Cea mai veche profesie din lume

Prostituţia, desigur! Un proiect de lege, trecut deocamdată de comisiile parlamentare, a stârnit în Franţa o adevărată furtună. Nu e vorba de interzicerea prostituţiei, ca în Suedia în 1999, ci de penalizarea clienţilor. O cenzură, aşa zicând, economică.

Propunerea a venit din partea unei doamne, fireşte, şi i-a ridicat împotrivă pe nişte domni, fireşte. Scriitori, cei mai mulţi, domnii au semnat o petiţie de protest. În definitiv, literatura a avut dintotdeauna în prostituţie un subiect generos şi bine vândut. Îndeosebi în secolul al XIX-lea, romanul a făcut bani buni de pe urma subiectului cu pricina. Maupassant şi Zola, în Franţa, Dostoievski, în Rusia, s-ar întoarce în mormânt dacă ar afla de proiectul deputatei franceze.

În România, ultimii care se duc la bordel sunt Petru Dumitriu într-un capitol al „Cronicii de familie“ şi C.Ţoiu în romanul „Barbarius“. S-a întors din drum, în schimb, Radu Cosaşu: acţiunea uneia din povestirile sale se petrece chiar în noaptea în care regimul comunist închide bordelurile bucureştene din Crucea de Piatră. (Crucea cu pricina exista încă în anii 1956-1957, când, ca student, am locuit de partea cealaltă a străzii Dudeşti, dar mitologia ei sordidă se pierduse).

Educaţie sexuală

Interzicerea celei mai vechi profesii din lume ridică numeroase probleme de ordin juridic, moral, social şi, dacă ne gândim la rolul pe care prostituţia l-a jucat adesea înainte de introducerea în şcoală a educaţiei sexuale, putem adăuga problema iniţierii sexuale a adolescenţilor.

Perspectiva morală a aparţinut, în trecut, bisericii. Când suedezii au votat legea, şi-au amintit că în secolul al XVI-lea prostituatele din ţara lor erau arse pe rug. Feminismul a înlocuit religiosul după Al Doilea Război Mondial, mai întâi în SUA, apoi şi în Europa. Trupul femeii nu trebuie considerat o marfă, reclama Simone de Beauvoir, bunica feministelor actuale din Franţa. Paradoxul face ca reclamaţia cu pricina să coincidă cu cea mai radicală emancipare din istorie a femeii, care i-a permis, bunăoară, consoartei lui Sartre o viaţă sexuală absolut liberă şi numeroase ocazii de a-i împărtăşi acestuia în scrisori impresii şi senzaţii cât se poate de decoltate.

Din punct de vedere social, prostituţia a reglat raporturile sexuale ale tinerilor, dar şi ale adulţilor cu anumite tare psihice.

Ce s-ar fi făcut milioanele de timizi sau de frustraţi din tranşeele istoriei fără instituţia cu pricina? Înainte ca medicina să se ocupe de astfel de cazuri şi şcoala să facă educaţie sexuală (la noi, după 1989), ele cădeau în sarcina femeilor uşoare, cum erau, numite, în lumea bună, prostituatele, cărora poporul le zicea, pur şi simplu, curve.

Frecvenţa bolilor venerice şi, mai târziu, SIDA au determinat sporirea controlului societăţii asupra practicilor cu pricina şi, implicit, a bordelurilor. În Olanda, se ştie, prostituţia e la vedere şi strict controlată de administraţiile locale. Legitimaţiile, carnetul roşu, cum e numit, datează de câtăva vreme în unele ţări.

Trafic de carne vie

În ultimii ani, asistăm la o schimbare interesantă de profil a prostituţiei. Mai peste tot, după o epocă în care, odată cu creşterea numărului populaţiei urbane, prostituatele s-au răspândit din bordelurile provinciale descrise de Maupassant pentru Normandia secolului al XIX-lea pe străzile Parisului şi ale marilor oraşe, prostituţia şi-a reluat caracterul discret, dar într-o formă corespunzătoare vremii noastre.

Peştii care pândeau altă dată la colţul bulevardului Saint-Denis din Paris au intrat, ca şi prostituatele lor, în clandestinitatea unor reţele internaţionale de tip mafiot, conducând afacerea pe internet, de la distanţă, adesea din altă ţară, nevăzuţi şi neştiuţi.

Nu-i mai caută poliţiile, ci Interpolul. Iar pe prostituate nu le mai găseşti ziua pe stradă, ci noaptea în Bois de Boulogne. Schimbarea complică juridic lucrurile. Degeaba îi penalizezi pe clienţi, asta, în condiţiile în care reuşeşti să-i prinzi în flagrant delict, problema majoră este a reţelelor, care nu pot fi decât cu greu lichidate. Prinde orbul, scoate-i ochii, zice expresia românească. Nu mai e vorba de penalizări morale sau pecuniare. E vorba de combaterea unei gigantice întreprinderi internaţionale care se ocupă cu traficul de carne vie. De pe vremea comerţului mondial cu sclavi n-a mai existat un fenomen asemănător.

Tratamentul de care prostituatele de azi au parte este acela al sclavilor de ieri.

Unde e epoca bordelurilor din literatura secolului al XIX-lea, când les Madames erau nişte cetăţence onorabile ale comunităţii, iar fetele, nişte domnişoare în deplinul sens al cuvântului, curate la trup şi la suflet, vizitate de notabilităţi locale, taţi, soţi şi fii respectabili, pentru care sexul era un tabiet?

Penalizarea clientului recomandată de doamna parlamentar e o dulce copilărie, în spiritul creşterii impozitelor ca poţiune magică pentru boli ale societăţii contemporane mult mai grave decât prostituţia. Şi, în orice caz, fără vechimea ei imemorială.