Coaliţie „anti”-DNA sau „pentru”  respectarea drepturilor omului şi democraţie participativă?

Curge multă „cerneală” electronică pe marginea Coaliţiei anti-DNA. Unii apără DNA şi-i acordă credit nelimitat, alţii acuză încălcarea drepturilor omului, excese şi derapaje din partea procurorilor. Într-o ţară cotropită şi traumatizată de corupţie este nevoie de o instituţie capabilă să diminueze acest fenomen nociv.

Magistraţii reprezintă anticorpii unei societăţi bolnave de corupţie, şi e foarte bine că România a reuşit să genereze astfel de anticorpi, care s-o ducă în final în rândul ţărilor civilizate. S-a întâmplat şi în Italia anilor 80, şi tot magistraţii au salvat ţara.

Ce se poate întâmpla fără acest mecanism de autoapărare, vedem în multe ţări precum Ucraina, Republica Moldova, Rusia, Bulgaria.

E păcat că interesul şi creditul acordat acestor instituţii din justiţie să se diminueze şi chiar să se piardă din cauza unor excese şi neglijări a respectării drepturilor omului.

Pe de altă parte, democraţie participativă înseamnă că simplii cetăţeni îşi pot expune părerile şi ideile asupra tuturor problemelor societăţii.

Acel „checks and balances” rămâne vorbă goală, dacă oamenii nu au dreptul să critice şi să-şi pună întrebări asupra problemelor care frământă societatea, fără ca acest lucru să reprezinte un „asalt” asupra DNA, că nu folosesc mitraliere. Doar vorbe.

Un exemplu care demonstrează, dacă mai era nevoie, importanţa opiniei publice, îl reprezintă şcolile doctorale din cadrul academiilor de informaţii sau militare. Plagiatele petrecute în aceste şcoli au fost devoalate de ziarişti independenţi iar acum conducerile SRI şi din Ministerul Apararii iau măsuri pentru remedierea situaţiei şi înlocuirea celor vinovaţi.

Să consemnăm, fără patimă şi fără interese ascunse, câteva excese şi derapaje ale DNA, în speranţa că au ecou acolo unde trebuie.

• Inculpaţii n-au voie să vorbească. Mulţi acuză faptul că anchetaţii şi inculpaţii sunt cei mai vocali împotriva DNA. Şi? Acuzarea şi apărarea au drepturi egale în faţa legii şi a judecătorilor. De ce acuzarea ar avea dreptul să „vorbească” prin comunicate sau scurgeri din dosare, iar inculpatul, avocaţii săi, nu? S-a ajuns până a le interzice să vorbească prin controlul judiciar. Dar judecătorii n-au fost de acord, în cazurile Ponta şi Ghiţă. Explicaţiile DNA sunt de genul: periclitează ancheta. Cu explicaţia aceasta poţi interzice aproape orice. Să constituie probele importante înainte de a ajunge în public acuzaţiile, şi atunci totul devine ok.

• Defilarea cătuşelor. Cea mai dezagreabilă decizie a DNA, interzisă şi de prevederi din legislaţia UE, este să trimită cercetaţii cu cătuşe la mâini în faţa camerelor de luat vederi. Pentru a demonstra ce putere şi importanţă au posesorii cătuşelor. Şi în cazurile în care reţinuţii nu sunt violenţi, n-au omorât pe nimeni, nu încearcă să fugă. De ce nu pot merge direct la mandat de arestare preventivă, fără reţinerea de 24 de ore, nu înţeleg. Ce poate face o persoană neviolentă în 24 de ore? Dar dacă vor fi achitaţi? Comunitatea va rămâne cu imaginea cătuşelor, nu va afla că au fost achitaţi.
• Reţinerea tuturor cercetaţilor, şi atunci când e cazul şi când nu este. DNA cere arestarea preventivă pentru aproape toţi cercetaţii. Şi când e vorba de evaziune fiscală sau trafic de influenţă. Chiar atunci când persoana nu este violentă, nu încearcă să fugă. Doar cu argumentul că va încerca să falsifice şi ascundă probe. Argumentul acesta poate fi adus în cazul tuturor cercetaţilor, în mod incorect. Piesele importante din dosare au fost deja strânse, faptele sunt, în general, vechi de mulţi ani. Controlul judiciar este arhisuficient. Există suspiciunea că sub presiunea arestului preventiv cercetatul este determinat să facă denunţuri sau autodenunţuri. Ceea ce nu scrie în Codurile Penale. 

• Dosarul Microsoft. Există o lungă discuţie legată de faptul că Florică şi Pescariu au rămas neinculpati, dar şi cu banii furaţi, deşi au intermediat sume imense de bani de la Microsoft spre cei condamnaţi în dosar şi nu e clar dacă denunţurile lor din 2014 au fost înaintea deschiderii anchetei.Dna Kovesi explică într-un interviu: „din acest dosar a fost disjunsă o parte care vizează infracţiuni de spălare de bani şi în care sunt implicate firmele prin conturile cărora au fost tranzacţionate sume de bani în legătură cu faptele de corupţie pe care le investigăm. Ancheta nu e finalizată, deci nu pot spune cine a scăpat şi cine nu a scăpat. Vom vedea când vom avea soluţii definitive în dosarul disjuns”.Să sperăm că aşa va fi, deşi sunt multe dosare care, de-a lungul timpului, au fost făcute uitate prin sertare. 

• DNA ne dă lecţii de democraţie şi ne învaţă cu cine să votăm. Iată ce scrie într-un comunicat DNA despre dosarul Ponta-Ghiţă-Blair:„Acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democraţiei, care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativităţii pe criterii de competenţă profesională şi probitate”.DNA depăşeşte cadrul legal în care funcţionează, anume respectarea legii. A devenit profesor de democraţie, ceea ce spune multe despre importanţa pe care şi-o arogă „ab initio”!

• Dna Kovesi a desfiinţat unele hotărâri definitive ale instanţei. La bilanţul DNA pe 2015, şefa DNA, dna Kovesi, a desfiinţat, pur şi simplu, hotărâri definitive ale unor instanţe, acuzând judecătorii de incompetenţă. Venită din partea unui procuror şef, această declaraţie induce ideea că DNA este deţinătorul puterii absolute în materie de justiţie, că doar ce spune această instituţie trebuie luat în seamă. Sunt multe achitări şi desfiinţări ale unor măsuri preventive propuse de către DNA, aşa încât pretenţia din declaraţia şefului DNA este absurdă.
• Abuzul în serviciu. A venit decizia CCR care a făcut lumină şi în această speţă. Până la decizia CCR, abuz în serviciu nu însemna, neapărat, încălcarea legilor. Putea să însemne încălcarea oricăror HG-uri, regulamente, metodologii, situaţie rezolvabilă pe cale administrativă, în contencios sau în civil. Exagerând, de dragul demonstraţiei, dacă o profesoară venea la şcoală cu o fustă mai scurtă, încălcând regulamentul şcolar, îi făceam dosar penal, eventual îi puneam cătuşe în faţa presei? Disperarea DNA după decizia CCR s-a dovedit neîntemeiată, nu s-a oprit nici o anchetă.
• Demonizarea întregii clase politice. Cu ocazia respingerii de către parlament a arestărilor unor parlamentari (începerea urmăririi penale nu mai depinde de votul din parlament), pentru fapte şi contexte care nu implică violenţa şi pericol public, DNA, dna Kovesi, incriminează întreg parlamentul, care ar fi format doar din borfaşi şi penali. Lucru neadevărat, dacă din 500 de parlamentari, 50 au probleme cu legea, asta nu înseamnă că tot parlamentul e demn de dispreţ şi de hulit. Nu de alta, dar nu s-a inventat alt sistem democratic.
• Aşteptarea socială şi impactul în opinia publică a unor acte ale justiţiei. Se invocă adeseori aceste argumente, ca şi cum ar fi articole de lege. Justiţia nu este institut de sondare a opiniei publice, aceste argumente sunt subiective şi nu pot ţine loc de invocarea unor articole de lege. Magistraţii să lase această preocupare sociologilor, nu au prin lege a se pronunţa în acest sens.
• Justiţia trebuie să apere statul, spune un şef de SRI. Împotriva agresiunii cui? Împotriva cetăţenilor care încearcă să fure de la stat sau să-i facă rău.

Dar când statul, instituţiile sale, agresează cetăţenii, uneori în mod grav, pe ei cine-i apără, dacă justiţia are menirea de a apăra statul? Iarăşi o eroare de înţelegere a rolului puterilor în stat, venită din partea unui şef de serviciu secret, care are în mâini informaţii de mare importanţă.

În concluzie

DNA şi parchetele sunt utile şi necesare, fac lucruri importante şi utile societăţii româneşti. Asta nu înseamnă că sunt formate doar din „sfinţi”, care au dreptate întotdeauna, că nu pot fi criticate în spaţiul public.

Aşa cum orice instituţie a statului, orice funcţionar plătit din bani publici poate fi tras la răspundere de către contribuabilii care-i plătesc salariul, şi instituţiile şi persoanele care lucrează în justiţie pot fi criticate şi cere socoteală de către cei care-i plătesc. Că unele critici sunt întemeiate, altele nu, totul face parte din jocul democratic  şi al democraţiei participative.

Există legi care acuză si pedepsesc  denigrarea fără motive întemeiate şi care apără magistraţii de acuze gratuite.

Dar oprirea discuţiilor din societate, pe motiv de „blocare” a DNA, este echivalentă cu blocarea democraţiei.