Cele mai noi tehnici de recrutare şi motivare a angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţelele de socializare LinkedIn sau Facebook se numără printre platformele de pe care angajatorii preferă mai nou să recruteze personal, arată Geo Ivanov, manager la CEO Evolution HCC, o companie specializată în resurse umane.

Specialistul susţine că internetul a devenit sursa numărul unu de documentare în rândul specialiştilor în recrutare.

„Paradoxal, a devenit din ce în ce mai greu să găsim angajatul dorit şi abilităţile pe care acesta trebuie să le aibă pentru un anumit post într-o companie. Specialiştii în resurse umane din România au început să se adapteze trendului mondial, iar criteriile de angajare au devenit din ce în ce mai complexe şi diversificate: de la nivelul de studii, la experienţa profesională până chiar la cum îşi promovează candidaţii viaţa personală pe Facebook, astfel încât să nu aducă prejudicii de imagine viitorului angajator”, a declarat Geo Ivanov.

Pe de altă parte, „am observat, de asemenea, şi o preocupare din ce în ce mai mare a angajatorilor români pentru LinkedIn”, a spus Ivanov. 

Potrivit acestuia, reţeaua este preferată de peste 1.700.000 de profesionişti, dintre care jumătate sunt manageri sau senior partners, a conchis Ivanov.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite