Frumuseţi ascunse ale României care-ţi taie respiraţia: aşezările rupestre din Buzău, Peştera Topolniţa, carierele de la Racoş şi „lacul cu plămână“ din Vrancea

Cele mai spectaculoase locuri sunt întotdeauna cele pe care le descoperi din întâmplare sau cele despre care ai auzit vag. Dacă vine vorba despre Buzău, de exemplu, mai degrabă ai auzit de Vulcanii Noroioşi decât de aşezările rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, ascunse între crestele munţilor Buzăului.

Buzăul deţine pe teritoriul său o zonă care atrage ca un magnet turişti pasionaţi de istorie şi mister deopotrivă. Este vorba despre acea porţiune din munţii Buzăului care ascund între crestele lor misterioasele aşezări rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, cât şi legendele din jurul lor, păstrate din timpuri îndepărtate, în memoria generaţiilor de localnici.

Una dintre legende, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, nimic altceva decât numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună, cum este Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre.

Diana a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes.

Carierele de la Racoş, Braşov, o imagine care îţi taie respiraţia

Zona, declarată arie protejată în 2005 şi inclusă în situl Natura 2000 - Dealurile Homorodului, se întinde pe o suprafaţă de peste 95 de hectare. Amatorii de geoturism sau fotografii dornici de senzaţional pot pierde mult timp în labirintul de piatră al carierelor.

Complexul este alcătuit din trei cariere: două foste cariere de exploatare a bazaltului şi una de exploatare a scoriei bazaltice. Columnele de bazalt ating până la 15 metri înălţime şi te introduc în farmecul unei lumi de piatră în care parcă mai simţi căldura magmei depusă în urmă cu 1,3 milioane de ani.

În Munţii Perşani au avut loc cele mai recente activităţi vulcanice de pe teritoriul României, care au lăsat urme vizibile. La Racoş a existat un vulcan din al cărui crater s-a exploatat mult timp zgură. Între timp, zona a devenit rezervaţie, iar exploatările s-au oprit.

Cine caută raiul pe pământ îl găseşte la Lacul Negru, din Vrancea

Lacul Negru sau „lacul cu plămână“, cum mai este cunoscut, după numele popular al unei plante cu proprietăţi terapeutice, se afla într-o rezervaţie naturală situată pe versantul sud-estic al culmii Dealului Negru.

Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată în anul 2000 şi reprezintă o zonă montană cu văi, cheiuri (Cheile Nărujei I), luciu de apă (Lacul Negru), turbării şi pajişti. Zona adăposteşte o mare varietate de floră şi faună specifică lanţului muntos al Subcarpaţilor de Curbură.

Punctul central al acestei arii protejate îl constituie Lacul Negru, remarcabil prin turbăria activa care-i acoperă jumătate din luciul de apă. Situat la altitudinea de 1.250 de metri, lacul are o suprafaţă de un hectar şi o adâncime maximă de 7,5 metri. Habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de flora şi faună, deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar.

De asemenea foarte important este faptul că în acest sit au fost identificate numeroase specii de floră şi faună endemice sau de interes comunitar precum roua cerului, plămâna, bumbacartta, tritonul de munte, salamandra.

Valea Sadului şi lacul Negovanu, din Sibiu, drumeţie în peisaj de poveste

La aproximativ 30 de kilometri de Sibiu, deşi mai puţin promovată, se află o zonă de vis, dar şi cea mai veche centrală aflată în operare din România.

Odată ajuns în comuna Sadu, nu trebuie decât să mergi pe drumul principal, care urmează albia râului Sadu, printr-o zonă de o frumuseţe rară. Vara, pe malul râului, abia ai loc de corturi şi grătare puse până aproape de buza apei.

Drumul continuă prin Râu Sadului, localitate renumită pentru turismul rural practicat aici. Casele tradiţionale, colibele şi stânile răspândite pe culmile montane, livezile ce înconjoară cătunele, tradiţiile bine conservate, ospitalitatea localnicilor, legendele locului şi frumuseţea peisajului sunt elemente perfecte pentru amatorii unei vacanţe la ţară.

La ieşire din sat, firul apei curge lin, iar dintre raze de soare pierdute printre copaci răsar, răsfirate pe dealuri, case vechi cu bunici de poveste în porţi. Drumul curge spre inima muntelui, printr-un peisaj de vis, culoare şi poveste, fluturi şi linişte şi, din când în când, câte un glas de copil fericit, venit cu părinţii în drumeţie.
Ajungeţi la hidrocentrala Sadu II, construită în 1907, şi apoi la Sadu V, ridicată în 1955. De acolo, după alţi aproape 10 kilometri, vă opriţi şi opriţi timpul în loc odată ajunşi la baraj şi la lacul Negovanu.

Mănăstirea Bezdin, din Arad, bijuterie unicat

Unul dintre obiectivele turistice mai puţin cunoscute care te fac să te întorci din drum este şi Mănăstirea Bezdin din judeţul Arad. Este vorba despre o biserică veche, nu foarte mare, dar care este înconjurată de un peisaj de nedescris.

Cei care ajung la Arad, merită să mai facă 36 de kilometri pentru a admira una dintre puţinele mănăstiri ortodoxe sârbe din România, dar şi locul de basm în care e ridicată. Problema este că autorităţile locale încă n-au învăţat cum să atragă turiştii.

Locul este pur şi simplu încântător şi poate fi remarcat chiar de pe şoseaua naţională ce leagă Aradul de Periam.
În timp ce unele asociaţii se luptă ca Lunca Mureşului să rămână o zonă protejată, alte asociaţii încearcă să dezvolte turismul în zonă.Mănăstirea Bezdin este unică în România şi se numără printre puţinele lăcaşuri de cult ortodoxe-sârbeşti din ţară.

Casa de Piatră a lui Udrişte Năsturel

La numai 30 de kilometri de Bucureşti, la Herăşti, în judeţul Giurgiu, se află un monument impresionant, care ascunde între pereţii de piatră o felie din istoria României. Casa de Piatră Udrişte Năsturel este singurul monument de arhitectură civilă românească, de la începutul secolului al XVII-lea, construit în întregime din piatră şlefuită.

Povestea monumentului de piatră a început în secolul al XVII-ea, atunci când Udrişte Năstrurel s-a întors dintr-o călătorie pe care o făcuse în Italia. La întoarcere, şi-a construit o casă specială, în comparaţie cu restul locuinţelor din zonă, atât în ceea ce priveşte design-ul, dar şi materialul folosit la ridicarea clădirii. Majoritatea caselor de la începutul secolului al XVII-lea, din Giurgiu, erau construite din chirpici, iar în momentul în care în sat a „răsărit“ o casă de piatră bucuria şi mirarea sătenilor au fost nemărginite.

Mănăstirea-fortăreaţă de la Plătăreşti, Călăraşi. Povestea lăcaşului de cult în care a funcţionat o închisoare de femei şi un spital pentru alienaţii mintal

Cu o istorie impresionantă, devastat în repetate rânduri, lăcaşul de cult s-a încăpăţânat să dureze de-a lungul veacurilor. Un astfel de loc, încărcat de istorie, dar şi de suferinţă merită văzut. Mănăstirea se află la aproximativ 20 de kilometri de Capitală, pe drumul spre Olteniţa.

Potrivit Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la întemeierea mânăstirii există mai multe ipoteze. Prima ar fi că Matei Basarab a ridicat-o pentru pomenirea celor căzuţi în lupta de la Nenişor (în prezent  Armăşeşti) împotriva lui Vasile Lupu. După altă versiune, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să ajute pe Radu Iliaş, pretendent la domnie, în anul 1632.

În tradiţia populară se regăsesc elemente legate de acele evenimente: lacul din apropierea mânăstirii numit al tătarului şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit după luptă domnitorul Matei Basarab. Biserica şi ulterior satul Plătăreşti îşi trag numele de la primul egumen grec al mănăstirii, Plastara. De asemenea satul vecin, Podul Pitarului, aminteşte de unul dintre ispravnicii ctitoriei, menţionat în textul pisaniei, Mitrea Pitarul.

O minune puţin cunoscută – Peştera Topolniţa, din Mehedinţi, a doua ca lungime din România

Peştera Topolniţa este una dintre cele mai spectaculoase din România, cu formaţiuni unice în lume. Este rezervaţie speologică, declarată monument al naturii.

