Cazul românului care şi-a câştigat dreptul la tratament în instanţă, obligând statul să-i deconteze medicamentul necesar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victorie pentru un pacient român care a dat statul român în judecată. A reuşit să obţină tratamentul pentru scleroză multiplă de care are mare nevoie. Decizia aparţine Curţii de Apel Bucureşti care a hotărât, pe 17 ianuarie, ca Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României să dea undă verde pentru tratamentul bolnavului român.

Anunţul a fost făcut de avocatul Dan Cimpoeru, care a mai reprezentat şi alţi pacienţi români în instanţă. Potrivit apărătorului, autorităţile din sănătate nu au respectat termenul de 90 de zile prevăzut de lege, interval în care trebuia finalizată evaluarea medicamentului de care avea nevoie pacientul, astfel încât el să fie inclus în liste de medicamente compensate. 

Potrivit avocatului, cererea de evaluare a medicamentului pentru scleroză multiplă indicat pacientului care a câştigat în instanţă a fost depusă la Agenţia Naţională a Medicamentului încă din 23 iulie 2018, astfel că ea ar fi trebuit să fie soluţionată până cel târziu pe 23 octombrie 2018, lucru care nu s-a întâmplat. 

Decizia este una executorie 

Sătul să tot aştepte, pacientul, care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea, a luat decizia de a da statul în judecată. Avocatul său se aşteaptă pe de altă parte ca statul să facă recurs în acest caz. Cu toate acestea, decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti pe 17 ianuarie nu va fi afectată dat fiind faptul că aceasta are un caracter executoriu imediat. „Un recurs ar fi judecat de instanţa supremă în doi - trei ani. Din experienţa proceselor similare câştigate în anii anteriori, Casa de Asigurări de Sănătate a pus efectiv în executare hotărârea în aproximativ o săptămână”, a declarat Dan Cimpoeru, avocat. 

La rândul său, Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR), spune că situaţia nu este singulară şi că la Agenţia Medicamentului sunt foarte multe dosare de evaluare a unor medicamente de ultimă generaţie, produse ce reprezintă speranţa la viaţă pentru mulţi bolnavi. De pildă, printre dosarele enumerate sunt şi cele pentru medicamente inovatoare în cancerul renal, cancerul pulmonar, colita ulceroasă sau limfomul Hodgkin. 

Irimia a mai punctat că, deşi există medicamente noi deja evaluate, care au primit recomandarea de includere în listele de compensate, acest lucru nu s-a întâmplat. 

Recent, Agenţia Medicamentului a anunţat că la finalul ultimelor două luni din 2018 au fost finalizate peste 300 de dosare de evaluare a unor medicamente, atât în vederea emiterii autorizaţiilor de punere pe piaţă (prin procedura naţională şi prin procedurile europene de autorizare), cât şi a radierii cererilor pentru care s-a depăşit termenul de un an de răspuns la solicitări. 

Pacienţii dau statul român în judecată 

Cu toate acestea, în perioada 2014-2015, 165 de pacienţi diagnosticaţi cu diverse forme de cancer, dar şi alte boli cronice, precum scleroza multiplă sau artrita juvenilă şi-au câştigat dreptul la viaţă dând în judecată statul român. 

„După această experienţă - unică în Uniunea Europeană - am crezut că, în sfârşit, autorităţile responsabile au înţeles că pacienţii nu trebuie să-şi obţină tratamentul medical de la judecător, ci de la sistemul de sănătate! Din păcate pentru pacienţi, lucrurile nu s-au schimbat. Statul român ignoră în continuare legislaţia europeană în materie şi nu este în stare să-şi respecte nici măcar propriile sale reguli! La 16.01.2019, un pacient bolnav de scleroză multiplă s-a judecat din nou cu Statul pentru a beneficia de tratamentul medical de care are nevoie şi a câştigat”, a explicat Cezar Irimia. 

Potrivit acestuia, România este pe ultimul loc în Europa în ce priveşte accesul la medicamente. „Cancerul nu se tratează cu promisiuni. Finanţăm sănătatea cu mai puţîn decât jumătate decât media Uniunii Europene. Suntem o ruşine. România nu dă bani pe prevenţie. Preferă să deconteze spitalizări, medicamente, investigaţii foarte scumpe, în loc să prevină apariţia bolilor şi agravarea lor, aşa cum procedează alte state europene. Subfinanţarea sănătăţii este un atentat la siguranţa naţională, nu putem vorbi de creştere economică cu un popor bolnav”, a conchis reprezentantul pacienţilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite