Căsătoriile şi divorţurile, afectate de pandemie în egală măsură. În 2020, românii au ajuns cu greu la starea civilă, dar şi la tribunal INFOGRAFIC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul căsătoriilor, dar şi cel al divorţurilor a scăzut semnificativ în acest an, comparativ cu 2019, pe fondul restricţiilor impuse de autorităţi în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus. Comunitatea Geo-spatial.org a centralizat datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) privind dinamica populaţiei şi le-au transpus pe o serie de grafice.

Numai în luna aprilie 2019 au fost oficiate 5.470 de căsătorii, faţă de doar 1.409 în aceeaşi lună a acestui an. În aprilie 2020 România era în stare de urgenţă, însă trendul s-a menţinut şi după ridicarea restricţiilor.

În luna iulie, 11.168 de români şi-au unit destinele, faţă de 16.793 în aceeaşi lună din 2019.

Imagine indisponibilă

În aceeaşi situaţie au fost şi divorţurile, din moment ce instanţele şi-au restrâns activitatea la minimum în acestă primăvară, judecând doar cauzele urgente.

Divorţurile de comun acord nu au intrat în această categorie, ci doar cele în care erau implicaţi minori, a căror custustodie trebuia stabilită cu prioritate.

În aprilie 2019 au fost înregistrate 2.686 de divorţuri, comparativ cu 1.381 în aceeaşi lună a acestui an. 

După „relaxarea” măsurilor anti-COVID, numărul divorţurilor a crescut la 1.863 în iulie 2020, dar a chiar şi aşa a fost mai mic decât cel din lună a anului 2019, când era de 2.153. 

Imagine indisponibilă
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite