Societate

articolul anterior articolul urmator

CimitirinMedia sau NewsNecrofagia la români

2
21 Jul 2013 18:14:25
Lacrima Andreica
Imagine
Imagine

Media de astăzi? Am rămas cu toţii tot la nivelul anilor ’90 când ştiam că singura care nu ne minte şi nu ne manipulează e moartea. În 2013 nici de moarte n-aş mai fi sigură că nu ne manipulează când apare la televizor.

Ştirea pe care o transmiţi trebuie să intereseze oamenii, iar gradul de interes se măsoară în gradul în care ea le afectează ori le schimbă viaţa – au spus pe rând toţi profesorii mei de jurnalism, în România ori în Reuters. Şi n-am avut vreodată motive să mă îndoiesc de spusele lor.  Cu ce ne afectează viaţa înmormântarea vreunui X sau Y, bogătaşi ale căror familii cred că se simt de-a dreptul obligate să organizeze înmormântări care să depăşească în fast nunţile? Cu ce ne schimbă viaţa nouă nunta vreunui Z „VIP de carton”, de ce trebuie aşadar să ştim obligatoriu toate aceste detalii?

Pe de o parte pentru că genul acesta de ştiri nu solicită ziaristul prea mult. Moartea e un spectacol gratuit pentru care nu ai nevoie nici de cercetări jurnalistice, nici de surse. Loveşte, e acolo, e la îndemână s-o filmezi şi să-ţi dai cu părerea, inclusiv să te faci de ruşine punând întrebări imbecile gen: „Ştiţi că soţul/tatăl/iubitul/etc dumneavoastră a murit?”, „Ce aţi simţit când aţi primit vestea?” ori „Ce veţi face acum?”.  Pentru ştirile adevărate se munceşte, se caută surse, se caută cel puţin două alte surse care să confirme ori să infirme ştirea, se bate la uşi. Subiectele din ştirile adevărate dor, ţintesc o plajă mare de oameni. Deci presupun muncă serioasă. Aşadar de ce să ne obosim? Jurnalismul „de eveniment”, oricare ar fi el evenimentul, e la îndemâna oricărui mic bârfitor.

Lenea SRL în peisajul mass-media

 „Ştii de ce am adorat să fiu jurnalist?”, mă întreba Pete, profesorul meu de jurnalism în Reuters la o bere în Canary Wharf. Mi-am ridicat sprâncenele a mirare. „Pentru că pot bârfi oricât îmi doreşte sufletul. O fac pe bani şi nimeni n-are a se supăra”, a râs. Eu m-am uitat la el puţin neîncrezătoare. Cu toate astea, Pete nu ne-a permis vreodată să bârfim. „Bârfa-i bârfă în jurnalism doar dacă afectează oameni mulţi şi poate fi dovedită”, ne muştruluia britanicul, aflat la apusul vieţii sale, după 40 de ani de jurnalism practicat şi predat şi altora ca profesie onorabilă.

Ca moartea unui om de un îndoielnic nivel şi impact major în societate, altul decât unul care să nască semne de întrebare în vederea unor ulterioare investigaţii – ca moartea unui astfel de om spuneam, să stârnească o asemenea avalanşă de transmisiuni de la faţa locului, chiar şi follow-up-uri (adică acele ştiri care se dau la un anumit inverval de timp după ce evenimentul se va fi încheiat) e cel puţin ciudat. Cu ce ne schimbă viaţa faptul că ştim că s-au împărţit grătare şi aperitive consistente? Cu ce ne modifică realitatea imediată să ştim că un om care în mod deliberat a sfidat regulile de circulaţie e tratat ca un erou post-mortem? Ce-a făcut pentru poporul român ca să troneze fie şi în moarte pe toate ecranele naţiei? Nimic. Un singur lucru pare să fi fost la locul său în peisajul înmormântării lui Nae: muzica. L-au dus la cimitir în acordurile coloanei sonore ale filmului „Naşul”.

Un subiect la îndemână pentru o media leneşă, incapabilă să lucreze subiecte serioase, care ne dor şi care ar merita să le ştim cu adevărat.  Evenimente la îndemână, păreri ale unora şi altora pe lângă subiecte, departe de a fi cei care ar merita să aibă o părere, pălăvrăgeală inutilă, bani şi timp pierduţi.

NewsNecrofagia la români

De unde nevoia asta de ştiri ale morţii, dacă va fi fiind ea o nevoie? Copil fiind am văzut cam ce găseai prin ziarele comuniste: „Bla-Ceauşescu-Bla-depăşirea cotelor la hectar-Bla-Tovarăşul şi consoarta- Bla-Bla-Bla”. Singura rubrică pentru care se cumpărau ziarele locale cel puţin era ultima pagină unde se publicau anunţurile privind decesele. Nu-i cunoşteai pe oamenii aceia. Nu reprezentaseră nimic pentru familia ta. Simpli necunoscuţi deplânşi de rude ori prieteni. Dar măcar era o rubrică mai „adevărată”, „mai vie” decât toate celelalte. Şi se savura. Acolo era moartea comunităţii şi aia măcar spunea adevărul.

Media de astăzi? Aceeaşi reţetă: mult bla-bla şi cronica morţii. Singura care nu are de ce să ne manipuleze, ea moartea ne spune mereu adevărul şi pentru asta ziariştii nu trebuie să muncească pe bune. Trebuie doar să se ţină scai de cortegiu şi familie. Consumatori sunt câtă frunză şi iarbă. Am rămas tot la nivelul anilor ’90 când ştiam că singura care nu ne minte şi nu ne manipulează e moartea. În 2013 nici de moarte n-aş mai fi sigură că nu ne manipulează când apare la televizor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Motanescu
22.07.2013, 11:22:39

Avem o presa care de dragul banilor transmite nunti, inmormantari si arestari. Pentru restul ia bani sa nu transmita!

+3 (3 voturi)
Lacrima Andreica
22.07.2013, 13:32:34

Tare as fi vrut sa pot spune ca nu e asa, insa...