută către reprezentanţii autorităţilor locale şi va trebui să conţină şi nominalizarea unui tutore temporar pentru copiii lor, cu acordul acestuia în persoană.

Atenţie, însă! Cei mici nu vor putea rămâne în îngrijirea acelui tutore mai mult de un an, iar acesta trebuie să aibă minimum 18 ani şi să facă parte din familia extinsă a celor mici. Noii tutori vor fi consiliaţi de asistenţii sociali, astfel încât copiii să se dezvolte cât mai armonios chiar şi în lipsa părinţilor.

VIOLENŢA DUCE LA PIERDEREA COPIILOR

De asemenea, noua lege prevede că în caz de divorţ orice instanţă va trebui să ia în considerare opiniile copiilor rezultaţi în timpul căsniciei, desigur în măsura în care vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia îi permite să înţeleagă natura situaţiei în care este pus.

Spre exemplu, potrivit noii legi, un părinte îşi va pierde drepturile părinteşti dacă are probleme cu alcoolul, dependenţa de droguri, dar şi violenţa faţă de celălalt părinte. Vechea lege nu reglementa punctual cazurile în care părinţii pot fi decăzuţi din drepturi.

În cazul divorţului părinţilor, copilul va fi întrebat cu cine vrea să locuiască, iar decizia va fi luată în consecinţă. Însă, părintele cu care va locui copilul va trebui să îi asigure acestuia întâlniri regulate cu celălalt părinte. În plus, noua lege aduce în discuţie „relaţiile personale ale copilului” ce trebuie întreţinute. Asta înseamnă că părintele va trebui să îi asigure copilului acces la familia extinsă a ambilor părinţi.

CEI DECĂZUŢI DIN DREPTURI VOR MUNCI ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

Noul act normativ aduce schimbări şi în ceea ce priveşte cazurile în care copiii sunt luaţi din familie şi plasaţi în protecţia statului.

Astfel, dacă până acum instanţa putea decide ca părinţii ai căror copii au ajuns în plasament să plătească o contribuţie lunară ce se aduna la bugetul de stat, de acum în cazul în care părinţii nu au această posibilitate, judecătorii vor putea hotărî ca aceştia să efectueze între 20 şi 40 de ore de lucru în folosul comunităţii pe lună pentru fiecare copil aflat în plasament.

În schimb, regulile s-au înăsprit pentru tinerii aflaţi în protecţia statului care au împlinit 18 ani, dar care vor să îşi prelungească perioada de plasament. Dacă până acum aceştia puteau să ceară extinderea perioadei de protecţie până la 26 de ani, dacă îşi continuau studiile la o formă de învăţământ la zi, de-acum ei pot cere această prelungire doar dacă nu vor rămâne repetenţi, astfel încât „să îşi continue studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi”.

După ce legea privind protecţia copilului va fi publicată în Monitorul Oficial, copiii cu dizabilităţi care se încadrează în grad de handicap vor beneficia gratuit de asistenţă medicală şi de medicamente şi vor putea merge gratuit la şcoli speciale care nu se află în judeţul lor de reşedinţă, cheltuielile fiind suportate de bugetul judeţului în care se află şcoala. ;

PĂRINŢII DE MODELE, OBLIGAŢI SĂ ANUNŢE SERVICIILE SOCIALE

Noua lege pentru protecţia copilului reglementează şi cazurile minorilor care au activităţi remunerate în modeling, dar şi în domeniile cultural, artistic, sportiv şi publicitar. Astfel, părinţii unor astfel de copii vor fi nevoiţi să informeze în prealabil serviciul public de asistenţă socială cu privire la activităţile micuţilor lor. În plus, condiţiile în care se vor desfăşura aceste activităţi vor fi reglementate prin hotărâre de Guvern.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite