Care-i Adevărul? Exerciţiu colectiv de sinceritate cu aplicare naţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care-i Adevărul? Adevărul e că zilele astea nu e foarte simplu să-ţi dai seama. Mai ales de când au apărut diverşi oameni care pretind că îl deţin şi toţi încearcă să şi-l treacă pe persoană fizică. Unii spun că Adevărul e la stânga. Alţii, fireşte, că la dreapta. Unii, îi ştim bine, spun că e sus. Alţii că jos. Unii că ar fi în noi înşine. Iar alţii, în fine, în noi toţi la un loc.

Ei bine, normal că în condiţiile astea e greu să îţi dai seama ce să mai crezi. Dar eu ştiu, totuşi, că Adevărul e ăla pe care mi l-au spus ai mei când eram mic. Că e bine să fii cinstit şi bun cu ceilalţi şi să-ţi faci treaba cât poţi de bine. Ăsta e Adevărul pe care l-am auzit eu şi pe care l-am cărat după mine toată viaţa. Dar uite că au apărut la un moment dat unii care au început să facă mişto de mine: băi băiatule, tot aşa ai rămas, nu te-ai schimbat deloc? Unde vrei s-ajungi cu principiile astea? Adevărul e că trebuie să-ţi fie ţie bine. Aşa e, m-am gândit. Adevărul e că m-am preocupat prea mult în toată vremea asta de alţii şi m-am uitat pe mine. Pentru că m-am gândit că dacă ne e bine tuturor, o să-mi fie şi mie. Dar Adevărul, totodată, este că acum e prea târziu să mă mai apuc de asemenea demersuri individuale şi-atunci o să continui, probabil, pe filmul pe care-am început. Da? Şi cum o să faci asta, moşule?, probabil că ar urma să mă întrebe aceiaşi binevoitori. Păi e simplu, o să spun Adevărul, ca şi până azi. O să spun, de exemplu, că, în ciuda percepţiei pe care-o avem despre ţara asta, ea s-a schimbat enorm faţă de de vremea când se stătea cu căruţa la stop pe Magheru. Sau când se juca alba-neagra ziua-n amiaza mare la Universitate. Sau chiar şi mai încoace, când precursorul lui „să trăiţi bine“ ne spunea că va fi „un pic mai bine pentru dumneavoastră“, sau când se dădeau credite doar cu buletinul.

S-a schimbat în mod evident, vizibil de pe lună şi nu în rău, ci în bine. Dar Adevărul este că între timp noi toţi am călătorit şi lumea de-afară s-a schimbat şi ea, dar mai repede decât a noastră şi e tot mai nerăbdătoare, iar noi tot mai grăbiţi odată cu ea. Şi Adevărul e că suntem pe drumul care duce acolo unde am putea să avem şi noi o ţară ca acelea la care jinduim în fanteziile noastre, dar la fel de adevărat e că ea nu se face peste noapte. Şi nici de una singură. Să mai spun Adevărul? Hai să-l mai zic, dacă tot m-am pornit. Păi Adevărul e că m-am dus la spital lunile astea şi, deşi nu prea aveau condiţiile necesare, s-au purtat oamenii ăia cu mine impecabil. Cum au putut. Cu ce le-a venit la îndemână prin spitalele alea de stat. Şi unii dintre ei erau tineri şi aveau speranţe cu ţara asta, iar Adevărul e că m-am gândit, Doamne, oamenii ăştia chiar stau aici în loc să plece, ba chiar le-am şi spus-o. Şi Adevărul e că am şi un copil pe care îl cresc cum pot în ţara asta, dar, sincer, nu mi-e ruşine cu rezultatul pe care-l obţin. Şi probabil o să ziceţi că mă mulţumesc cu puţin, dar nu, Adevărul e că mă mulţumesc cu ce-mi oferă locul ăsta acum, pentru că ştiu că se va putea într-o zi şi mai mult, iar dacă mă uit chiar şi la locuri mai fericite de pe lumea asta, tot norocos mi se pare că sunt. Şi Adevărul mai e, dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, că am călătorit în multe locuri de pe bila asta albastră plină de oameni, iar în unele am şi locuit, dar, groaznică platitudine, nicăieri nu-i ca acasă. Oricât de mult ar străluci oraşele acelea şi oricât de corecţi ar fi oamenii şi de bună plăcinta, tot nu e ca acasă, iar cine spune altceva, înseamnă că nu spune Adevărul.

Şi Adevărul mai e, iarăşi, dacă tot am bifat şi subiectul ăsta, că deşi ne-am schimbat atât de mult în bine, da, în bine, deşi am lăsat în urmă vremurile alea pe care unii le-am şi trăit, adevărul e că ele vor să se-ntoarcă. Nu ştiu cum, dar asta vor. Şi că vor să se-ntoarcă n-ar fi nimic, dar problema e că nici n-au plecat cu totul. Au plecat, în schimb, mulţi dintre noi, unii unde-au văzut cu ochii, iar alţii acolo unde ochii nu mai văd nimic. Şi Adevărul e că în tot timpul ăsta, în tot procesul ăsta de eternă reîntoarcere la comunism, ca să parafrazez un nene mai cunoscut decât mine, am contorizat negativ cea mai cumplită balanţă. Pentru că Adevărul e că suntem tot mai puţini. Şi mai obosiţi, şi mai stătuţi şi mai plini de lehamite. Şi, nu ştiu dacă are de-a face sau nu cu oamenii aceia care intră şi ies zilnic dintr-o clădire mare, numită a poporului, dar Adevărul e că nu poate fi, totuşi, numai vina noastră de popor fatalist obişnuit să tragă, nu mâţa, nu câinele, ci oaia de coadă. Pentru că oricât de blazaţi şi de nevolnici am fi şi ne-am alege prin neprezentare conducătorii pe care-i merităm, Adevărul este că au, să recunoaştem, şi ei aportul lor drăcesc la starea generală de fapte. Cum ar fi că au uitat de cei mai mulţi dintre noi. Adică toţi în afară de ei. Pentru că Adevărul, se pare, e că atunci când te înconjori de teancuri, de ziduri de bani, problemele simple ale lumii dispar.

Dar Adevărul e că poate-ar fi bine să le reamintim care sunt. Nu ştiu cum. Poate chiar aşa, spunându-le Adevărul în faţă. De exemplu că ar face mai bine să-şi aducă aminte de noi în loc să-şi rezolve problemele. Că înţelegem şi noi ce e aia o economie performantă şi noi nu suntem nici măcar aproape de una. Sau că tocmai acum, în an centenar, ar fi fost un semnal bun pentru neamul ăsta amărât să uneşti provinciile lui istorice cu nişte autostrăzi sănătoase. Şi, în definitiv, că poate ar fi bine să nu mai insiste atât că Adevărul le aparţine, când, iată, realitatea ne dovedeşte tuturor contrariul. Avem ceva de pierdut spunându-le asta? Poate că nu. De-asta e bine să începem să spunem, cât mai mulţi, Adevărul. Dar înainte de asta trebuie să fim capabili să-l recunoaştem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite