Cîmpeanu: Dacă în perioada examenelor naţionale vom avea localităţi carantinate, am iniţiat deja discuţiile cu CNSU în vederea unei derogări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a iniţiat discuţii cu Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru ca examenele naţionale să poată fi organizate, inclusiv în localităţile aflate în carantină, cu prezenţa fizică, pentru a asigura relevanţa. Ministrul susţine că nu ia în calcul organizarea unei sesiuni speciale pentru elevii cu probleme medicale, după ce anul trecut această sesiune "nu a ajutat cu nimic”.

"Dacă totuşi, în perioada examenelor naţionale, vom avea localităţi carantinate, am iniţiat deja discuţiile cu CNSU în vederea obţinerii unei derogări, unei excepţii, sigur, cu respectarea accentuată a regulilor de protecţie sanitară, dar care să permită elevilor, oricărui elev din această ţară să meargă să susţină Evaluarea naţională sau Bacalaureatul pentru că sunt examene esenţiale, determinante pentru viitorul fiecărui elev”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Digi 24. 

Întrebat dacă este posibil să se organizeze două sesiuni ale acestor examene - a doua pentru elevii care nu pot participa la prima din motive medicale - ministrul a arătat că anul trecut "nu a ajutat cu nimic cea de-a doua sesiune”, explicând că la prima sesiune a Bacalaureatului au fost identificaţi trei elevi cu temperatura corporală ridicată, peste 37,3, şi în privinţa cărora s-a dovedit că nu sunt infectaţi. 

"Nu sunt adeptul unei organizări... Dacă va fi nevoie, sigur că vom lua în considerare acest lucru, dar obiectivul pe care îl avem este să organizăm examenele naţionale la datele planificate pentru a asigura predictibilitatea, sunt cunoscute aceste date acum, cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa, şi cu o tematică adaptată specificului acestui an şcolar care a fost total atipic”, a adăugat Cîmpeanu. 

El a arătat că orice elev din anii terminali va putea participa la aceste examene finale. 

Ministrul a susţinut că în cel mai rău scenariu vor fi "foarte multe” localităţi carantinate, dar, "chiar şi în această situaţie vom analiza în ce măsură se poate gestiona riscul epidemiologic, având în vedere importanţa acestor examene naţionale, pentru a putea face o derogare pentru zilele în care se organizează examene naţionale, dar suntem încă departe, să ajungem acolo, eu rămân optimist că nu vom  fi în acea situaţie”. 

El a precizat că în jur de 33% dintre angajaţii din învăţământ - 50% dintre cadrele didactice - sunt vaccinaţi şi că dacă vor mai fi doritori angajaţi din învăţământ există disponibilitatea din partea autorităţilor să continue vaccinarea acestora în "centre dedicate”. 

"În condiţiile astea, sunt optimist că vom putea avea o siguranţă sanitară în şcoli care să ne permită să organizăm examenele naţionale”, a adăugat Cîmpeanu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite