Ce se întâmplă cu Institutul Ana Aslan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii susţin că se doreşte desfiinţarea institutului FOTO Adevărul
Angajaţii susţin că se doreşte desfiinţarea institutului FOTO Adevărul

După ce activitatea din Institutul Ana Aslan a ajuns în atenţia procurorilor, medicii de acolo au acuzat presiuni făcute de managerul Silvi Ifrim, recent instalată în funcţie. Doctoriţa, care vine de la Spitalul Colentina, e contestată de angajaţi dar este apreciată de Ministerul Sănătăţii.

Criza de la Institutul Naţional de Geriatrie Ana Aslan pare să se adâncească. După ce luni, sute de angajaţi ai institutului au protestat chiar în faţa biroului managerului, situaţia este departe de a se fi soluţionat.

Aceştia susţin în continuare că managerul unităţii medicale, care a fost pusă recent în funcţie, vrea să desfiinţeze unitatea medicală. De cealaltă parte, doctoriţa Silvi Ifrim, spune că dacă şi-ar fi dorit desfiinţarea institutului nu s-ar fi zbătut să ocupe locul de manager. Şi Ministerul Sănătăţii o sprijină pe doctoriţă, precizând că problemele de la Institutul Ana Aslan sunt vechi de ani de zile.

Acum, unitatea sanitară se află în vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 1, după ce Ministerul Sănătăţii a sesizat nereguli de latură penală în urma unui control efectuat la sfârşitul lunii august. Cea care a chemat controlul de la Minister a fost chiar medicul Silvi Ifrim, care ocupa funcţia de interimar. Ce-i deranjează, însă, pe angajaţi, e faptul că un alt raport, despre care ei spun că ar fi fost făcut de o firmă din străinătate şi plătit din bugetul propriu al spitalului, propune desfiinţarea treptată a institutului.

Medic: „Nu au discutat cu nimeni din corpul medical”

„A adus la început o firmă privată de evaluare care a făcut o serie de recomandări pe baza unor date eronate. Nu s-a discutat cu nimeni din corpul medical şi a făcut un raport care, dacă se aplică, duce la distrugerea institutului. Printre altele, în acel raport se spune că ambulatoriul spitalului trebuie dat la o altă autoritate, dar nu reorganizat. De asemenea, la sediul din Otopeni vor să defiinţeze o serie de investigaţii, cum sunt cele pentru osteoporoză, la fel şi farmacia de acolo, care ar urma să fie desfiinţată”, a explicat profesorul Gabriel Prada, fost director medical al Institutului Ana Aslan, a cărui revocare din funcţie a solicitat-o Corpul de Control al ministrului Vlad Voiculescu.

Medicul spune însă că atât el cât şi ceilalţi doctori din spital au refuzat să îşi însuşească raportul făcut de echipa din străinătate. În schimb, el afirmă că recomandările respective duc la desfiinţarea institutului. De aceeaşi părere este şi Elena Spătaru, asistentă şefă în institut.

„Ce se întâmplă în ultimele şase luni este teroare. A băgat spaima în tot personalul. Eu lucrez în institutul acesta de 30 de ani şi niciodată nu a fost aşa ca acum. E un comportament inuman nu doar faţă de personal, ci şi faţă de pacientul vârstnic, patologia pe care noi o îngrijim. Controalele pot să vină, au fost controale şi vor fi mereu, însă vrem să fie controale reale, nu puse de manager”, a explicat asistenta.

Ce nereguli a depistat Ministerul Sănătăţii

De altfel, raportul întocmit de Corpul de control al ministrului Vlad Voiculescu scoate la iveală nereguli grave din institut. Concret, inspectorii ministeriali susţin că achiziţiile publice au fost fraudate, fiind avantajată o anumită firmă după ce caietele de sarcini au fost măsluite, dar şi că au fost achiziţionaţi reactivi de la un singur furnizor, la preţ supraevaluat. Mai mult, raportul Ministerului Sănătăţii subliniază că în perioada 2014 - 2016 au fost făcute analize pentru persoane neasigurate, valoarea lor fiind de peste 100.000 de lei.

În ceea ce priveşte sporurile, acestea ar fi fost acordate ilegal, în timp ce medicamentele ar fi fost date pe sub mână. Mai precis, au fost constate neconcordanţe între cantităţile scoase din farmacie sau policlinică şi cele de pe foile de observaţie ale pacienţilor. „Vrea să se ajungă la nerentabilitate prin medicamente mai puţine, prin aparatură mai puţină, prin aceşti factori doreşte să reducă activitatea institutului”, spune şi Rodica Lixandru, preşedintele sindicatului Sanitas.

În schimb, Silvi Ifrim, managerul spitalului, arată că a vrut să salveze institutul, nu să-l distrugă. În plus, ea a precizat că doreşte să oprească furturile din institut, dar presiunea venită din partea corpului medical, care s-a aliat împotriva ei, e mare.

Cine este Silvi Ifrim

Silvi Ifrim este doctor în ştiinţe medicale, medic primar – medicină internă, medic specialist – diabet, nutriţie şi boli metabolice, cunoscută şi ca „medicul vedetelor”, după ce a tratat de obezitate mai multe persoane cunoscute din România. Până de curând, doctorul a fost lefa secţiei de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la Spitalul Colentina din Capitală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite