Societate

articolul anterior articolul urmator

Cerut cu disperare de medici, paşaportul COVID pentru angajaţi a fost refuzat de senatori

18
28 Oct 2021 06:02:04
Autor: Daniela Serb
Obligativitatea certificatului verde de COVID în unele instituţii de stat şi private a picat la vot în Senat
Obligativitatea certificatului verde de COVID în unele instituţii de stat şi private a picat la vot în Senat

Senatul a respins propunerea legislativă care instituia obligativitatea prezentării paşaportului verde de COVID la locul de muncă, în interesul sănătăţii publice şi al combaterii pandemiei de COVID-19. Votul final se va da în Camera Deputaţilor.

Propunerea susţinută de Ministerul Sănătăţii şi admisă cu amendamente de comisiile reunite juridică şi de sănătate din Senat a picat „la mustaţă”, două voturi lipsind pentru ca aceasta să treacă de prima Cameră a Parlamentului. Mai exact, iniţiativa legislativă a fost votată astfel: 67 de voturi „pentru”, 60 „împotrivă” şi două abţineri. Întrucât face parte din categoria legilor organice, proiectul ar fi avut nevoie de cel puţin 69 de voturi favorabile pentru a fi aprobat de Senat, adică jumătate plus unu din totalul senatorilor. Cei care au votat „pentru” au fost senatorii PNL, UDMR şi USR, în timp ce PSD şi AUR au votat „împotrivă”. Cele două abţineri au venit din rândul liberalilor, unul dintre senatorii care s-au abţinut fiind Alexandru Nazare. Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a profitat de dezbaterile aprinse pentru a face din nou scandal. „Faceţi segregare între români. Aţi întors România în epoca hitleristă. Numai evreii mai erau obligaţi să prezinte un act să intre la alimentară”, a spus aceasta, moment în care şefa Senatului, Anca Dragu, i-a tăiat microfonul. 

Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, doctorul Adrian Streinu-Cercel, PSD, a subliniat că circa 60% din cei care s-au infectat au fost asimptomatici şi nu pot beneficia de certificatul verde.
 

Lista instituţiilor vizate 

Propunerea de act normativ prevede că de la data intrării în vigoare, în vederea desfăşurării activităţii, pe perioada stării de alertă, în cadrul tuturor unităţilor sanitare, publice şi private, în cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordine, sub autoritate şi în coordonare, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în cadrul caselor de asigurări de sănătate, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă, în cadrul unităţilor şi structurilor medicale, în cadrul laboratoarelor de analize medicale, precum şi în cadrul centrelor prevăzute de art. 30 din Legea 292/2011 a asistenţei sociale, personalul, precum şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv de specialitate, de dispozitive medicale şi de medicamente, sunt obligate să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19. 
 

Fie vaccin, fie imunizare prin boală, fie test 

Acest certificat digital ar fi trebuit să ateste că persoana respectivă se află într-una din trei situaţii posibile: fie este vaccinată anti-COVID-19 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete; fie se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2; fie are un rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor publice, iar pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, costurile de testare se suportă de către angajator. 

Propunerea mai prevede că dispoziţiile se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan şi nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti. 
 

Concediu fără plată 30 de zile, apoi concediere 

Potrivit propunerii legislative, raporturile de serviciu, respectiv contractele in baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private, care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 în vederea atestării îndeplinirii uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea de drept nu operează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin, în acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare. După trecerea celor 30 de zile, dacă situaţia nu se schimbă, contractul încetează de drept. 
 
Propunerea urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care va fi şi for decizional.  
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

davide isa..
28.10.2021, 07:08:26

Bravo, senatorilor care refuza sa fie complicii unor psihopati!

-4 (20 voturi)
Amdo Odma
28.10.2021, 07:59:35

Care doctori il cer cu disperare? Arafat?

-1 (9 voturi)
AntiMaf
28.10.2021, 08:25:19

Exact, afahat, mason de rang inalt si agent sie cu dublu rol.

+1 (7 voturi)
bebisor
28.10.2021, 08:05:55

Obligativitate ca in Izrael. M am vaccinat in prima luna fricosilor. Mergeti la ATI si pe urma faceti pe vitejii. Slaba Romanie.

+2 (10 voturi)
Alexei Micu
28.10.2021, 08:21:25

astia impusca doi iepuri dintr-o data. scapa sa mai plateasca pensii si scapa si de prosti.

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările