Societate

articolul anterior articolul urmator

Ce ne spune proliferarea falsului „măicuţelor” care împing oamenii pe şinele căilor ferate

14
23 Jul 2019 18:10:37
Cătălin Sturza

Apropo de „măicuţele” care ar fi făcut scandal prin Vaslui şi ar fi împins un bărbat pe şinele de cale ferată în gara din Vaslui.

Dacă citim ştirile care poartă titluri precum „o măicuţă împinge un bărbat pe şină” vom vedea undeva, în corpul ştirii, următoarea precizare: „femeile îmbrăcate în straie monahale”.

Într-o ştire de pe Estnews citim: „Cele două femei spun că ar veni din Bucureşti şi că vor să meargă să ajute la Mănăstirea Hadâmbu, în judeţul Iaşi. Nu au dovedit că ar fi măicuţe şi nici nu au pretins acest lucru. Femeia mai tânără născută în localitatea Portari, judeţul Vaslui, iar cea mai în vârstă este din Galaţi.” Iar pe Stiriest.ro citim: „Dosar penal pentru falsele măicuţe din Vaslui care au împins un bărbat pe linia de cale ferată.” B1TV titreaază: „Bărbat aruncat pe ştire de FALSE MĂICUŢE”. Ştirea mai apre corect prezentată aici şi aici

Aşadar, femeile NU au dovedit că sunt măicuţe şi nici NU au pretins acest lucru. Am luat, la rândul meu, legătura cu Patriarhia Română – şi e un lucru pe care orice jurnalist îl poate face. După ştiinţa celor de la Patriarhie, femeile nu sunt înregistrate nicăieri ca fiind măicuţe.

Dar, cu toate acestea, toată presa este plină de ştiri despre „măicuţele care fac scandal” sau „măicuţele care au împins un bărbat pe şina de tren.” Cu titluri care nu pun nici măcar un bemol – femei care ar putea fi măicuţe; evident, chiar şi aşa astfel de titluri ar fi nefondate, din moment ce poliţia confirmă că femeile nu au pretins că sunt măicuţe.

Cum ar fi să vedem acum o ştire rostogolită pe toate canalele despre două asistente medicale sau două doctoriţe care fac scandal printr-un oraş mare şi împing oameni pe şina ferată? Şi apoi să citim undeva în corpul ştirii că e de fapt vorba despre două persoane cu probleme psihice, care nu pretind că sunt doctoriţe, sunt doar femei îmbrăcate în halate albe?

Cum ar reacţiona comunitatea medicală şi publicul, în general, faţă de o asemenea stereotipizare negativă ne-etică şi tendenţioasă a medicilor, din partea presei?

Cum ar fi să vedem acum rostogolită o ştire pe toate canalele despre doi jurnalişti care fac scandal printr-un oraş mare şi împing oameni pe şina ferată? Şi apoi să citim undeva în corpul ştirii că e de fapt vorba despre două persoane cu probleme psihice, care nu pretind că sunt jurnalişti, sunt doar nişte oameni despre care din motive obscure unii spun că ar fi jurnalişti? Că aşa vor ei să spună?

Cum ar reacţiona comunitatea jurnaliştilor şi publicul, în general, faţă de o asemenea stereotipizare negativă ne-etică şi tendenţioasă a unor reprezentanţi ai presei?

Cui prodest? La ce foloseşte o asemenea stereotipizare negativă constantă a unor categorii de oameni? Ce ne spune că, dacă azi sunt măicuţele stereotipizate aşa, mâine nu va putea fi stereotipizată orice altă categorie socială? Singura explicaţie care poate fi dată unor falsificări evidente ţine de preconcepţia celor care publică astfel de „ştiri” (poate neconştientizată). Şi pare să existe deja o concepţie implicită că în ceea ce priveşte unele categorii de oameni – cum ar fi călugării şi preoţii – utilizarea meetodelor neetice de informare este permisă. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Edmond Bodha
23.07.2019, 18:32:34

Nu-i asa ca e ciudat ca, ori de cate ori apar stiri care pot pune Biserica intr-o lumina proasta, ziarele sar ca turbate si piseaza subiectul respectiv pana la D-zeu? Seamana a campanie, miroase a agenda. Da, cui prodest? In mod cert, inversunarea contra Bisericii nu e intamplatoare. Daca in locul celor 2 femei ar fi fost 2 gay cu pene in fund care impingeau oamenii, greu ai fi gasit o stire, presa ar fi tacut malc.

+3 (5 voturi)
Radu Mircea
23.07.2019, 20:44:35

# Catalin Sturza Spuneti-mi un singur motiv pentru care doua femei sanatoase la cap s-ar deghiza in creierul verii , pe 18 iulie in haine negre din cap pina-n picioare si sa pretinda ca sunt maicute ce se duc la manastirea Hadimbu ??? Adresez aceasi intrebare tuturor celor care iau apararea celor doua nebune . Maicute sau nu . Altfel nu-i mai invinuiti pe bietii ziaristi care scriu asa cum scriu fiindca inseamna sa vorbiti de funie in casa spinzuratului . Adica si dvs. scrieti dupa ureche si mai rau , cu o inclinatie bolnaviciosa - sa nu spun altfel - pentru apararea prosteasca a punctului de vedere al BOR . O data nu v-am citit o parere macar care sa nu fie limba-n limba ca ceasul la ora unu si cinci cu sfintiile lor .

0 (4 voturi)
un motan intransigent
23.07.2019, 18:33:32

#Dle Catalin Sturza, de vina ar putea fi lejeritatea cu care e tratata ideea de democratie. Totul poate fi spus, totul poate fi imprastiat, nimeni nu raspunde, toti se ascund in spatele ideii de libertate a expresiei. Orice calomnie ramane in picioare, nimica nu se dezminte si ce se dezminte suna ca o acoperire de complezenta a calomniei ca adevar subinteles. In cazuri de-astea, justitia nu are de ce sa intervina, conceptul de onoare lezata e demult desuet. Doar timpul care trece sterge calomnia. Uitarea si nepasarea completeaza lipsa de importanta a onoarei lezate. Si cu asta, basta! In vremile bune, nobile, mai iesea o provocare la duel, o ciomageala, palme, pumni, lupta pe criterii de mandrie. Nu mai avem mandrie, suntem toti egali, onestii cu hotii, femeile cinstite cu tarfele, gazetarii cu cronicarii (Neculce, Miron Costin...). Sunt sigur ca centilatorul n-a fost inventat sa faca vant si racoare, ci sa ajuta la imprastierea si a calomniilor, printre altele. Ati auzit de vreo pedeapsa in legatura cu colportorii "scandalului"?

un motan intransigent
23.07.2019, 18:35:51

Erata: ...ventilatorul...

Ce ar spune Isus
23.07.2019, 21:27:27

Catalin Sturza Pentru ca religia este mama tuturor relelor. A se vedea si incidentul de la radio, cu preotul de bine care nu suporta prezervativul si da vina pe victima pentru viol. Pffff.... toata povestea asta cu ortodoxia si religia si credinta(toate provenind din ignoranta, si lenea de a te informa/lasitatea de a-ti asuma existenta) in 2020 ar fi deprimanta, daca nu ar avea cate un strop de ridicol.

+3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (14)