Societate

articolul anterior articolul urmator

Cât câştigă lunar managerul Spitalului Foişor, acuzat că a întârziat eliberarea documentelor necesare pentru evacuarea pacienţilor

12
12 Apr 2021 21:25:03
Autor: George-Andrei Cristescu
Cristian Ioan Stoica a fost acuzat de Ministerul Sănătăţii că a întârziat eliberarea documentelor necesare pentru evacuarea pacienţilor din unitatea sanitară pe care o conduce.  FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Cristian Ioan Stoica a fost acuzat de Ministerul Sănătăţii că a întârziat eliberarea documentelor necesare pentru evacuarea pacienţilor din unitatea sanitară pe care o conduce.  FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Veniturile managerului Spitalului Foişor, Cristian Ioan Stoica, sunt unele consistente. El a intrat în atenţia opiniei publice vineri seară când a fost acuzat de Ministerul Sănătăţii că a refuzat transformarea spitalului în unitate suport-Covid şi a întârziat evacuarea pacienţilor.

Managerul spitalului Foişor câştigă lunar sume importante, venituri stânse din trei salarii, care însumează aproximativ 6.200 de euro. Cristian Ioan Stoica se află în funcţia unităţii sanitare din anul 1997.

Cele mai însemnate sume le câştigă din salariul obţinut pentru prezenţa la catedra Facultăţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, respectiv 197.338 lei anual, adică peste 16.000 lei lunar. Pentru postul din cadrul Spitalului Foişor, managerul primeşte 164.907 lei (13.742 lei lunar). De la Academia de Ştiinţe Medicale, medicul primeşte 3.191 de lei. Astfel, valoarea lunară a veniturilor sale ajunge la puţin peste 6.000 euro. 

Cristian Ioan Stoica deţine o casă, un apartament şi un teren în Corbeanca, precum şi un apartament în Bucureşti.

Managerul Stoica a fost acuzat de Ministerul Sănătăţii că a întârziat eliberarea documentelor necesare pentru evacuarea pacienţilor din unitatea sanitară pe care o conduce.

"Spitalul Foişor a fost informat încă de dimineaţă despre iminenţa transformării spitalului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11,00. La orele 19,00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienţii spitalului într-o situaţie regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate", se afirmă într-un comunicat de presă transmis sâmbătă seara de către Ministerul Sănătăţii.

Acesta nu este primul scandal în care medicul este implicat. În trecut, în luna martie a anului trecut, el a ignorat ordinul ministrului Sănătăţii de la vremea respectivă de a opri temporar toate operaţiile non-critice. Medicul şi-a rezervat o sală de operaţie, unde urma să facă două intervenţii chirurigicale, fără a lua în considerare deciziile Ministerului Sănătăţii.

Reamintim că peste 100 de pacienţi au fost evacuaţi din Spitalul Foişor vineri noapte, pentru a elibera 26 de paturi ATI pentru bolnavii de COVID, întrucât instituţia urma să devină de sâmbătă, 10 aprilie, spital dedicat bolnavilor de coronavirus.

În Spitalul de Ortopedie Foişor erau internaţi un număr de 105 pacienţi. 13 dintre aceştia au fost transferaţi cu ambulanţe SMURD şi SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanţa la domiciliu în Galaţi. Dintre ceilalţi 92 pacienţi, 25 erau programaţi pt intervenţii chirurgicale iar 67 erau pacienţi deja operaţi, care urmau sa fie externaţi la domiciliu, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Totodată reprezentanţii instituţiei spuneau că eliberarea paturilor era necesară deorece „De mai bine de o săptămână, în Bucureşti sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Pop Max
12.04.2021, 21:34:46

Nu-mi dau seama care e relevanța acestei informații în contextul dat, presupun că e vreo lege nescrisă a jurnalismului modern: dacă n-ai inspirație, copiază o postare a cuiva de pe facebook. Dacă nu poți, ia o declarație de avere și dă-i cu copy-paste.

-5 (11 voturi)
Beta Alfa
12.04.2021, 21:52:08

@PM Pai este o diversiune clasica de a muta focarul atentiei catre un alt subiect. Habar n-am cine e dl. manager de spital Stoica, cat de priceput sau nu este, poate chiar este incompetent si rau-voitor, nu stiu. Dar logica pe care vrea sa o induca diversiunea este simpla: este membru PSD sau pus de PSD si are bani multi => automat, este incompetent, corupt si "dusmanos" => vina pentru ce s-a intamplat la Foisor este exclusiv PSD, nimic la USR

-7 (9 voturi)
Scriptamanent
13.04.2021, 10:21:09

Ca orice pesedist cu oarece functie, si asta se crede mare baron, pe mosia lui. Au prezentat cat castiga in ideea ca nu o duce rau, dar nu-si indeplineste sarcinile postului cu buna-credinta. Guvernul/ autoritatea spun ceva iar mosieur(!) dom' doctor il doare in fund, face tot ce vrea muschii lui. "Baaah, da' tu stii cat de important mi-s eu? Stii tu pe cati stabi i-am operat cu manutele mele? Bah, daca va prind la spital va tai picioarele in loc sa va bag suruburi..." Cam asa gandesc toti din marea stabime trandafiroasa. Au criterii valorice moral asemanatoare cu sefii lor mari de partid, asasini genocidali, puscariasi, mitomani patologic, vaslas dislexic la luntre si pupator de bocanci ai sefului suprem. Vai de natia lor de trepadusi si ticalositi.

+3 (5 voturi)
Valik6666
12.04.2021, 23:52:04

IL face invidios si pe Klaus Werner cu salariul asta.Bravo lui,la mai mare!

-2 (4 voturi)
Paun Al
13.04.2021, 09:10:11

Daca ne spuneati cat castiga neoficial, asta era o stire. Cei ce au trecut pe acolo spun ca exista tarife pentru programare, tarife pentru operatii, tarife pentru ingrijirea postoperatorie.. Dv ne vorbiti de maruntis.. Sunt medici care nu umbla cu anii la cardul de salarii..

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările