Societate

articolul anterior articolul urmator

Cercetătorul Octavian Jurma: Scenariul de coşmar pentru valul 4 este că va avea numărul cumulat de cazuri din valul 2 şi 3

7
22 Sep 2021 08:03:41
Autor: Maria Ţaga
Cercetătorul Octavian Jurma
Cercetătorul Octavian Jurma

Cercetătorul Octavian Jurma spune că cel mai pesimist scenariu este acela în care valul patru va avea un număr cumulat de cazuri din valul 2 şi 3, într-o perioadă foarte scurtă. Acest scenariu a început să devină mai realist în luna septembrie, precizează medicul.

„Am avut la începutul lunii august două scenarii reale pe care le-am contemplat: că valul 4 va fi de rău ca valul 3, în cel mai optimist scenariu şi, în cel mai pesimist scenariu că va fi la fel de rău ca valul 2. Există şi scenariul de coşmar în care valul 4 va fi mai rău ca valul 2, respectiv va avea numărul cumulat de cazuri din valul 2 şi 3 pentru o perioadă mai scurtă de timp încât va genera un vârf mai înalt. Acest scenariu a început să devină mai realist în luna septembrie când rata de acceleraţie medie pe care am avut-o în perioada august - începutul lui septembrie a crescut de la 50% în medie la 80% când s-au deschis şcolile şi asta face ca această curbă să se deplaseze şi să depăşească deja scenariul pesimist că o să avem un val similar valului 2 şi acolo curba colorată cu albastru punctat este scenariul despre care vorbea şi Gheorghiţă cu un vârf la 16.000 de cazuri pe la mijlocul lunii octombrie. Acest scenariu devine tot mai realist, din păcate, deci nu mai este un scenariu de coşmar, este scenariul cel mai pesimist pe care lucrează atât Guvernul, cât şi pe cel pe care îl contemplu şi eu în simulările la care mă uit,” a declarat cercetătorul Octavian Jurma pentru Digi24. 

„Până acum nu am avut o rată de creştere atât de lungă. În general am avut 2 perioade de câte 8 săptămâni de creştere, asta este creşterea medie pe judeţe. În toate judeţele cresc, în medie, peste 50% pe săptămână numărul de cazuri. Sunt unele care cresc cu mai mult de 100%. Media naţională este de 80%, ceea ce înseamnă că avem o rată de dublare între 8 şi 9 zile la nivel naţional. Această rată de creştere nu am văzut-o, nici atât de mare, nici atât de lungă. De asta, valul acesta va izbi în zidul nostru de apărare care este sistemul medical. De asta sunt medicii atât de îngrijoraţi pentru că nu mai avem unde să fugim cu pacienţii dintr-o parte în alta, toate judeţele ard la o intensitate enormă,” a mai precizat cercetătorul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

dumitru lazar
22.09.2021, 08:29:17

Ce numere se extrag duminica la 6/49 ?

-14 (18 voturi)
Kelemen Jakob
22.09.2021, 11:10:30

Mie mi-a raspuns insasi Jurma : 6,39,5,11,27,1.

-12 (12 voturi)
Adrian Foangǎ
22.09.2021, 08:30:03

Pana acum 2-3 saptamani spuneati ca valul 4 va fi usor, nici nu se va simti. Acum e "de cosmar"?

-12 (16 voturi)
Ion Ionescu2
22.09.2021, 11:00:36

Majoritatea sunt nevaccinati asa ca da-i in ... . Sper sa fie valul 4 sa treaca cat mai rapid ca sa nu platesc din taxele mele pentru toti inconstientii spalati pe creier.

+12 (12 voturi)
Kelemen Jakob
22.09.2021, 11:11:31

Ptr tine Ioane iese doza a treia. Ti-o faci si esti in siguranta. Simplu.

-13 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările