Societate

articolul anterior articolul urmator

Ce-a mai rămas?

100
11 Aug 2016 17:45:43
Petre Barbu

S-a ales praful de tot ce s-a construit până-n decembrie ‘89. Aproape totul a fost demolat, desfiinţat, abandonat, îngropat, jefuit, înstrăinat, luat cu japca. Ăsta-i mersul vieţii! La noi.

S-a distrus de parcă totul era prost făcut, foarte prost, perimat, bolnav. N-a fost nevoie de angajarea unei armate de mercenari. Au distrus românii prin nepăsare, laşitate, indolenţă, complicitate, lăcomie, egoism şi prostie.

Pe ruinele „realizărilor socialismului“ au început să fie ridicate noile „citadele“ ale capitalismului: supermarketuri, mall-uri, lanţuri de farmacii, reţele de agenţii de pariuri, fast-food-uri, clădiri de birouri, săli de jocuri de noroc, cartiere de vile, magazine de retail electrocasnice şi IT&C şi case de amanet. Şi biserici. Probabil, ca să ne spălăm laşitatea de pe vremea când bisericile erau dărâmate cu sălbăticie. Să nu uităm şi instituţiile statului! Organizate „democratic“, dar pline cu aceiaşi oameni ai sistemului din trecut. Altă viaţă!

E mult ce s-a construit începând din 1990? E puţin? Se putea şi mai bine? Nu contează. Important este că am scăpat de „moştenirea comunistă“. Chiar nu ne folosea la nimic. Ne-au mai rămas vreo cinci milioane de pensionari nostalgici, care ne incomodează în autobuze şi la piaţă, ne consumă resursele, nicio problemă, îi exterminăm în spitale! Nu avem ce să învăţăm din trecut, nici noi, nici copiii noştri. A fost urât trecutul, nu ne avantajează, să-l uităm, să-l ascundem sub preş, să-l mistificăm, să privim în viitor cu încredere! Să nu mai căutăm vinovaţii, ce rost are?, pierdere de vreme! Suntem liberi, să ne bucurăm de libertate!

Ne-au mai rămas vreo cinci milioane de pensionari care ne incomodează, nicio problemă, îi exterminăm în spitale!

Căderea Zidului Berlinului a fost sfârşitul Războiului Rece şi începutul libertăţii noastre. Ca în orice război, există învingători şi învinşi. Noi ne-am bucurat că suntem liberi, dar am făcut abstracţie sau nu ne-a păsat că, în fond, ne numărăm printre cei învinşi. Iarăşi! Nici nu ne-am dat seama că preţul plătit pentru aşa-numita noastră libertate a fost ocuparea vieţiilor noastre de către învingătorii Războiului Rece. Am fost ocupaţi. Asta ne-am dorit: democraţiei şi libertate. Au venit străinii să investească, pentru că noi n-am avut bani pentru locuri de muncă. Sau am avut prea puţini. Aşa că i-am lăsat pe învingători să facă ce vor, doar sunt banii lor! Am ales libertatea adusă de învingători ca să fim prizonierii lor. Am ales libertatea „omului modern“ pentru a trăi într-o continuă febră a shopping-ului şi în lagărele reţelelor de socializare.  

Viaţa e tot mai scurtă. Ne grăbim s-o trăim. Nu mai avem nici starea şi nici motivele ca să ne gândim la trecut, să vedem ce-am pierdut, ce mai putem recupera, dacă merită să recuperăm ceva. Spiritual, măcar. Dacă încerci să faci asta eşti etichetat „nostalgic“, bun de zeflemea şi dispreţ.

Mergem înainte. Nu ştim încotro, dar o să vedem pe parcurs, ne orientăm, mai cârpim, ne împrumutăm, ne descurcăm. Ţara a progresat, românii s-au deşteptat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

gigione
11.08.2016, 19:13:56

Asa e! Cred ca nici un popor nu a consimtit cu atita inconstienta la autodistrugere, la jaf si dezorganizare, la subjugare economica. Nici o viziune de viitor, nici un plan, doar eternul provizorat.

+17 (29 voturi)
mircea georgescu
11.08.2016, 19:30:09

Da domnule Barbu, s-a distrus si CFR-ul, unul din cel mai sigur din Europa. S-au taiat si dreprurile CFR-istilor, si toti am tacut, complice! Nu-i blestem, e lipsa de cultura. Cultura are ne-a fost interzisa de noii potentati. Iliescu si ai lui, au venit cu lectia invatata. Copiii lui Adelu au devenit patroni de carciumi, ali copii de stabi sunt in puscarie, sau deja au eliberati. O tara de cacat, pe care altii au vrut-o. Acum o au! Dar noi, nu asta am dorit!

+10 (18 voturi)
Paun Al
11.08.2016, 19:47:36

Cat de impersonal , chiar relaxant suna ..."s-a distrus , s-a furat" , s-a vandut pe comisioane ... Si unde erau ceilati romani , cand s-a furat, s-a distrus ...? Ce faceam ? Daca s-ar fura de la fiecare dintre noi , am spune ni s-a furat , ni s-a distrus , sa prindem hotul. Daca au distrus si furat Romania ....atunci nu ne-au furat pe fiecare dintre noi , ci "s-a furat ". Nu avem constiinta ca si ce este dincolo de usa casei , dincolo de poarta curtii noastre este tot al nostru ,al romanilor . Tara este doar o forma fara fond .

+4 (16 voturi)
Nirolf
11.08.2016, 20:20:50

"Au distrus romanii prin nepasare , lasitate , indolenta" . N-au distrus romanii ci dusmanii tarii cu buna stiinta . Tara trebuie sa piara . Razboiul nu s-a terminat . Romania inca mai sufla . Unul din dusmanii cei mai vicleni a declarat ca industria romaneasca este un morman de fier vechi si a dat starul la distrugerea ei . Jaful fara precedent in istorie a continuat prin cedare aproape gratis a resurselor energetice si a bogatiilor subsolului . Reteaua de canale de irigatii a fost distrusa , muntii lasati fara paduri , forta de munca tanara si dinamica canalizata catre occident , invatamantul a devenit o caricatura a ceea ce a fost , devenind o fabrica de diplome calpe , sanatatea , un mecanism care mai mult ucide decat salveaza vieti , cultura si sportul sunt deasemeni la pamant . Singurile lucruri ce merg bine sunt coruptia , biserica , hotia si in special "industria de distractii" . Cei ce sunt responsabili de acest dezastru sunt si astazi in fruntea tarii pentru a-si desavarsi opera . Cei ce indrasnesc sa spuna aceste lucruri sunt etichetati cu peiorativul de nostalgici .

+16 (26 voturi)
mircea georgescu
11.08.2016, 20:38:53

Petrica a spus treaba cu mormanul de fier vechi!

+8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările