Ce vrei să te faci, când eşti mare?

Poliţist! răcneşte puştiul, iţindu-se de după cracul boţit al pantalonului tatei, dar ţinându-se în continuare cu amândouă mâinile de piciorul protectorului său.

Şi ce credeţi? Nici nu i-ar fi greu, la felul incredibil în care se fac, de câţiva ani, angajările în Poliţia Română, care a pierdut, prin pensionare în principal, 30.000 de poliţişti, doar în ultimii 5 ani.

E şi acesta un aspect al instabilităţii profesionale şi societale, generate de totala lipsă de viziune strategică în politicile publice, a guvernanţilor care se perindă la cârma treburilor statului, mai curând precum ne schimbăm noi ciorapii, decât pentru că ar avea de implementat planuri majore pentru ţară şi poporul ei. În cel mai bun caz, gestionează mai bine sau mai rău, situaţiile punctuale, adică reacţionează la ce aduce destinul, în loc să învârtească ei roata devenirii societăţii, pe un drum prestabilit, benefic oamenilor.

Şi ce ar trebui să ştie orice individ, ca să ajungă să poarte uniforma cu falnic chipiu, bastonul de liniştit recalcitranţii şi arma de intimidare a opozanţilor? După cum ne spune site-ul poliţiei, nu mare lucru, nimic de specialitate, doar generalităţi de”om cuminte”:

• să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
• să cunoască limba română scris şi vorbit;
• să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
• să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică vor fi efectuate de către structurile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
• să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să-i împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
• să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, iar candidaţii la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverinţă din care să rezulte faptul că a susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
• să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
• să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiilor în care a intervenit reabilitarea;
• să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
• să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
• să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului („candidaţii care au promovat concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliţie nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”);
• să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special

Las deoparte că nici Poliţia Română, chiar într-un anunţ oficial, nu a făcut efortul să NU facă greşeala de a confunda sensurile cuvintelor: referindu-se la vârsta candidaţilor, a folosit eronat substantivul minim (valoarea cea mai mică a unei funcţii, a unei cantităţi, sau centru de joasă presiune atmosferică), în locul substantivului minimum (limită inferioară peste care nu se poate trece), pe care trebuia să-l scrie.

Aşadar, ce trebuia să fie şi să facă tânărul care a ajuns poliţist şi care a omorât o fată pe trecerea de pietoni?

Român este? Este. O dovedeşte buletinul.(mă rog, C.I.!). Domiciliu aici are? Probabil că da.

Cunoaşte limba română vorbit? Da, că l-am auzit în înregistrările cu apelul la 112, cum cerea trimiterea unei ambulanţe, întreba ce trebuie să facă, cu corpul rămas nemişcat, de pe caldarâm şi ţipa la tatăl copilei că nu trebuie să fie mişcată.

Capacitate deplină de exerciţiu? Ce fel de exerciţiu? Exerciţiul funcţiei? Ca poliţist, a dovedit (vedem în filmări) că habar nu avea ce trebuie să facă după accident, deşi lucrează în poliţie de peste patru ani. A, da, a verificat mai întâi dacă nu a adus prejudicii bunului public, adică a verificat cât de avariată ar fi maşina poliţiei, cu care tocmai secerase netulburat o viaţă.                                                              

S-a aplecat să-i acorde primul ajutor copilei care tocmai încercase să traverseze legal strada şi nu reuşise, că s­-a opus maşina condusă de tânărul poliţist, cu peste 80 km/oră (conform estimărilor specialiştilor)? Nu s-a aplecat, dar a înghiontit uşurel cadavrul cu vârful pantofiorului, ca să vadă dacă mai deschide ochii. Delicat băiat!

Vârsta? Criteriu îndeplinit. Dar are şi look, frizat şi cu barba tunsă la milimetru. Sau, cum ar fi zis chiar el înainte de 2017, când s-a întors din Marea Britanie, to the millimeter! Iar apt medical s-a dovedit a fi, că-i merge bine piciorul drept, cu care apasă pedala de acceleraţie până la capăt. Sau, cum ar zice tot el, până la blană.

Studii? N-am aflat ce are! Putea să fi fost orice înainte, că poliţia nu vrea să ştie. La orice companie te-ai angaja, ţi se cere un CV, referinţe de la angajatorii anteriori etc. Poliţia Română e democrată şi politicoasă. Te creditează! Poţi să fi fost lustragiu, spălător de maşini, traficant de carne vie sau spălător de bani, încă neprins de poliţie, fals chirurg plastician sau acrobat de circ ambulant... nu contează! Omul nostru s-a dovedit a fi  fost şofer de livrări în Marea Britanie, de aceea avea permis de conducere obţinut în România, dar preschimbat acolo. Ca să poată căra marfa cât mai repede. Da, ne-a dovedit că ştie să conducă repede.

La concurs, poliţia le cere candidaţilor să aibă „un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”. Şi cam cum îi verifică la capitolul acesta? Îi întreabă dacă se grăbesc să ajute băbuţele să treacă strada? Sau dacă le împiedică pe tinere să o facă?

La capitolul cu antecedentele penale, ei da, poliţia e vigilentă! Nu le permite candidaţilor ceea ce le este permis politicienilor care, şi aflaţi în curs de judecată, ocupă funcţii (de conducere) în aparatul de stat, pe principiul: până la decizia finală din instanţă, suspectul e nevinovat. Şi, cum la noi justiţia dă sentinţe „cu celeritate” de ani de zile, omul e mereu nevinovat. Şi dacă omul e reabilitat sau n-a fost destituit dintr-o funcţie publică (cunoaşteţi multe destituiri din funcţii publice, unde, de obicei, eşti uitat până la pensie?), e numai bun de angajat în poliţie. Că are standarde!

Mai rămân misterioasele condiţii specifice, care ar trebui îndeplinite. Şi care or fi acestea? Trecute, cum par, la şi altele, nu cred să avem aici mascate cine ştie ce cerinţe care să facă diferenţa şi să dovedească faptul ca poliţia chiar face o selecţie pe criterii profesionale.

Aşa că, n-ai job? Nu-i bai, hai la poliţie, că se fac angajări din sursă externă. Adică fără şcoală de specialitate, fără verificări, fără complicaţii. Dar cu salariu bun.

Păi ce încredere să mai aibă cetăţeanul că e bine apărat, de cine şi cum trebuie? N-aş vrea să fiu în pielea adevăraţilor poliţişti, care şi-au ales profesia din vocaţie şi îi respectă regulile şi rangul, când se văd puşi alături şi adesea săriţi la avansări de astfel de improvizaţi, pile sau nu, dar obedienţi în faţa şefilor etern interimari, puşi pe criterii politice şi răspunzând comenzilor de partid.

Şi au dreptate şi poliţiştii, căci pe cine să mai respecţi şi de cine să mai asculţi, când ai avut în fruntea ministerului tot felul de improvizaţi, chiar şi o biată secretară de şcoală, intimă cu „el lider maximo”?

Sigur, nu e de vină sistemul că un poliţist a condus ca un descreierat şi a omorât o copilă pe trecerea de pietoni. Dar e de vină sistemul că asemenea oameni ajung să poarte o uniformă respectată şi să ducă astfel în derizoriu imaginea breslei şi munca celorlalţi poliţişti oneşti, fără de care o comunitate nu şi-ar putea duce liniştită viaţa de zi cu zi.

Şi mai e de vină sistemul cu ceva, căci aud un specialist care afirmă că, în astfel de cazuri de ucidere din culpă, judecătorii dau de obicei pedepse de trei ani cu suspendare. Şi, spre surprinderea mea, o prietenă avocată îmi spunea, în cazul Huidu, că e normal să fie aşa!

Când se va ajunge şi în ţara asta, unde tout est pris a la légère, ca măcar viaţa oamenilor să nu mai poată fi privită şi tratată cu uşurinţă?