Peştera Topolniţa, situată în apropierea schitului cu acelaşi nume, se află în partea centrală a Podişului Mehedinţi, între localităţile Marga şi Cireşu, la 30 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin. Apele Topolniţei adunate în subteran au străpuns muntele şi au format galerii gigantice, extrem de spectaculoase.

Peştera are o lungime de aproape 11.000 de metri. Este a doua ca mărime din ţară şi a 17-a din lume. Galeriile sunt dispuse pe cinci etaje, dintre care Galeria Racoviţa este cea mai impresionantă formaţiune speologică din Carpaţi. În galerii, cu săli uriaşe şi cascade de apă, se întâlnesc forme bizare de relief, de unde şi denumirile:
Marea lumânare, Pădurea cu lumânări, Marele dom stalagnitic, Lacul de Cleştar. Galeriile peşterii Topolniţa sunt dispuse pe mai multe etaje, la intersecţia cărora se află săli uriaşe, unde se găsesc numeroase lacuri şi formaţiuni carstice spectaculoase. Este o peşteră gigant, cu o reţea de galerii de fosile, subfosile şi active.

Muzeul Viei şi Vinului sau conacul mareşalului Prezan, din Iaşi

Judeţul Iaşi ascunde nenumărate monumente istorice, unele cu valoare de patrimoniu, care stau ascunse turistului obişnuit.

Muzeul Viei şi Vinului, obiectiv care este situat în oraşul Hârlău, departe de rutele rutiere obişnuite, prezintă vechile tradiţii legate de producerea vinului.

Monumentul a fost ridicat în secolul al XVIII-lea de un urmaş al logofătului Tăutu şi cuprinde 10 săli tematice, care scot la lumină toate detaliile legate de producţia licorii bahice şi modul în care erau influenţate vieţile oamenilor de preţioasa băutură.

Astfel, primele trei săli ale muzeului sunt dedicate momentelor importante ale vieţii: naşterea, căsătoria şi moartea cu obiceiurile specifice, care implicau obligatoriu şi prezenţa vinului.

Cluj, judeţul unde bivoliţa are muzeu pentru că a scos oamenii din sărăcie

Din 1890, de când opt bivoliţe au fost aduse cu trenul din Ţara Făgăraşului, iar oamenii din Mera au crezut că le-a intrat dracul în sat, viaţa în Mera s-a schimbat. Toţi gospodarii şi-au cumpărat bivoliţe şi, pe la mijlocul secolului trecut, în fiecare curte din sat se puteau număra cel puţin patru bivoliţe.

Din 1890, de când opt bivoliţe au fost aduse cu trenul din Ţara Făgăraşului, iar oamenii din Mera au crezut că le-a intrat dracul în sat, viaţa în Mera s-a schimbat. Toţi gospodarii şi-au cumpărat bivoliţe şi, pe la mijlocul secolului trecut, în fiecare curte din sat se puteau număra cel puţin patru bivoliţe.

Recunoscători că prezenţa bivoliţelor în sat i-a scos din sărăcie, locuitorii din Mera au amenajat unicul muzeu de acest gen din ţară.

Cel care a creat muzeul, Gheorghe Varga, are 68 de ani şi este fostul director al şcolii din localitate, specializat în biologie-agricultură.

În 2006, a pus ochii pe un fost grajd din centrul satului, nu departe de şcoală, transformat în depozit al CAP-ului şi apoi abandonat. Împreună cu o mână de oameni, strânşi în Asociaţia Primula, a început renovarea spaţiului, apoi a colectat de la consăteni diverse obiecte legate de creşterea bivolului. Şi aşa, în 2009, a venit pe lume Muzeul Bivolului, unul dintre cele mai originale şi mai puţin cunoscute muzee din judeţul Cluj.

Conacul boierului Bellu din Urlaţi, o bijuterie arhitectonică ascunsă printre dealurile cu vii din Prahova

Pentru majoritatea turiştilor care aleg Prahova, obiectivele turistice aflate în top sunt, majoritar, în staţiunile montane. Multe alte frumuseţi sunt răspândite, însă, prin satele şi oraşele din judeţ. Printre ele, şi conacul Bellu din Urlaţi, care a aparţinut familiei ce a dat şi numele celebrului cimitir din Bucureşti.

Aflat la aproximativ 80 de kilometri de Bucureşti, pe dealurile cu vii din zona Urlaţi, Dealu Mare, conacul Bellu ar putea fi ratat dacă nu sunteţi atent la indicatoarele care îi semnalează prezenţa, destul de puţine.
Cel mai uşor îi puteţi da de urmă la intersecţia drumului ce merge spre Urlaţi din DN 1B, Ploieşti – Buzău. Este ascuns pe un deal, într-o frumoasă poieniţă, o mică bijuterie arhitectonică ce răsplăteşte eforturile turiştilor în căutare de altceva.

De un alb imaculat, renovat complet şi plasat într-un cadru ce-ţi taie răsuflarea, este considerat cel mai frumos conac de secol XIX din Ţara Românească, construit în stil vechi românesc.

Ceea ce s-a păstrat din conac, acum muzeu, este doar o parte dintr-un complex de clădiri care a înfruntat cele două războaie mondiale şi mai ales teribilele cutremure din 1940, 1977, 1984 şi 1990.

Colţul de rai de la Arcalia, Bistriţa-Năsăud

Câteva informaţii găsite pe internet şi un mic indicator, acestea sunt singurele indicaţii despre existenţa colţului de rai de la Arcalia, construit de groful Bethlen în secolul al XIX-lea. Drumul Judeţean 172 G îţi dezvăluie câteva dintre minunăţiile parcului care adăposteşte peste 150 de specii de arbori exotici.

Parcul dendrologic, cu o suprafaţă de 17 hectare, se află la marginea localităţii Arcalia, acesta fiind îmbogăţit şi de un castel care a aparţinut contelui Bethlen. Colţul de rai îşi are începuturile în secolul al XIX-lea, groful Bethlen acordând o atenţie deosebită lucrărilor de amenajare şi extindere.

Arborii au fost plantaţi astfel încât în fiecare anotimp paleta coloristică a întregului parc să încânte. Parcul a fost completat permanent cu arbuşti şi flori, o pepinieră asigurând puietul pentru înlocuiri.

Lucrările erau făcute sub stricta supraveghere şi coordonare a grofului Bethlen, care îşi făcea inclusiv schiţe de amplasament şi amenajare, notând de asemenea şi informaţii privind provenienţa puieţilor sau a seminţelor, data plantării sau condiţiile în care au fost făcute. Documentele care au mai supravieţuit războiului arată faptul că activitatea întreprinsă de grof semăna cu a unui profesionist şi nu cu a unui amator.

Chilia, o aşezare cu istorie veche şi zbuciumată din Satu Mare

Judeţul Satu Mare se mândreşte cu locuri superbe, în care tradiţia românească este păstrată cu sfinţenie şi toţi cei care îşi doresc să afle mai multe informaţii despre istoria rurală a României găsesc aici un izvor nesecat. O astfel de zonă este şi cea din jurul localităţii Chilia, o aşezare cu o istorie veche şi zbuciumată, care te face să te întorci din drum.

Tradiţia locală, confirmată de anumite izvoare istorice, spune că această zonă a fost ocupată în vechime de o mănăstire şi de chilii de măicuţe, însă năvălirile tătarilor au distrus aceste vechi construcţii. Singura care nu s-a pierdut este legenda, iar numele localităţii aminteşte şi acum de trecutul îndepărtat.

Pentru a ajunge la Chilia trebuie să mergeţi aproximativ 25 de kilometri din oraşul Satu Mare pe DJ 193A şi apoi încă un kilometru pe un drum local. Faptul că este atât de aproape de o aglomerare urbană face din Chilia o destinaţie ideală pentru o excursie de o zi.

Odată ajunşi în localitate, veţi fi uimiţi de multitudinea de gospodării construite în stilul arhitectonic specific acestei zone. Există aici şi un muzeu sătesc, “gospodăria ţărănească de la Chilia”, care redă cu fidelitate caracteristica arhitectonică a locuinţelor din Ţara Codrului. Veţi putea vizita casa, care are tindă şi două camere, şura, cămara pentru alimente şi coteţul păsărilor, toate acestea fiind construite în prima jumătate a secolului trecut.
 

La acest articol au contribuit: Cristina Răduţă, Ramona Găină, Claudia Untaru, Iulian Bunilă, Ionela Stănilă, Corina Macavei, Simona Suciu, Ştefan Borcea, Cezar Pădurariu, Florina Pop, Dana Mihai, Bianca Sara, Cristina Cicău.