Ce hram poartă Academia Română?

Sunt numeroase ocaziile în care Academia Română face notă discordantă la opiniile societăţii româneşti. Cum academicienii unei ţări ar trebui să se  bucure de o „aură” aparte, de maximă credibilitate, astfel de discordanţe te pun pe gânduri. Cine are dreptate, societatea în ansamblul ei sau „gânditorii”, „geniile” care populează Academia Română?

Îi las pe cititori să-şi răspundă la această întrebare, după ce vor citi câteva dintre divergenţele apărute între Academia Romană şi opinii larg împărtăşite în societate.

Rezultatele de la testele PISA

În decembrie 2019, OECD ne-a prezentat rezultatele testelor PISA, în care România ocupă ultimul loc din Europa la matematică, penultimul la ştiinţe, şi 42% analfabeţi funcţionali. S-au scris multe despre acest clasament. Că evaluarea de la PISA este diferită de evaluarea noastră, că nici elevii din ţările premiate de PISA n-ar face faţă la evaluarea din România. Bun, şi care evaluare este defectă? Să luăm drept criteriu PIB/locuitor şi să facem comparaţie între ţările fruntaşe la clasamentul PISA şi cele din coada clasamentului.

Diferenţa între educaţia din ţările aflate în fruntea clasamentului PISA şi educaţie de la noi este dată de componentele din arhitectura curriculară, inexistente la noi: aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă.

Într-un Punct de vedere al Academiei Române din decembrie 2019 găsim următoarele „sfaturi”:

„Propunerile de a introduce discipline noi şi de a le elimina sau diminua pe cele vechi – verificate de la Renaştere încoace – sunt lipsite complet de realism şi de spirit pedagogic.”

Academia Română n-a aflat că o şcoală trebuie să răspundă cerinţelor şi nevoilor societăţii la o etapă a evoluţiei sale. Nu este o construcţie imuabilă, de la Renaştere încoace. Ţările care au înţeles acest lucru au introdus discipline noi, Ştiinţele vieţii, Ştiinţele mediului, Educaţie financiară, Educaţie pentru relaţia de cuplu, etc. Discipline care dau un sistem coerent de cunoştinţe şi competenţe elevilor aflaţi într-un alt context social-economic-cutural: globalizare, mobilitatea ideilor, oamenilor şi mărfurilor, explozia tehnologiei de toate felurile, în special cea informatică. Acest context nu exista în timpul Renaşterii.

„Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În şcoală, teoria şi practică trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoştinţe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament”.

Ce să facem, să scoatem discipline precum Informatică, Tehnologii, Protecţia mediului, Educaţia pentru sănătate?

Greşeala Academiei Române este că bagă în aceeaşi „oală” toţi elevii. Nu toţi vor ajunge să folosească în viaţă „cunoştinţe teoretice temeinice”. Dimpotrivă.  Am putea spune că majoritatea vor utiliza mai degrabă „formarea profesională” pe care ar trebui să le-o dea şcoala. În Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale. Ce predomină la aceşti elevi, formarea profesională sau „cunoştinţele teoretice temeinice”? Vor folosi în viaţă „cunoştinţe temeince” de integrale, derivate, binomul lui Newton, fizică cuantică, teorie literară?

Sfaturile Academiei Române în domeniul economic

Într-un Raport publicat recent de Academia Romană pe teme economice se propun ca  obiective pentru „creşterea”  economiei româneşti:

• naţionalizarea Pilonului II de pensii;
• impozitarea progresivă a veniturilor;
• taxarea companiilor digitale în ţara în care sunt obţinute veniturile – vizând giganţii americani GAFA (Google, Amazon, Facebook şi Apple);
• sectoarele care au fost grav afectate de pandemie (de exemplu, turism, restaurante, spaţii de divertisment, sport, servicii culturale, transport) vor fi scutite de la plata contribuţiilor la asigurările sociale.

Sunt multe propuneri inspirate din filosofia economică de stânga a lui Ponta: să luăm de la bogaţi, să dăm la săraci. Cu ce consecinţe, nu contează, nu sunt analizate în Raportul Academiei. Nu ştiam că Academia Romană este susţinătoarea filosofiei economice de stânga. Mai ales că salariile academicienilor sunt de „dreapta”, plătite din contribuţiile firmelor de „dreapta”.

Preşedintele Academiei conduce CNATDCU. În 2012 i-a luat apărarea lui Ponta în problema plagiatului

Ioan Aurel Pop a ajuns în fruntea CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare). În 2012, când CNATDCU a ajuns la concluzia că Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat, Ioan Aurel Pop s-a plasat de partea lui Liviu Pop, ministrul Educaţiei de atunci, care a desfiinţat componenta CNATDCU, drept pedeapsă că l-a acuzat de plagiat pe Ponta. Liviu Pop a făcut mai multe. A oprit curentul electric din sala în care se desfăşura o şedinţă a CNATDCU.

În ziua în care CNATDCU a dat verdict de plagiat pentru Ponta, în Monitorul Oficial a fost publicat un nou ordin de ministru, emis de Liviu Pop, ce abroga ordinul anterior, anula prevederile referitoare la analiza plagiatului şi majora de la 20 la 45 numărul membrilor Consiliului general al CNATDCU, astfel încât decizia CNATDCU în cazul Ponta a fost blocată.

Iată ce declară Ioan Aurel Pop: „Eu nu puteam participa la o instanţă care nu era în regulă. Această reorganizare era absolut necesară, în condiţiile în care eu sunt rectorul UBB, dar această universitate nu era reprezentată în consiliu, câtă vreme eu am fost ales membru din partea Academiei Române, nu a UBB".

Adică, iniţiativa ministrului Pop era pe deplin justificată, şi Ponta rămânea salvat de plagiat. Asta deşi Ponta însuşi spunea că este o performanţă că într-o lucrare de 410 pagini să plagiezi „decât” 30 de pagini, şi că în 2003 reglementările privitor [sic!] la citarea în ghilimele sunt ulterioare anului 2003”. În realitate, citarea în ghilimele este o practică academică bine cunoscută, care datează de cel puţin 100 de ani. 

În loc de concluzii să-l cităm pe Adrian Hatos, profesor al Universităţii din Oradea, apropos de documentul Academiei Române relativ la învăţământul preuniversitar, în contextual apariţiei rezultatelor la testele PISA:

 „Este un document ultraconservator din punct de vedere social şi educaţional care plasează Academia într-o poziţie socială anti-modernă şi anti-progresistă. Din punct de vedere social promovează o viziune etnicistă, romantică şi paseistă despre societate şi despre relaţia dintre om şi societate. Din punct de vedere pedagogic se limitează aproape exclusiv la curriculum şi urmăreşte doar obiective privind conţinuturile de limba română, de istorie, geografie şi latină”.

Cui foloseşte această poziţionare a Academiei Române?