Societate

articolul anterior articolul urmator

Cine ne prosteşte mai mult: televizorul sau Internetul?

13
22 Apr 2015 21:04:39
Mircea Vasilescu

Am citit în ultima vreme cărţi şi articole despre efectele negative ale Internetului. Sunt unii care cred – şi au argumente solide – că Internetul “ne prosteşte”, ne face superficiali, ne dezvaţă să citim şi să reflectăm asupra celor citite. Alţii nu sunt atât de pesimişti. Dar foarte mulţi uită că, de fapt, tot televizorul rămâne marele duşman.

La americani, discuţia se poartă cu argumente bazate pe studii serioase. De pildă, Nicholas Carr este unul dintre autorii care cred că statul “pe net” are consecinţe serioase asupra creierului uman şi asupra inteligenţei. A făcut mare vâlvă acum câţiva ani cu articolul Is Google Making Us Stupid?, iar ideile din acel articol au fost extinse şi ilustrate cu exemple demne de luat în seamă într-o carte tradusă şi în româneşte, Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman (Editura Publica, 2012).

La noi, despre dezavantajele ori efectele negative ale Internetului se comentează pe ici, pe colo mai degrabă pe bază de emoţii şi impresii personale. A devenit un clişeu fraza “copiii de azi nu mai citesc, stau toată ziua la calculator”: mulţi o iau de-a gata şi o dau mai departe, crezând sincer că Internetul şi calculatorul sunt duşmanii iremediabili ai cărţii. Nicidecum. Pe computer (sau tabletă) se poate citi, iar mulţi asta şi fac atunci când stau cu orele “pe net”. Sigur, pentru şi mai mulţi Internetul înseamnă mai degrabă jocuri, divertisment ori pornografie. Dar asta se întâmplă şi în lumea reală: sunt mult mai mulţi cei care frecventează distracţiile populare decât cei care citesc seara din Dostoievski ori Bacovia. Aşa a fost dintotdeauna, de la panem et circenses încoace. Nu trebuie să punem pe seama Internetului şi a noilor tehnologii tot ceea ce ni se pare că merge prost. Şi nici să oftăm după vremurile apuse, cu convingerea că “în tinereţea noastră se citea mai mult”, din simplul motiv că nu prea ştim cât se citea, bunăoară, pe vremea comunismului, pentru că datele statistice sunt puţine, iar sondaje de opinie nu se făceau.

Îmi e greu să înţeleg, din aceste motive, de ce se pronunţă unii atât de ferm, prin presa noastră – inclusiv cea cu pretenţii de calitate – împotriva Internetului care “ar distruge cultura” şi ar omorî cititul. Sau ajung – fără argumente şi fără să fi studiat un pic ce s-a scris pe această temă prin lume – la concluzia că Internetul e un vid planetar şi manipulează omenirea, prin urmare ar trebui luptat “împotriva direcţiei online”. E cu totul altceva atunci când – cum face Nicholas Carr – sunt analizate efectele negative ale noilor tehnologii, ilustrate prin câteva studii făcute la universităţi precum Stanford ori Harvard, care arată, într-adevăr, unele modificări de percepţie, de atenţie ori de concentrare.

A milita emoţional împotriva Internetului e inutil (chit că “dă bine în poză”). În România (unde Internetul încă nu are o foarte mare acoperire), televizorul continuă să rămână marele duşman. Multele televiziuni “de ştiri” fac de multă vreme zgomote şi, umblând creanga după audienţă, au ajuns nişte biete fabrici de vorbe goale, care nu mai reuşesc să exprime decât propria lor criză de idei şi de oameni – căci, zapând un pic, dăm mai mereu peste aceleaşi feţe de parlamentari şi comentatori “buni la orice”. Dar, de atâţia ani, au reuşit să “facă actualitatea”, să pună subiecte pe agenda publică, să manipuleze şi să prostească destui oameni, altminteri, cumsecade, dar care sunt victime naive ale ideii că televiziunile au autoritate şi “arată realitatea”. Bunăoară, zilele trecute, “actualitatea” (aducătoare, cică, de audienţă) a însemnat moartea mamei unei persoane despre care nu se poate spune exact ce şi cum e, aşa că i se atribuie termenul generic de “vedetă”, Oana Zăvoranu. Am zapat vreo două seri la rând şi am nimerit pe multe posturi peste acest “caz”, care apoi a fost comentat în ziare (inclusiv în cele cu pretenţii), pe bloguri, pe site-uri.

Dacă un asemenea subiect a devenit un must de dragul audienţei şi dacă atâta lume – de la popor la intelectuali de frunte – îi acordă atenţie, atunci cred că răul cel mare este dependenţa naţională de TV. Din care numai Internetul – cu toate defectele lui – ne mai poate salva. Căci el are şansa de a-i readuce pe oameni la o atitudine ceva mai inteligentă decât zăcutul în faţa televizorului.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Vanatorul/d.c.
22.04.2015, 21:42:42

"Cine ne prosteşte mai mult: televizorul sau Internetul?" Cum cine..? Va arat eu, mintenas. Antena 3- Breaking News – Am intrerupt-o pe colega noastra de la Meteo, pentru ca doar cu cateva secunde in urma sobolani-antena-3 am aflat dintr-o sursa a carei credibilitate e garantata si de catre canalele Ghita TV si Gusa TV, o stire care va face inconjurul lumii..! Dragii nostri telespectatori , in sfarsit avem dovada prezentei dictatorului Basescu la bordul avionului care s-a prabusit in Ucraina. Cativa pasageri dar si membri ai echipajului, au apucat inainte de a-si da ultima suflare, sa declare sursei noastre, sub semnatura, ca doar cu 3 minute inaintea prabusirii avionului, dictatorul Basescu a fost vazut punand sub scaun o bomba cu ceas de proveninta americana avand seria XWGJY nr. 97274413005948, dupa care s-a ridicat si s-a indreptat spre spatele avionului, pentru ca la doar cateva secunde mai apoi sa fie vazut de mai multi pasageri prin hublouri, atarnand intr-o parasuta pe care scria „made in USA” si aratand degetul mijlociu al mainii catre cei care il priveau. Absolut intamplator il avem acum prin telefon pe dl. Ponta. Buna ziua, ce parere aveti domnule premier..? – Buna ziua..! Sincer ca intodeauna, va pot marturisi ca eram sigur de implicarea dictatorului Basescu in acel tragic eveniment..! Ceea ce a intentionat Basescu cu acest gest terorist, era sa-i strice imaginea de iubitor de pace prietenului Romaniei si al PSD-lui, recte dl. Vladimir Putin. Mai mult, acesta stire ma face sa ma gandesc ca nici de intamplarea cu prabusirea din Apuseni, Basescu n-ar fi strain. Oricum, sper ca macar doamna Gabitza a lu’ Voiculescu..aaa..pardon, a lu’ Pandele, sa nu fi urmarit aceasta stire. V-a fost colega si stiti cat e de sensibila, plus ca deja e afectata emotional de santajul in public si la ora de maxima audienta, la care a fost supusa de catre teroristul international, dictatorul Basescu..! Cam atat. Oricum, voi trimite Corpul de Control al Prim-ministrului la locul prabusirii, probabil vom apela si la expertiza specialistilor rusi, iar apoi il vom sesiza pe dl. Nitu Procurorul General al Romaniei, urmand ca dumnelui, asa cum a facut dreptate si in cazul plagiatului meu dandu-mi un NUP just, sa faca dreptate si in ceea ce priveste acest inuman si atroce act de terorism, la care s-a dedat Basescu, in mod cert, cu complicitatea tuturor basistilor din tara si din Diaspora. De aceea cred ca debasificarea tarii, pe care am hotarat-o impreuna cu dl. presedinte al ..nostru Klovnis Iohannis, „al nostru”- va rog sa nu uitati asta, e absolut necesara. – Multumesc d-le Ponta..! Meteo, ai legatura. – Am primit legatura dar, din nefericire, nici eu nu am vesti bune..Din cauza lui Basescu ploua cu galeata in majoritatea regiunilor tarii, chiar daca in Moldova, Muntenia, Transilvania, Maramures , Dobrogea, Banat si Crisana, cerul e senin de vreo luna iar seceta trimisa pe capul oamenilor de catre Dictator le afecteza grav culturile si pune in pericol chiar si productia de pungi cu seminte. Nici macar vacile nu dau mai mult de 12 litri de lapte degresat la hectar, ceea ce va afecta destul de grav si productia de lapte praf necesar copiilor care, deocamdata se afla in incubatoarele maternitatilor, incubatoare carora Basescu abia asteapta sa le dea foc, asa cum a mai facut-o la maternitatea din Giulesti. Ca sa nu mai spun ca aflandu-se probabil inca in casa furata din Mihaileanu, a abatut si un taifun asupra prietenilor nostri chinezi, asta imediat dupa cutremurul de 4,2 grade Mercalli pe care ni l-a tras in Vrancea la ora 3 noaptea trecuta cu o ura asa de mare, incat a ajuns pe la 9 si aproximativ fix 45 de minute dimineata la Bucuresti, cu o magnitudine de 9,8 grade pe scara Richter. Bine macar ca telespectorii nostri fideli, oameni super de intelgenti si activi fiind, dormeau inca destul de adanc cu fruntea lipita de ecranele televizorarelor si nu l-au simtit..! Oricum, au avut mare noroc, pentru ca daca pica tavanul pe ei le strica televizorul si, cu certitudine ca hainul si cainosul dictator ar fi refuzat sa le cumpere altul, ca nu cumva telespectatorii nostri sa afle sapatamana viitoare cum, tot el, imbracat in costum de scafandru seria MW nr.564390 primit de la trupele SEAL ale americanilor, a dat gaura in fundul barcii urmatorului transport de emigranti africani catre Europa, pentru ca apoi, de la distanta de vreo 200 de metri sa asiste pasiv si fara mustrari de constiinta, tolanit pe un munte de colaci de salvare, la tragedia inecului acestora..! Cam atat despre vreme..

+1 (9 voturi)
Utilizator Adevărul
23.04.2015, 10:28:16

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
22.04.2015, 23:56:22

Comentariu considerat abuziv.

Costin Stefanita Nitu
23.04.2015, 11:08:53

Mass media este unealta de dezinformare, incitare la agresivitate si violenta(inclusiv Televiziunea). In privinta internetului situatia este putin mai complicata: tine strict de inteligenta utilizatorului reprezentata de cautarile si frecventa acestora.

+2 (2 voturi)
Marcus
23.04.2015, 12:49:28

Domnule Vasilescu, Argumentul ca se citea mai mult pe vremea impuscatului, nu se bazeaza pe statistici, ci pe rationamentul ca nu prea avea multe optiuni la acea vreme de petrecere a timpului liber. Referitor la raspandirea internetului , trebuie sa aveti in vedere ca oriunde exista acoperire din partea unui operator de telefonie, teoretic se poate realiza conexiunea, mai ales ca si cartelele prepay contin asemenea optiuni. In comparatie cu alte state, internetul e chiar ieftin la noi, iar in plus Romania e pe locul 4 in lume la conexiune si printre primele in Europa. Cel mai mare dusman ramane ignoranta in receptareai si diseminarea informatiei,indiferent de sursa. Manipularea mass media din comunism se poate reitera cu usurinta si-n democratia noastra originala.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările