Cea mai caldă zi de aprilie din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai calduroasă zi de aprilie FOTO Adevărul
Cea mai calduroasă zi de aprilie FOTO Adevărul

România a înregistrat, pe 22 aprilie, cea mai caldă zi de aprilie din istoria măsurătorilor meteorologice. Mai exact, au fost măsurate 30 de grade Celsius la Calafat, Bucureştiul fiind şi el în top după ce temperaturile din termometre s-au apropiat de 29 de grade Celsius.

Temperaturile vor fi tot mai ridicate în următoarele zile, astfel că mercurul din termometre va ajunge chiar şi la 29 de grade Celsius în unele zone. Potrivit meteorologilor, vremea îşi va continua tendinţa de încălzire. Concret, în această săptămână, temperaturile medii se vor situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius. Nu vor lipsi însă ploile, avertizează specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care afirmă că va cădea şi grindină, în special în partea de nord şi nord-vest a ţării. Potrivit meteorologilor, abia spre sfârşitul săptămânii vor mai fi şi semne de instabilitate. 

În ceea ce priveşte Capitala, azi vor fi averse şi descărcări electrice, în special în jurul serii. Nici marţi nu vor lipsi ploile în Bucureşti, avertizează ANM. 

„În Bucureşti vor fi 27 de grade Celsius luni şi miercuri, dar între 28 şi 30 de grade marţi, joi, vineri şi sâmbătă. În Capitală, în aceste zile sunt cu circa 10 grade peste normă, iar în restul ţării cu 8 -10 grade, în medie. Ele sunt de fapt temperaturi de iulie”, a explicat meteorologul de serviciu, citat de Agerpres. 

Potrivit sursei citate, sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai vor fi caracterizate de un regim termic peste normal cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius şi ploi de scurtă durată în toată ţara. Specialiştii arată că temperaturi de 30 de grade Celsius au mai fost înregistrate în luna aprilie, în ultimele decenii, chiar şi în aprilie 2016 şi doar către sfârşitul lunii ci chiar în primele zile ale lui aprilie, maxima absolută a acestei luni fiind de peste 35 de grade Celsius.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite