Cine are nevoie de educaţie sexuală?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea intitulată (cam patetic) „pentru inocenţa copilăriei”, iniţiată de deputatul PSD Ninel Peia, a fost adoptată tacit de Senat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ea mai departe, în Camera Deputaţilor. Dar mi se pare util să reiau aici un punct de vedere pe care l-am scris în urmă cu câteva luni.

Legea iniţiată de dl deputat Ninel Peia zice, la articolul I, aşa: „Se interzice predarea către elevii din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial a unor informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui”. Iar la articolul II, mai zice că nerespectarea articolului I se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Cu alte cuvinte, dacă legea ar intra în vigoare, ar trebuie scoase din manualele de anatomie lecţiile despre aparatul reproducător, căci dacă le predau, profesorii riscă închisoarea. Oricum, legea nu are obiect: în prezent, educaţia sexuală este materie opţională şi se face numai cu acordul părinţilor.

Am putea trece zâmbind pe lângă această nouă iniţiativă legislativă, apărută – ca multe altele – din convingerea intimă (ei, da, intimă!) a parlamentarilor români că, având puterea, pot să „dea o lege” oricând şi despre orice. Dar spiritele s-au încins şi s-au constituit tabere pro şi contra. Alianţa Părinţilor a adunat la un loc peste 100 de ONG-uri care susţin că educaţia sexuală nu trebuie predată în şcoală. De partea cealaltă, încă din toamna anului trecut, zeci de ONG-uri au susţinut introducerea educaţiei sexuale în şcoli, ca materie obligatorie (şi nu opţională, ca acum). În principiu, pentru o democraţie e foarte bine că apar tabere pro şi contra, care îşi susţin deschis punctele de vedere. Dar nivelul discuţiei e cam jos şi adesea trece pe lângă esenţa problemei.

Tabăra „pro” defilează cu nişte argumente rezonabile, dar – mă tem – cam prea „progresiste” pentru biata lume românească tradiţionalistă, conservatoare şi pudibondă. E complicat să preiei nişte argumente care funcţionează foarte bine în Marea Britanie ori în Danemarca şi să le implantezi brusc şi rapid în pământul ţărişoarei noastre. N-ar strica, din partea taberei „pro”, puţină atenţie la nuanţe şi ceva aplecare empatică asupra realităţii româneşti (în care, în materie de educaţie sexuală, Evul Mediu încă se mai plimbă liber prin minţile unora).

În tabăra „contra” predomină câteva clişee de gândire: ideea că sexualitatea e ceva ruşinos, că educaţia sexuală nu se potriveşte cu valorile noastre creştine şi – mai ales – că la cursurile de educaţie sexuală copiii ar căpăta, înainte de vreme, exclusiv noţiuni despre aspectele fiziologice ale sexualităţii. Ar fi, adică, un fel de ore de pornografie (cuvânt prezent, de altfel, destul de des în luările de poziţie ale celor din tabăra „contra”). Cu astfel de clişee – şi, în general, cu orice clişee şi înţepeniri ale minţii – nu prea poţi dezbate. Nu-i poţi explica nimic rezonabil cuiva care îţi pune în cârcă, scurt şi fără preaviz, toată greutatea tradiţiei şi a valorilor creştine. N-ar strica, din partea taberei „contra”, puţină îngăduinţă – creştinească şi ea! – faţă de nişte oameni care au alte păreri. Şi mai multă atenţie la datele concrete ale societăţii româneşti de azi, care arată aşa cum arată, nu ca în Scripturi.

Mă întreb dacă nu cumva, mai întâi, e nevoie de educarea părinţilor şi a adulţilor în general. Nu numai în materie sexuală.

Mă tem însă că lupta între tabere – care presimt că se va intensifica – o să ne facă să ratăm cu totul substanţa problemei: cine şi cum ar putea să predea educaţia sexuală în şcoli? Părinţii au ei înşişi nevoie de educaţie pe teme sexuale: în timpul comunismului subiectul era tabu, în tranziţie a fost vraişte. Mai ales aspectele sociale, cognitive, emoţionale ale sexualităţii sunt greu de abordat. Şi să fim cinstiţi: câţi părinţi din România ştiu exact despre ce e vorba şi, mai ales, sunt capabili să discute adecvat cu copiii despre toate acestea? Anul trecut, nişte părinţi din Suceava au adresat Inspectoratului Şcolar un memoriu împotriva introducerii educaţiei sexuale în şcoală şi, printre altele, „argumentau” aşa: „preşedinte, prim-ministru, membri ai guvernului, toţi sunt trădători de neam şi patrie, slugile Uniunii Satanice Europene, ale imperiului terorist american, slugile şi oamenii ONG-urilor soroşiste ateiste, sodomite-ateiste”. Cum poţi să discuţi serios vreun subiect cu inşi care au în cap asemenea prostii?

Aşa încât mă întreb dacă nu cumva, mai întâi, e nevoie de educarea părinţilor şi a adulţilor în general. Nu numai în materie sexuală. Mi-ar plăcea un fel de program naţional din care oamenii să înveţe că sunt, înainte de toate, indivizi care trebuie să se respecte pe sine şi să-i respecte pe ceilalţi. După această primă lecţie, celelalte ar merge mai uşor.

PS: Iar dacă aveţi impresia, dragi părinţi, că sexualitatea e o chestie la care toată lumea se pricepe, pentru că (într-un fel sau altul) o practică, merită să citiţi o carte, aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite