Ciubucul în America şi vinul de păpădie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păpădie
Păpădie

Ciubucul. Cuvânt turcesc. Devenit profund românesc. Îmi amintesc şi acum primul meu ciubuc, ca student la medicină. Am fost martorul unui accident de circulaţie. Am ajutat cum am putut victima şi am mers cu ea la Spitalul de urgenţă. Avea o fractură deschisă la picior, îmi amintesc ca ieri.

Am lăsat-o pe mâini bune la spital, dar nu înainte de a-i da numărul meu de telefon. M-a sunat după externare şi m-a invitat până la ea acasă pentru că încă nu putea să meargă. Ca „să se revanşeze”, mi-a dat o punguliţă cu un săpun, o pastă de dinţi şi un after shave „Denim”. Parcă lucra la „Macul Roşu” sau aşa ceva. Am adus punga acasă ca pe un trofeu de vânătoare. Tata, deşi era împotriva ciubucăriei, m-a felicitat mai în glumă, mai în serios pentru „primul meu ciubuc” şi „la mai mare”.

 Am plecat din România imediat după facultate şi din dorinţa de a scăpa de nepotism, pile şi ciubucărie.

Chiar dacă mă ironiza, parcă era puţin mândru de fiul lui care a primit ciubuc încă din anul întâi. Într-un mod foarte distorsionat, ciubucul a devenit un fel de unitate de măsura a succesului şi a performanţei profesionale. „Etică, ne-etică, moralitate, ne-moralitate, dar fiului meu i s-a oferit ciubuc încă din anul întâi!!!”

Am plecat din România imediat după facultate şi din dorinţa de a scăpa de nepotism, pile şi ciubucărie. Aici, în America, altă lume. Ca doctor eşti respectat şi plătit corespunzator. M-am acomodat foare repede şi am şi uitat de ciubuc. Până ce a venit mama în vizită, mama mea cea de la Bistriţa-Năsăud.

„Ce mâncăm ?”. Eu am răspuns cu mândrie „Hai să facem nişte păstrav proaspat. Un pacient cu cancer rectal, vindecat, e pescar şi îmi aduce din când în când peşte proaspăt. Azi mi-a adus doi păstrăvi mari şi frumoşi”. Erau mari, frumoşi, cu picăţele.

Dragul mamii, tu faci ce faci şi iei ciubuc şi în America

Când a dat mama să îşi pună zahăr în ceai am oprit-o: „Stai mamă, uite, pune miere de albine. Am o pacientă cu cancer de sân, vindecată, care are stupi de albine. Îmi aduce din când în când câte un borcănel. Aici e o miere delicioasă de brad”.

În altă zi, am apărut cu o pâine rotundă, caldă, cu coaja groasă. M-a întrebat de unde găsesc aşa pâine că e ca din Ardeal, din cuptor. „Eeee, am o pacientă de peste 90 de ani, Lieselotte o cheamă, e nemţoaică de fel. Are o formă de leucemie şi o tratez de câţiva ani cu o pastilă de chimioterapie, merge foarte bine. Îmi aduce la câteva săptămâni câte o pâine făcută de ea în casa, un deliciu”.

La care mama mi-a trântit bomba: „Dragul mamii, tu faci ce faci şi iei ciubuc şi în America!!!”.

Am încremenit. Are dreptate. O pacientă îmi aduce când e sezonul de rubarba câte o plăcintă. Ştie că îmi place rubarba şi îmi coace câte o plăcinta în cuptor, ea are plăcintărie. Alta face musaca din când în când. Pe frigider am tot felul de magneţi din dantelă făcuţi de paciente. Cadouri de Crăciun. Nu prea îmi plac, dar le pun pe frigider mai mult de dragul lor.

Un alt pacient cu leucemie mi-a plantat un copăcel în curte! M-am trezit cu el.

O pacientă mi-a făcut cadou de sărbători un şervet pentru masa de pânz cu monogramă brodată de ea. Am ornamente de brad făcute de pacienţi, lămpişoare de veghe, unde mă uit, e câte ceva de la un pacient. Un alt pacient cu leucemie mi-a plantat un copăcel în curte! M-am trezit cu el.

Am stat eu un pic şi m-am gândit. GATA! Nu mai primesc nimic. De acum încolo, când vor să îmi dea ceva, le spun politicos că nu e etic. Şi cu asta, basta.

Numai că la câteva săptamani am avut altă musafiră din România, Carmen. Mi-a văzut o sticluţă în frigider. „Ce e acolo?". „Vin de păpădie!". S-a uitat la mine ca la un căzut din cer.

Am un pacient care umblă pe dealuri, culege păpădii şi face vin din ele. E placerea lui să îmi dea şi mie câte o sticluţă. Uite, gustă, e foarte bun, parcă are gust de păpădie”. Iar Carmen a început să mă ia peste picior "PĂPĂDIE? Vin de păpădie? Pai să vii tu în România şi să le spui tu doctorilor noştri ce primeşti tu de la bolnavi!!! Auzi tu, vin de păpădie!!!! "

Am simţit şi eu umorul şi ridicolul complexului meu de ciubucar. Mi-am dat seama că vinul meu de păpădie e OK. Pot sa beau fără vină. Cu inima curată. Sunt OK până la urma urmei.

Ziua următoare a venit Lieselotte la cabinet. Tratamentul de leucemia îi mergea foarte bine. M-am întors acasă noaptea, obosit, muşcând din coaja groasă a pâinii proaspete şi fără dram de vinovăţie în suflet.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite