Clasa economică sau clasa business - mult zgomot pentru nimic!

Informaţia că prim-ministrul Dacian Cioloş a zburat la München cu clasa economic a stârnit multe controverse în spaţiul public, de la apreciere până la acuzaţii de ipocrizie. În realitate, a fost un gest normal al unui om responsabil.

Diferenţierea pe clase în transportul public

Transportul public a creat încă de la apariţia lui necesitatea unei diferenţieri pe clase. Clasele superioare înseamnă confort sporit şi în anumite societăţi putem adăuga izolarea unor pături sociale de celelalte. Diferenţiere pe clase care continuă să existe şi în prezent la transportul public pe calea ferată, naval sau aerian.

A dispărut în transportul public urban (autobuze, tramvai etc.), dar nu de mult timp şi nu peste tot în lume. Îmi amintesc încă de tramvaiele bucureştene din anii 1950 care aveau vagoane de clasă superioară de călătorie. Biletul la clasa II-a costa 25 bani, cel la clasa I-a 50 bani. Posibil să mă înşel, nu mergeam cu clasa I-a!!

Democratizarea societăţii se reflectă azi şi în percepţia oamenilor asupra călătoriei la clase superioare de transport. Dacă persoana care călătoreşte la o clasă superioară o face plătind din banii lui clasa respectivă sau dacă foloseşte un avion sau iaht privat, este privit cel mult cu invidie sau admiraţie, funcţie de starea privitorului.

Daca este persoană cu funcţie publică, încep să apară semne de întrebare, de regulă dacă decontarea călătoriei se face din bani publici. Cele mai vizibile sunt călătoriile cu avionul. În avion, mai ales în cele mici şi medii, este greu să ascunzi identitatea unui călător faţă de ceilalţi şi urcarea şi coborârea din avion sunt acţiuni colective. Paradoxal, apare mai ciudată poziţia celui care foloseşte o clasă inferioară decât a celuia care foloseşte clasa la care opinia generală îl îndreptăţeşte. Interesant este şi faptul că atenţia se îndreaptă spre situaţia din avion şi nu asupra traseului până la avion, multe persoane publice intrând în avion pe trasee stabilite prin protocol şi separate de restul pasagerilor.

Clasa economică şi clasa business

Din ce în ce mai puţini români nu au zburat cu avionul, mai ales în Europa. Este aproape o evidenţă pentru toată lumea care a fost într-un avion că, pe distanţe scurte şi medii, diferenţa între clasa economică şi cea de business este mai mult formală. Scaunele sunt aceleaşi, cu excepţia uneori a distanţei între ele, doar că la clasa business nu este ocupat scaunul din mijloc, dar numai dacă sunt trei scaune pe partea respectivă a rândului, funcţie de tipul de avion.

Lipsa de diferenţiere este vizibilă la anumite tipuri de avion prin mobilitatea separatorului de clasă care este poziţionat de echipaj funcţie de numărul de pasageri de la business. Dar şi la clasa economică adesea ai norocul să ai scaunul vecin neocupat şi să te simţi confortabil. Mâncarea este mai bună la business, dar oare merită diferenţa de preţ? Accesul la toaletă este mai bun la business, o cabină la mai puţini pasageri. Aceasta în teorie, în practică pasagerii la clasa economic, dau perdeaua la o parte şi se duc la cabina cea mai apropiată sau liberă care este cea de la business. La călătoria în grupuri, de exemplu deplasări în interes de serviciu, oamenii mai discută între ei, deci călătoria şefilor la business este contraproductivă. Se pare că acesta a fost recent cazul prim-ministrului Cioloş.

Diferenţa de preţ între economic şi business pe distanţe intra-europene este de la simplu la de trei ori. Cu preţul unui bilet la business către Amsterdam, de exemplu, pot călători trei persoane la economic. Şi atunci mai există o motivaţie a celor care merg în Europa la clasa business? Foarte des clasa business o vezi, de aceea, ocupată 20-30% şi unele companii aeriene au şi desfiinţat-o pe zboruri scurte.

Pe distanţe lungi, la zboruri de 7-12 ore, lucrurile se schimbă. Călătoria la clasa business sau clasa I este mult mai odihnitoare cu scaune care se transformă în pat, poţi dormi comod şi ajungi la destinaţie pregătit pentru o zi normală care este, adesea, de lucru.

Cine zboară la business?

Percepţia publică este că demnitarii de nivel înalt şi oamenii de afaceri bogaţi sunt cei care zboară sau mai bine zis trebuie să zboare la clase superioare. În toate ţările există reglementări privind cheltuirea banilor publici şi presupun că şi la noi numai demnitarii cu grad de la ministru în sus pot călători cu clasa business. Mi se pare normal. Persoana respectivă are dreptul la un grad de confort sporit în virtutea obligaţiilor ce îi revin de regulă imediat după ajungerea la destinaţie. Un drept care nu este însă şi o obligaţie.

La fel, în cazul oamenilor de afaceri care călătoresc pentru de regulă tratative. Companiile private stabilesc şi ele ierarhizarea dreptului de călătorie cu clase superioare, funcţie de mărimea firmei şi poziţia persoanei respective în ierarhie.

Cine călătoreşte pe banii lui face ce vrea, dar de regulă dacă i-a obţinut prin muncă, nu îi aruncă în stânga şi în dreapta şi mai ales către companiile aviatice!

Demnitari români la clasa economic

Fotografierea domnului Cioloş în avion la clasa economic a stârnit multe discuţii în mas-media. Atât dânsul, cât şi alţi demnitari au afirmat că este un gest normal, în contextul Europei unde zborurile sunt relativ scurte. Nu prea au fost crezuţi...

Comentatorii doresc neapărat să-l scoată pe prim-ministru fie prea modest, fie cam ipocrit. Patul lui Procust modern: fie îl lungim pe om, fie îi tăiem din picioare!

Călătoresc destul de mult şi m-am întâlnit deseori la clasa economic cu demnitari care ar avea drept să zboare la business. Printre ei şi cel puţin trei foşti prim-miniştri. Unii o fac din respect faţă de banii publici, alţii pentru a călătorii cu ceilalţi membri ai delegaţiei.

Mi s-a întâmplat, însă, şi venind acasă de la Bruxelles să-i văd pe unii europarlamentari români la business şi pe alţii la economic în acelaşi avion, fapt mai greu de explicat. Se zice că echipajele TAROM invită la business persoane publice marcante care au bilete la economic. Nu am asistat personal la astfel de situaţii şi o iau numai ca o legendă urbană. Dacă o fac, este un reflex al perioadei de dinainte de 1990, când demnitarii erau transportaţi de TAROM cu clasa business, bilete desigur având dintre cele normale. TAROM ar trebui să clarifice public dacă echipajele au acum acest drept, mai ales că se relatează că i s-ar fi propus acest lucru domnului Cioloş, care a refuzat.

Oameni de afaceri la clasa economic

Am întâlnit des şi oameni de afaceri a căror poziţie le-ar permite să călătorească la clase superioare, dar merg cu clasa economic. Nu însă dintre cei care au făcut bani suspect de repede şi pe care nu-i vezi în curse de linie, deoarece au avioane personale sau le închiriază.

Există multe legende. Cea mai cunoscută se referă la un personaj foarte cunoscut şi apreciat.

Fondatorul IKEA, nonagenarul Ingvar Kamprad - cu o avere, conform Forbes Magazine, de 23 miliarde dolari - zboară numai la clasa economică.

I-am cunoscut în anii 1970 pe William (Bill) Norris, preşedintele Control Data Corporation - CDC, şi pe Robert (Bob) Schmidt, prim vicepreşedinte. Control Data era în acei ani una dintre primele cinci mari corporaţii de calculatoare din lume. La Bucureşti a fost creată o societate mixtă de producere de echipamente periferice pentru calculatoare Rom Control Data, motiv pentru care aveam contacte la vârf în CDC. Norris era, fără discuţie, ceea ce acum se descrie ca un miliardar. Una dintre ştirile de presă care m-a impresionat a fost despre un jurnalist care l-a descoperit pe Bob Schmidt la clasa economică. Întrebându-l de ce o face, jurnalistul a avut surpriza sa-l audă pe Bill Norris răspunzându-i de pe scaunul din faţă:

- A vrut să călătorească cu mine!

Ca şi Ingvar Kamprad, şi Bill Norris era cunoscut prin modestie, muncă şi economii. L-am surprins odată în ascensor la sediul lor din Minneapolis. Era după ora opt seara, pleca acasă, purta o servietă burduşită de hârtii ca să lucreze şi acasă. Avea mai mult de 70 ani.

Redau momentul pentru mulţi tineri IT-işti cărora acum soarta le surâde şi au făcut bani mulţi în termen scurt. Îi pot păstra prin muncă şi modestie. Şi m-aş bucura să-i văd călătorind prin Europa cu clasa economică.

„Plăcerile” călătoriei cu TAROM sau de la/spre Bucureşti

Este corect să afirmăm că multe s-au schimbat la TAROM în ultimii ani. Piloţi exemplari, echipaje care au medie de vârstă comparabilă cu a alor companii, etc.

Dar... există şi un revers pe care l-am dori cât mai repede redus la zero.

Am călătorit de vreo două-trei ori cu TAROM la clasa business. În toate cazurile ca segmente ale unor călătorii lungi înspre Asia de Sud-Est.

Prima dată, acum mulţi ani până la Istanbul. Eram singuri la business, cabină care se întindea numai pe trei rânduri. Două stewardese supraponderale au stat tot timpul de vorbă lângă noi înainte de decolare, în timpul zborului şi după aterizare. Subiectele nu erau legate de serviciu şi cu siguranţă pe noi nu ne interesau.

A doua oară, mai recent, până în Dubai. Eram tot singuri la business, două persoane. Compartimentul s-a umplut rapid cu persoane care erau rude sau prieteni ai echipajului, inclusiv un copil de câţiva anişori, simpatic foc, fiu al unei stewardese în concediu, care a chiuit tot timpul alergând între clasa business şi economic. La întoarcere, cabina de business s-a umplut şi cu un echipaj de rezervă care a adoptat poziţii relaxate. Şi atunci te întrebi pe bună dreptate, de ce să mergi cu clasa business la TAROM?!

La clasa economică ai alte „plăceri” create de pasageri. În călătoriile de la şi spre Bucureşti, indiferent de compania aviatică, ai parte mai des decât ţi-ai dori de expresii prea neaoş româneşti, de pasageri care se ridică de pe scaun înainte de oprirea avionului, de sărit peste rând la controlul paşapoartelor. Dar asta nu mai este responsabilitatea TAROM…

Dintre pasageri îi poţi remarca cu plăcere tinerii care sunt studenţi sau angajaţi în vestul Europei, civilizaţi, frumos îmbrăcaţi, liniştiţi.

Mai apare şi câte unul, român de-al nostru, venit de peste mări şi ţări care face repetiţii în avion cu vecinii de scaun cum să-şi uimească rudele de acasă cu „realizările” lor. Săptămâna trecută era unul cu „green card” care o întreba pe vecină dacă în „Europa” se face frig noaptea?!!

Şi din ce în ce mai des la TAROM apar unii care urcă primii. Nu vă gândiţi la oameni cu copii sau persoane cu dizabilităţi. Sunt persoane tinere, de regulă, care vin la aeroport însoţite de poliţişti care îi acompaniază până se urcă în avion şi avionul pleacă. De obicei, sunt liniştiţi în avion şi resemnaţi cu expulzarea. Posibil cu gândul la întoarcere.

Călătoria la economic este cu siguranţă mai instructivă decât la business!