Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: "Anul viitor tot sistemul sanitar va fi informatizat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vor fi sau nu alocaţi mai mulţi bani sănătăţii în 2015, dacă vor creşte sau nu salariile medicilor şi câte spitale vor mai fi deschise, acestea au fost o parte din subiectele de discuţie cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Adevărul Live.

Ministerul Sănătăţii (MS) a primit la bugetul pe 2014 cu 2,5 de miliarde de lei mai mult decât în 2013, ajungând la 7,8 miliarde de lei, în timp ce bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost şi el suplimentat, de la 22,5 miliarde lei în 2013, la 22,6 miliarde de lei în 2014.

Am discutat împreună cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, dacă sumele alocate din buget pentru anul care se termină în curând au fost suficiente, unde au fost probleme şi cum va fi realizat bugetul pentru anul viitor. 

Bugetul pe anul viitor – cât va fi şi care sunt priorităţile? În ce zone consideraţi că necesită îmbunătăţiri bugetul pe anul viitor?

Prevăd o creştere a bugetului, va fi mai bine împărţit. Sigur nu vor mai fi sincopele din trecut. Prioritate au Programele Naţionale. Casa de Asigurări îşi face calculele, lucrurile vor arătat mai bine în 2015, din punct de vedere financiar. În ultimele şapte luni lcururile au stat mai bine ca în anii trecuţi. 

Vor rămâne cu toate programele şi subprogramele?

Vor rămâne cu toate. Vorbim şi de fertilizarea in vitro, screeningul la nou-născuţi. Pe lângă banii pe care îi avem, încercăm să completăm cu fonduri europene. Până acum bani pe infrastructură nu existau. Din primăvara anului viitor va începe reconstrucţia a trei spitale. Intră şi radioterapia, partea de imagistică, upgradarea cu tehnologie de ultimă generaţie.

Salariile medicilor vor suferi îmbunătăţiri?

În urma discuţiilor cu Sanitas-ul şi toţi cei implicaţi, am ajuns la 2.500 de posturi deblocate în sistem. Sunt aproape 4.000 de posturi scoase acum la concurs.

Are cine să ocupe aceste posturi?

În general să ştiţi că oamenii de prezintă şi posturile se ocupă. Sunt posturi pe toate categoriile: fizicieni şi asistente medicale. Sper să nu mai ia niciun Guvern decizia de a bloca posturile. Creşterea este de 100 de lei brut pentru tot personalul din sistemul sanitar. Imediat ce Parlamentul ce revine din vacanţă vom veni cu o Lege, în care medicii vor fi plătiţi în funcţie de performanţă. Medicii nu mai sunt funcţionari publici. Legea care stabileşte acest lucru s-a adoptat. Prima parte s-a rezolvat, deci. Cred că Legea de care vorbeam va trece repede în Parlament. Aceasta va da posibilitatea Consiliilor Locale să intervină şi remedieze situaţiile deosebite apărute în spitale. Dacă e nveoie de un cardiolog, nu va mai da bani pe panseluţe şi va completa cu bani de buget pentru a acoperi această nevoie. Comunitatea locală va putea atrage specialişti.

S-a făcut o comparaţie între porfesori şi medici. 

Ceea ce s-a întâmplat în Guvernul de dreapta al domnului Boc, sper să nu se mai întâmple nici în Educţie şi nici în Sănătate.

Va scădea vârsta de pensionare?

Să ajungem la standardele europene în ceea ce priveşte numărul de specialişti şi după aceea mai vedem. Avem discuţii şi cu Sindicatele în acest sens.

Alte lucruri care se schimbă odată cu Legea?

Se schimbă paradigma. Dacă ai performanţă, eşti mai bine plătit. Medicul nu mai este acel bugetar, care stă pe bani publici. 

Li se va interzice medicilor care lucrează în privat s-o mai facă?

Sunt divergenţe. Trebuie foarte bine reglată situaţia pentru nevoile României. Eu chiar încurajez activitatea privată, dar trebuie să reglăm numărul de ore pe care medicul le poate presta într-o zi de muncă. Nu o să mai înghit dublarea normei. Nu poţi lucra 8 ore la stat şi apoi alte 8 ore la privat. Nu se poate să ai 16 ore de muncă pe zi, nu poţi avea aceeaşi performanţă.

Ce veţi face cu pachetul de bază?

Pachetul de bază va rămâne. E un bun deja câştigat, dar accept propuneri din partea comisiilor de specialitate şi a Colegiului Medicilor pentru îmbunătăţiri. Pachetul de bază a dat până în prezent rezultate. Şi acea riscograma a început să funcţioneze. Au mai scăzut cheltuielile în spitalizarea continuă. S-au mutat mai multe manevre în spitalizare de zi. Mai sunt probleme, dar sunt punctuale şi trebuie verificate, dacă toţi cei implicaţi au înţeles ce înseamnă pachetul de bază. Multe spitale au reuşit să nu mai aibă arierat, datorită acestuia. Sigur spitalele foarte mari, de urgenţă, unde fluxul de pacienţi este foarte mare, mai întâmpină probleme. Floreasca, de exemplu, are o adresabilitate foarte mare şi atunci clar lucrurile trebuie regândite. Şi la Fundeni e la fel. Acestea ar trebui să primească mai mulţi bani, comparativ cu alte spitale. De asemenea, va trebui să existe posibilitatea ca medicii de la aceste spitale să aibă un bonus. La Fundeni, de exemplu, s-a reluat transplantul de pancreas şi linia de transplant medular. Institutul C. C. Iliescu pregăteşte transplantul de cord. 

Cazul femeii din Ploieşti care a născut în taxi în drum spre Bucureşti un copil mort – De ce se întâmplă astfel de lucruri şi ce măsuri aţi luat?

Cazuri de malpraxis există de mai multă vreme. Acum ele nu mai sunt la fel de muşamalizate. Pe multe le află chiar de la noi. Am dispus măsuri administrative, am recomdat demiterea directorului şi sancţionarea asistentelor. Reacţia Comisie de la noi au fost luate prompt, în doău săptămâni. La Iaşi, subordinea era a Cosiliul Judeţean. La Iaşi am făcut şi monitorizarea unităţii respective. Am sesizat Parchetul şi Colegiul Medicilor, aşa cum era şi normal. 

Dacă nu se aplică sancţiunile, ce se întâmplă?

Le retragem atorizaţia de funcţionare, dar nu ne dorim acest lucru, pentru că oamenii au nevoie de unităţile acestea. Nu toţi medicii greşesc. Sunt mulţi care în ciuda programului aglomerat îşi fac treaba foarte bine. Anul trecut aveam 150 de reclamaţii de malpraxis pe zi şi 1000 de suspiciuni pe an, dintre care doar 4% au ajuns în instanţă. Acum e pentru prima dată când Ministerul se implică şi verifică aceste sesizări. Nu e nimeni fericit că se îmtâmplă cazuri de malpraxis, dar asta nu înseamnă că trebuie să le asundem. Eu primesc foarte multe petiţii. Faptul că ţinem managerii în cu atenţia sporită va duce la schimbări.

Am primit cardul de sănătate, e drăguţ, e lucios, era însoţit de o scrisoare. Ce facem cu el mai departe?

Cred că una dintre cele mai mari reuşite pe care le-au avut în acest an. Ni s-a promis timp de 7 ani că vom avea acest card şi nu l-am avut. Când am venit la Minister mai erau de tipărit 11 milioane de carduri. În câteva luni, le-am tipărit, iar acum 85% din carduri au ajuns la asiguraţi. Furnizorii au cititoarele de card. E adevărat că încă n-au toţi medicii de familie au aceste cititoare, dar până la finalul anului le vor avea. Distribuţia a mers chiar mai bine decât preconizam. 

Unii l-au refuzat, cuzurile unor călugări şi preoţii...

E un element de noutate şi, sincer, nu toţi îşi doreau să fie implementat sistemul. Cert este că de la 1 ianuare, cardul va deveni obligatoriu. Practic, orice prezenţă la medic, trebui să înregistrată pe card. El se poate iniţia la orice medic. Cardul va trebui purtat în permanenţă. În momentul de faţă există 3 milioane de dosare electronice iniţializate. 

Cineva introduce datele din fişele pacienţilor în dosarul elecronic?

Da, va fi introdus istoricul medical, sumarul de urgenţă şi toate datele. Bolile secrete nu le află nimeni, dacă nu vreţi. În sumarul de urgenţă apare grupa sanguină. Rh-ul, alergiile, nu apare dacă am avut sifilis în tinereţe. Cardurile vor fi folosite şi în sistemul privat, practic de către toţi furnizorii de de servicii medicale. Am câştigat proiectul european pentru biletul de trimitere electronic şi concediile medicale. Practic se închide sistemul. Astfel, la finalul anului 2015, sistemul medical va fi practic impenetrabil. Nu va mai putea fi fraudat. Din punct de vedere financiar, lucrurile se vor îmbunătăţi. România va intra în rândul ţărilor europene. Vom şti clar cum a circulat orice bani şi dacă pacientul a beneficiat de serviciile medicale. 

Acreditarea spitalelor – În primele 10 luni ale acestui an nu s-a acreditat nici un spital. Deadline-ul impus de Directiva Europeană este sfârşitul anului 2015. Avem timp? 

În luna decembrie vor fi acreditate 130 de spitale. Este dl Cepoi care cunoaşte sistemul şi s-a implicat foarte bine. Eu vă garantez că până la finalul lui 2015 se va încheia acreditarea, pentru că e o echipă acum care ştie să facă acest lucru.

Veţi continua activitatea la Minister, indiferent de ceea ce se va întâmpla duminică?

Am realizat toate aceste lucruri, datorită sprijinului premierului Victor Ponta. Lumea are aşteptări foarte mari, dar cred că e bine să fie comparate cu ceea ce se întâmplă acum câţiva ani.

Aţi urmărit dezbaterile de la televizor, cum vi s-au părut candidaţii?

Am văzut că avem un canditat pregătit şi unul nepregătit. Ni s-ar părea hazardant pe mâna unui politician care nu are niciun plan. Cel puţin faţă de partea medicală, nu avea voie să aibă o abordare. Chiar îi cer să-şi ceară scuze pentru faptul că a vorbit în termen de "pomene" despre mărirea lor salarială. 

În România avem cel mai mare exod de medici în 2010, 2011 şi 2012. În 2014 în România s-au deblocat posturile. Medicii pot să se angajeze în România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite