Check Media: Cum instrumentalizează propaganda rusă autostrada Gdansk-Constanţa
0Relaţia României cu Statele Unite ale Americii a devenit de foarte mult timp una din principalele ţinte ale propagandei ruse în ţara noastră, iar astfel de narative sunt prezente, sub o formă sau alta, în diverse publicaţii, unele dintre ele chiar din mainstreamul presei româneştei.
Pe acest fond, anunţul ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, privind autostrada Gdansk-Constanţa a devenit fie un subiect de bucurie pentru unii, fie un motiv de a construi falsuri narative pentru alţii, în încercarea de a slăbi imaginea SUA în România.
Spre exemplu, materialul cu titlul ”Mega GOGOAŞA lui Zuckerman sfidează inteligenţa românilor” manipulează prin asumarea conştientă a unei dezinformări probabil involuntare ajunsă în presa românească – aceea că anunţata de către ambasadorul american la Bucureşti autostradă între Constanţa şi Gdansk va trece prin judeţele Moldovei – drept adevăr, în sensul în care exact acesta ar fi fost conţinutul anunţului lui Adrian Zuckerman. Cu toate acestea, ambasadorul SUA nu a dat niciun detaliu legat de traseul autostrăzii (şi a căii ferate), nu a afirmat vreodată că aceasta ar trece prin Ucraina, aşa cum lasă să se înţeleagă autorul materialului ca să poată folosi acest argument (că este improbabil acest scenariu) pentru a ridiculiza întregul proiect. Argumentele autorului, de altfel, nu spun nimic concludent despre motivele care i-ar putea face pe cititori să creadă că propunerea ambasadorului SUA este o ”gogoaşă”. Acestea fac parte din registrul manipulatoriu obişnuit al propagandei ruse, axându-se pe denigrarea SUA: ” în condiţiile în care administraţia americană îşi schimbă proiectele la fiecare 4 ani sau, hai să zicem, la 8 ani, oare poate cineva să creadă că un asemenea proiect ar putea fi dus la îndeplinire?!”.
Vezi şi Check Media: Propaganda rusă şi relaţia SUA – România P1/2
În realitate, după cum a precizat ministrul transporturilor Lucian Bode, este vorba despre crearea interconectivităţii între diferite sectoare de autostrăzi şi căi ferate deja existente, prin construirea unor segmente noi, în limitele a două proiecte care să unească infrastructura dintre Marea Baltică, Marea Egee şi Marea Neagră: Via Carpatia şi Rail-2-Sea. Judecând după harta potenţialei autostrăzi Via Carpatia, în România ar fi nevoie de construcţia a două segmente de autostradă pentru operaţionalizarea acesteia: Oradea-Arad şi Lugoj-Calafat, însemnând împreună sub 400 de kilometri. Acelaşi lucru se referă şi la calea ferată între Gdansk şi Constanţa – care, apropo, nu este o iniţiativă a ultimelor zile, proiectul Rail-2-Sea existând de câţiva ani buni. Coridorul feroviar Gdansk-Constanţa a fost propus de România la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări desfăşurat în 2018. Într-un fel, chiar publicul românesc a contribuit, indirect, la crearea posibilităţii, pentru Sputnik, de a publica astfel de dezinformări, pentru că imediat după anunţul ambasadorului SUA, spaţiul online românesc a fost împânzit de hărţi din Google Maps pe care era aplicat, în Paint, un traseu arbitrar al autostrăzii şi căii ferate Constanţa-Gdansk, care trecea prin judeţele Moldovei, dar şi prin vestul Ucrainei. Astfel, s-a creat o aşteptare nejustificată. Probabil, unii observatori români necunoscători au considerat că, pentru România, acest proiect ar putea reprezenta un ”chilipir” nesperat: construcţia, pe bani americani, a unei autostrăzi care să treacă prin Moldova. Realitatea este că nimeni nu face asemenea ”cadouri”, nici măcar aliatul strategic SUA, iar România va fi nevoită să-şi rezolve prin propriile eforturi problema existenţei unei autostrăzi în Moldova.
Însă lamentările că autostrada nu mai trece ”pe la Suceava” despre care vorbesc au fost pe dată pescuite şi folosite, pe anumite resurse media, pentru generarea de texte anti-americane, ceea ce sugerează că, poate măcar parţial, cineva ar fi putut fi interesat de stimularea jubilării şi triumfului din primele zile de după anunţul lui Zuckerman, o dezinformare, în fond. Astfel, un scurt material deplânge ”speranţele” care ”s-au năruit într-un timp record” şi îi atacă pe americanii care ”după ce au agitat apele prin Ucraina, oferind iluzia unei apropieri sau integrări în Uniunea Europeană, şi-au revizuit abordarea şi preferă să aştepte.”. Autorul descrie, apoi, parametrii reali ai proiectelor anunţate de SUA: apartenenţa acestora la Via Carpatia şi Rail-2-Sea. Şi încheie pe o notă plină de reproş la adresa americanilor: ”Aşadar, am păţit ca bunicii noştri: i-am aşteptat de pomană pe americani. Iar după cum merg lucrurile, cred că nici nepoţii noştri nu îi vor vedea la faţă prin Bucovina decât în excursie.”. Cu toate că, în comparaţie cu materialul anterior analizat, acesta nu atacă SUA atât de vehement, impresia creată cititorului e negativă, formându-i-se convingerea că în americani nu se poate avea încredere, că aceştia nu se ţin de cuvânt şi nu pot fi parteneri de nădejde – adică exact ceea ce încearcă propaganda rusă să acrediteze de mulţi ani.
Vezi şi Check Media: Propaganda rusă şi relaţia SUA – România P2/2
Sputnik face o ”ştire” dintr-o postare pe Facebook a unui oarecare Dan Diaconu, prezentat drept ”Cunoscutul economist şi originalul internaut”, ”Apreciatul analist al Internetului”, plină de invective la adresa ambasadorului SUA Adrian Zuckerman, preşedintelui României Klaus Iohannis, şi tuturor celor care ar putea avea încredere în comunicatul SUA privind construcţia unei căi ferate şi autostrăzi care să lege Gdanskul de Constanţa. Autorul foloseşte un punct sensibil din relaţia româno-americană, performanţa nesatisfăcătoare a companiei Bechtel la realizarea autostrăzii A3, pentru a arăta că americanii mint când îşi asumă construcţia unor segmente de autostradă în România. Este adevărat că o companie americană, Bechtel, a prejudiciat bugetul statului român cu sute de milioane de euro şi nu şi-a satisfăcut obligaţiunea de a construi peste 400 de kilometri de autostradă, finalizând doar 52. Dar e necesar să se înţeleagă, în primul rând, că autorul asociază în mod nejustificat statul american şi intenţiile sale cu o companie privată americană, iar în al doilea rând, că pentru situaţia dezastruoasă a implicării Bechtel în România este responsabilă nu doar respectiva companie, sau statul american, după cum ar vrea autorul să se creadă, ci şi autorităţile statului român, care nu au luat măsuri în timp util, permiţând tărăgănarea întregii situaţii timp de peste un deceniu. De asemenea, autorul reia un narativ manipulatoriu extremist, chiar dacă aluziv, referindu-se la pretinsul complot în care ar fi implicaţi înalţi oficiali ai statului român, dar şi ai ”ocultei mondiale”, pentru a nu permite României să construiască autostrăzi peste Carpaţi: ”autostrada lu' peşte, pe teritoriul României ... există deja. E vorba de A1. Atât. Din A1 mai e de construit segmentul Piteşti-Sibiu, cel pe care Plăvanul (Klaus Iohannis) are grijă să-l construiască strict până la limita Carpaţilor”. De ce asta? ”O să înţelegeţi mai târziu” . Autorul se mai lansează în câteva afirmaţii lipsite de orice suport real: că America e ”falită”, motiv pentru care nu va ”băga bani”, că americanii nu vin să facă vreo autostradă, ci doar ”să fure”, şi că dacă românii vor autostradă, ar trebui să ”pună mâna pe par” şi să le ceară autorităţilor române să finanţeze construcţia de la bugetul naţional, pentru că nu vor veni nici fonduri europene în acest scop. Abia într-un final, autorul trece la subiect – după denigrarea în fel şi chip a SUA, arată cum Rusia şi China s-au comportat diferit: în Ungaria Rusia ar fi venit ”cu finanţarea şi cu tehnologia”, iar chinezii ar fi venit ”cu finanţarea şi cu business planul de la A la Z”. Pentru a avea o cât de mică eficienţă în convingerea cititorilor, această piesă de propagandă apelează, previzibil, la emoţii, prin afirmaţii de genul ”Vă rog mult, nu mai fiţi proşti!”, ”Băgaţi bine la cap”, ”Americanii vin cu deştu’-n fund”, e.t.c. Concluzia care se impune e că avem de a face cu un material propagandistic denigratoriu în cele mai bune tradiţii ale KGB, în care acuzaţiile nefondate sunt fortificate prin invective şi atacuri la persoană, într-o coborâre a mesajului la un nivel suburban şi necivilizat.
Tot de la Sputnik vine un alt material denigrator la adresa ambasadorului SUA Adrian Zuckerman şi preşedintelui României Klaus Iohannis. Conştientizând, probabil, inconsistenţa materialului la care ne-am referit anterior şi în care calificau drept ”gogoşi” planurile de construcţie de autostrăzi şi căi ferate care să lege Polonia şi România, cei de la Sputnik folosesc răspunsul preşedintelui Iohannis la o întrebare pusă de un reporter pentru a specula că ”nu este nimic clar” cu respectivele proiecte. De ce? Pentru că Iohannis, întrebat fiind despre sursele de finanţare ale proiectelor, a spus că proiectele au fost discutate încă din 2018, la Bucureşti, că s-au făcut paşi importanţi – precum asocierea Camerelor de Comerţ şi construirea unui fond de investiţii – şi că într-o săptămână va exista o întrunire în format video dedicată acestor proiecte. Un răspuns din care rezultă că proiectele se află în lucru, cel puţin la nivel de pregătiri – dar nu pentru Sputnik, care desprinde, din răspunsul preşedintelui, că acesta nu ştie nimic şi că, prin urmare, ambasadorul SUA ”bate câmpii şi vinde gogoşi”. Declaraţia preşedintelui că, date fiind dimensiunile mari ale proiectelor, nu poate spune un interval de timp este considerată de autorii materialului dovadă că, de fapt, proiectele nu au o bază reală. Situaţia este, de fapt, penibilă pentru că lucrătorii de la Sputnik sunt nevoiţi să răstălmăcească orice vorbă a înalţilor oficiali români sau americani pentru a-i oferi propriului public cititor o ”luminiţă la capătul tunelului”, o imagine ”dulce” a eşecului proiectelor americane în România. Şi, desigur, finanţarea obţinută de biroul local al Sputnik pentru Republica Moldova şi România de la Moscova trebuie justificată.
Una dintre marile griji ale propagandei ruse, în ultimii ani, pare să fie absenţa patriotismului la români – faptul că românii nu sunt suficient de patrioţi pare că îi deranjează pe proruşii de la Sputnik. Pe această temă bate monedă şi editorialul ”România: rachete Patriot pentru o ţară fără lideri patrioţi”. Pretinsa analiză reia o serie de falsuri promovate de propaganda rusă, dintre care evidenţiem unul care stă la baza atitudinii ruse faţă de Europa Centrală: că la începutul anilor 1990, Uniunii Sovietice/Rusiei i s-ar fi promis că NATO nu se va extinde către Est (nu a existat niciodată un tratat, parte a dreptului internaţional, în acest sens). Procurarea de către Bucureşti a sistemelor defensive Patriot este considerată un nou act al războiului rece şi este deplânsă soarta României, pe care autorul o consideră mult mai supusă americanilor decât celelalte ţări din Europa Centrală, care au şi relaţii reciproc avantajoase cu Rusia. Potrivit articolului, România a ajuns atât de supusă faţă de SUA pentru că liderii politici români au putut fi determinaţi să servească, în schimbul unor beneficii, interesele americane. În special, materialul se referă la cei 10 ani de preşedinţie a lui Traian Băsescu, căruia i-a urmat Klaus Iohannis. Cei doi preşedinţi, fostul şi actualul, sunt descrişi ca principalii artizani ai ducerii României spre prăpastie, având rachete americane pe teritoriul ei, la Deveselu şi sistemele Patriot.
În acest caz, avem un narativ fals folosit de mai mulţi ani de zile de propaganda rusă în România: amplasarea scutului anti-rachetă şi procurarea unor sisteme de tipul Patriot ar fi acţiuni ostile ofensive îndreptate împotriva Rusiei, în stare să dăuneze Rusiei. În realitate, atât oficialii SUA cât şi cei români au informat în repetate rânduri partea rusă atât pe canale diplomatice cât şi în mod public că scutul anti-rachetă este o instalaţie defensivă, menită să neutralizeze atacurile cu rachete asupra teritoriului României şi nu numai. Scutul anti-rachetă nu poate fi folosit, din punct de vedere tehnic, pentru a ataca teritoriul unei ţări. Rachetele de care dispune acesta nu au focos exploziv, ci sunt construite astfel încât să distrugă în zbor, prin coliziune, rachetele inamice. Cât despre sistemele Patriot, acestea sunt, la fel, defensive şi nu ofensive, întrucât scopul lor este neutralizarea aeronavelor militare care pătrund în teritoriul naţional cu intenţii duşmănoase. Fiind dotate cu rachete sol-aer, ele nu pot fi folosite pentru atacarea unor ţinte terestre. Mai mult decât atât, nici având în vedere raza de acţiune, ele nu pot ameninţa teritoriul Federaţiei Ruse. Atât rachetele Patriot, cât şi scutul anti-rachetă de la Deveselu reprezintă obiective militare defensive. Atunci de ce este Rusia iritată că România îşi creşte capacitatea de a se apăra de ameninţări militare din afară? Nu cumva pentru că, dat fiind raportul de forţe, Rusiei îi scade capacitatea de a reprezenta o ameninţare la adresa României?
Se încarcă comentariile...
