Casa albastră a lui Donatien şi a Oanei sau visul unei alte vieţi

„Tencuiala care dă albastrul intens, a costat puţin, fiind făcut pa bază de ouă şi oţet.”                             FOTO: Arhivă personală

Deodată, autobuzul se opreşte şi toate privirile se îndreaptă spre « casa albastră », cum e numită aici, la Siseşti, un sat de 1500 de suflete, la intrarea în Maramureş, între păduri şi lacuri, văi înverzite şi creste de munţi.

Aici, în casa care se înalţă pe terenul bunicul soţiei lui, de doi ani încoace, Donatien, 37 de ani, originar dintr-un orăşel din vestul Franţei, Clisson, numit şi « Tivoli francez », şi Oana, 34 de ani, o maramureşeană instalată la Nantes prin căsătorie, vor să-şi trăiască viaţa. Oana, arhitecta cu diplomă în Franţa şi studii în România, a proiectat-o, vrând s-o facă tipică, în stilul regiunii natale, dar şi modernă, ca să locuiască în confort.

Curiozitatea sătenilor din Siseşti

Toată lumea discută în sat, şi curiozitatea a biruit indiferenţa. Sătenii din Siseşti vin să caute idei, mândri, până la urmă, că se trezeşte la viaţa un meşteşug uitat, o locuinţă pe cale de dispariţie, destinat altădată numai ţăranilor simpli. « Casa albastră » e uimitoare cu podul ei pe două nivele sub imensul acoperiş de sindrilă, lamele de lemn tăiate cu securea, puse ca ardezia în Franţa.

Cu cuptorul care se întinde în camera ca un covor pe care te poţi culca într-un colţ... şi poţi încălzi mâncarea în altul.

Pentru izolaţie, cei doi au amestecat lâna de la oile din Siseşti cu var şi chirpici şi a costat mai puţin de 100 de euro.

Tencuiala care dă albastrul intens, a costat şi mai puţin, fiind făcut pa bază de ouă şi oţet. Nu e vorba de bricolaj, ci de reţete vechi, pe care cei doi le-au modernizat, după lungi cercetări, adăugând un puţ canadian, care permite încălzirea sau răcorirea aerului pe mai nimic.

Donatien şi Oana au făcut ei înşişi fundaţia, pereţii, acoperişul, cu materiale tradiţionale, cărămizi de la Iaşi, lemn de la Borsa.

Pentru izolaţie, cei doi au amestecat lâna de la oile din Siseşti cu var şi chirpici şi a costat mai puţin de 100 de euro

Un meşteşugar local s-a ocupat de acoperişul foarte complicat, iar o familie de ţigani de fabricarea cărămizilor. « Abia ne ţineam după ei, aşa de repede lucrau » povestesc cei doi, care au mai fost ajutaţi şi de vreo treizeci de vecini. Un schimb de cunoştinţe pe care ei îl practică şi la Nantes cu prietenii franco-români.

„Aici putem să reînviem un sat”

Când va fi gata, « casa albastră » va costa vreo zece mii de euro. « Noi putem să ne permitem », spun Donatien şi Oana, care au ales un mod de viaţă bazat pe simplitate, « dar pentru români este scump ». Miruna şi Nora bat din palme când îi aud pe părinţi vorbind de viaţa în România. Cele două fete de 6 si 4 ani vorbesc româneşte şi îşi amintesc cu bucurie de timpul petrecut  în Maramureş în 2011... Parfumul dulceţii de zmeură, fânul cosit vara, dus pe spate de verişorii lor, spaima în faţa guiţatului porcului gata să fie transformat în şuncă şi cârnaţi...

De un an, Oana a pus pe picioare o cooperativă artizanală cu femeile din sat, care lucrează lâna.

În fiecare vară, ele aşteaptă vacanţa cu nerăbdare. Donatien, invatator la Nantes şi familia lui trebuie să se conformeze calendarului şcolar, şi numai apoi să-şi continue lucrul. Va fi gata în doi ani, trei, cel mult patru... n-are importanţă. De ca să te stresezi ? « Casa albastră este înainte de toate un mod de a te desprinde de sâcâiala oraşului. Dar este şi un proiect de viaţă.

De un an, Oana a pus pe picioare o cooperativă artizanală cu femeile din sat, care lucrează lâna. Donatien ar vrea să se lanseze în fabricarea sucului de mere ecologic. Amândoi doresc să ajute familiile de ţărani, fără resurse în majoritatea lor, care de obicei migrează la Baia Mare, să rămână în satul lor, procurându-le un câştig în plus. « Aici putem să reînviem un sat şi spiritul lui », spune Oana, « din păcate în Franţa asta este imposibil ».

Şase zile în autobuzele Eurolines... ca să fie o săptămână împreună

Multă apă a curs pe Mureş şi pe Loara de când Donatien şi Oana s-au întâlnit, în 1998. Ea a fost aleasă să fie interpretă pentru delegaţia franceză din Clisson, care vizita comuna înfrăţită. El era într-un grup de tineri caiacişti din Clisson, veniţi să cunoască tinerii din Siseşti. Cei doi aşteptau vacanţele şcolare ca să se întâlnească. Şase zile dus-întors în autobuzele Eurolines, când ai două săptămâni vacanţă de Crăciun... e cam puţin ! S-au căsătorit în 31 decembrie 2000, la schimbarea mileniului. Invatatorul a primit o săptămână în plus de concediu de la Învăţământul naţional francez.