Câţi bani pompează românii în sistemul de sănătate austriac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacientii români apelează tot mai des la sistemul austriac
Pacientii români apelează tot mai des la sistemul austriac

Tot mai mulţi români, în special cei din vestul ţării, ajung să scoată bani grei din buzunar pentru a se trata în clinicile austriece care, spun specialiştii, au infrastructura cea mai bună şi dotări de ultimă generaţie.

250 de milioane de euro e suma pe care pacienţii români au lăsat-o, pe parcursul anului 2016, în clinicile din Austria. De la an la an, tot mai mulţi români preferă să scoată bani grei din buzunar pentru a beneficia de cele mai bune tratamente sau de intervenţii chirurgicale sigure. 

Infrastructura foarte bine pusă la punct şi dotările de top sunt doar câteva dintre motivele pentru care românii, în special cei din vestul ţării, optează pentru Viena atunci când întâmpină diverse probleme de sănătate. Problema, spune Darius Pencea, administratorul unei companii care se ocupă cu turismul medical, e că cei care trec pragul clinicilor vieneze ajung atunci când stadiul bolii este avansat. 

„Cine alege Austria, alege medicina cea mai scumpă, infrastructura cea mai bună de medicină şi toţi merg acolo pentru că au încredere că medicina de acolo este actualizată”, spune Pencea. 

Încheie asigurări private în Austria

Cerinţa pacienţilor români pentru serviciile medicale din străinătate este tot mai mare, apreciază şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). Ba mai mult, românii au ajuns să renunţe la asigurările private care se fac la noi în ţară pentru a încheia asigurări private în Austria. 

„E un fenomen, inclusiv români din clasa de mijloc ajung să se trateze în afară. De pildă, cei mai mulţi pacienţi care ajung în Austria sunt din zona de vest, din Oradea, din Timişoara, din Arad. Decât să se trateze în sistemul nostru, preferă să o facă afară”, a explicat Vasile Barbu pentru „Adevărul”. 

90% din tratamente, făcute cu bani proprii

Potrivit acestuia, 90% din tratamente sunt făcute cu bani proprii. „Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează un procent nesemnificativ. Dacă un serviciu costă 2.500 - 3.000 de euro în Austria, în România pacientului i se decontează cel mult 200 de euro, asta pentru că tarifele stabilite la noi sunt nereale”, a completat Barbu, menţionând că interesul românilor pentru servicii de calitate reprezintă un „aspect pozitiv”. 

De cealaltă parte, Darius Pencea arată într-un interviu pentru news.ro, că românii care sunt ajutaţi să ajungă într-o clinică din străinătate pot fi trataţi la trei categorii de preţ. „Poţi să fii tratat de un medic unde spitalizarea costă 600 de euro, dar dacă pui preţ şi pe lux, poţi fi tratat de acelaşi medic la un preţ care poate să urce până la 1.500 de euro pe zi. Noi nu lucrăm doar pentru oamenii bogaţi, ci şi pentru oamenii asiguraţi. Noi ne ocupăm de actele necesare şi ţinem legătura cu casele private de sănătate”, a conchis fondatorul companiei AT-Med.

Cât decontează statul român 

Directiva europeană privind serviciile transfrontaliere le dă românilor posibilitatea de a se trata în orice spital din Uniunea Europeană. Merg în străinătate, se tratează, plătesc şi o parte din factură le este decontată. Însă problema, spun specialiştii, e faptul că decontarea se face la tarifele din România. Astfel, dacă un RMN costă 450 de euro în Austria, în România pacientului i se decontează doar 100 de euro. 

De asemenea, o operaţie de glaucom care în Viena costă 1.600 - 1.800 de euro, în ţara se decontează cu cel mult 500 de euro. România avea de achitat o datorie de 192 de milioane de euro în 2014 către clinicile din străinătate, bani pe care nu a reuşit încă să îi dea înapoi clinicilor unde s-au tratat românii în baza directivei europene.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite