Ceauşescu, pionul otrăvit de pe tabla de şah a Moscovei

Serialul "Şaizecişioptul românesc"aduce astăzi în prim-plan rolul jucat de Ceauşescu în Primăvara de la Praga. A fost o ieşire din front a liderului comunist de la Bucureşti sau un joc dublu

Serialul "Şaizecişioptul românesc"aduce astăzi în prim-plan rolul jucat de Ceauşescu în Primăvara de la Praga. A fost o ieşire din front a liderului comunist de la Bucureşti sau un joc dublu făcut în favoarea Moscovei? Acum, la aproape 40 de ani de la evenimente, există tot mai multe indicii care conduc la un răspuns pentru această întrebare.

Anul 1968 a fost pentru istoria contemporană o adevărată tablă de şah, prin evenimentele derulate. Martie, Cehoslovacia şi Polonia - în timp ce la Praga se derula procesul de democratizare, la Varşovia şi Cracovia, studenţii şi muncitorii ieşeau în stradă, iar episcopii se declarau de partea demonstranţilor. Mai, Franţa - violente mişcări studenţeşti, soldate cu arestări, morţi şi răniţi.

De Gaulle vine la Bucureşti, dar este nevoit să-şi scurteze vizita din cauza celebrelor "baricade" de la Paris. August, Cehoslovacia - trupele Pactului de la Varşovia (mai puţin România) invadează, în noaptea de 20 spre 21, Cehoslovacia - 50 de morţi, peste 300 de răniţi. Nicolae Ceauşescu condamnă, la Bucureşti, în celebrul miting din 21 august, "intervenţia în Cehoslovacia".

Jocul cu negrele şi gambitul nebunului

August-septembrie - trupe ruse masate la graniţa de est a României; telefoane pe firul scurt la Paris şi Washington: preşedintele SUA, Lindon Johnson, îl cheamă pe ambasadorul rus şi-i spune răspicat: "Nu dezlegaţi câinii războiului!"

Sacrificiul (gambitul) unei piese importante în jocul de şah este o mutare consacrată, de obicei, pentru cei care joacă cu albele. În cazul afacerilor "Primăvara de la Praga" (operaţiunile secrete "Baikal" şi "Progress") şi "Invazia Cehoslovaciei" (operaţiunea "Sumava"), ruşii au jucat, evident, cu negrele.

Dar au câştigat. Cel puţin, în aparenţă, au arătat tuturor cancelariilor lumii, mai puţin Bucureştiului, "cine-i şeful" în Blocul de Est. La prima vedere, Ceauşescu, cel care a convocat la Bucureşti, pe 21 august 1968, părea că se află de partea celor care, "în criza cehoslovacă", au jucat cu albele.

Dar oare chiar aşa a fost? Sau, aşa cum aveau să scrie unii specialişti în serviciile secrete, Primăvara de la Praga a fost doar o "revoluţie de catifea" pusă la cale de Moscova. Dirijorul? Generalul KGB Victor Gruşko, sosit special la Praga pentru a face jocurile împreună cu rezidentul Teslenko (general KGB). Şi, mai mult, cum susţine o ipoteză îndrăzneaţă, Ceauşescu, pe tabla de şah a Moscovei, nu ar fi fost "nebunul sacrificat", ci, mai degrabă, "pionul otrăvit".

Ipotezele din jurul unui pion

Trei sunt ipotezele importante luate în calcul cu privire la atitudinea atipică, de aparentă cacealma al liderului de la Bucureşti în timpul "crizei cehoslovace". Ipoteza clasică este cea a unei strălucite agerimi a minţii (de sorginte ţărănească) dublată de o bună administrare a serviciilor secrete, fapt care l-a condus pe Ceauşescu la o lovitură de maestru. În sensul că i-ar fi lăsat pe ruşi cu buza umflată, căpătând, totodată, un capital politic fabulos în faţa cancelariilor lumii.

O a doua ipoteză: cea potrivit căreia Ceauşescu s-a opus şi a criticat la Bucureşti intervenţia din Cehoslovacia din convingere. O convingere sinceră că el este "băiatul bun", comunistul exemplar, iar Brejnev, Andropov (şeful KGB) şi ceilalţi invadatori ai Cehoslovaciei ar fi "băieţii răi", reprezentanţii "comunismului alterat", în "putrefacţie" care au întinat nobilele idealuri ale socialismului şi comunismului. O a treia ipoteză este cea potrivit căreia Ceauşescu a făcut, cu sau fără voie, jocul Moscovei.

Un joc dinainte planificat şi chiar dinainte anunţat. Această ultimă ipoteză are în susţinerea ei şi argumente. În primul rând, trebuie luată în calcul mărturia memorialistică a lui Victor Dimitriu, fost ambasador (defector) al României la Paris. Acesta, la un moment dat, arăta că Ceauşescu ar fi fost, în realitate, "omul de confidenţă al serviciilor militare sovietice" şi, practic, în '68 nu ar fi făcut altceva decât să-şi intre în rol şi să joace "după un diabolic scenariu plămădit la Moscova", după cum scrie istoricul Cristian Troncotă în cartea sa, "Duplicitarii".

A atras atenţia şi trecutul lui Ceauşescu, absolvent de cursuri academice militare la Moscova. În al treilea rând, faptul că, aşa cum arată şi rapoartele operaţiunii "Badea", Securitatea ştia, iar Ceauşescu chiar l-a avertizat pe Dubcek despre iminenta intervenţie.

Apoi, faptul că, după căderea lui Dej şi plecarea consilierilor sovietici din stafful Securităţii, Ceauşescu a permis celebrei "reţele Caraman" să activeze la două capete: cu KGB şi cu Securitatea. Toate acestea spun foarte mult şi merită încă atenţia cuvenită.

Măsuri interne pentru impact extern

După momentul august '68, Ceauşescu a adoptat o strategie cu totul nouă, mai ales în ce priveşte politica de securitate naţională. În primul rând, a pus la punct celebrul plan de mobilizare "IS - Rovine - 70", care prevedea şi un plan de evacuare a conducerii statului pe rute deplin conspirate, cum ar fi "Luceafărul", "Venus", "Saturn", "Soarele".

Pe de altă parte, celebra operaţiune secretă "Badea" (privind activitatea de prevenire a recrutărilor românilor de către spionajul blocului estic) a fost dublată de alte operaţiuni top secret precum "Gladiola", "Lotru" (combaterea spionajului maghiar) sau "Brânduşa" (internaţionalizarea problemei naţionale româneşti).

În acelaşi context, Ceauşescu a ordonat Securităţii să fotocopieze întreaga arhivă operativă, microfilmele ajungând, prin CID, în două locuri strategice, foarte secrete şi foarte bine păzite.

Poate că toate aceste măsuri şi operaţiuni top secret (interne şi externe) orchestrate de la Bucureşti, în urma cărora au avut loc "defecţiuni" importante (în reţelele de spionaj, căderi de capete şi chiar condamnări la moarte), pot fi, la o evaluare mai atentă, doar nişte perdele de fum sau… de catifea roşie.