Cod galben de ploi şi vijelii pentru 14 judeţe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În intervalul menţionat se vor semnala cantităţi de apă însemnate.
În intervalul menţionat se vor semnala cantităţi de apă însemnate.

Meteorologii au emis un Cod galben de averse pentru 14 judeţe din zona de vest a ţării, valabil de luni după-amiază la ora 15:00 până marţi dimineaţă la ora 6.00.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Cluj, Mehedinţi, Satu Mare, Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş, Bihor, Gorj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Sălaj.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 litri/mp şi, pe arii restrânse, 35 - 50 litri/mp, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 - 60 km/h şi în special în zona montană înaltă peste 70 - 80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Pe parcursul zilei de marţi, 18 mai, întreaga ţară se va afla, până la ora 23:00, sub atenţionare Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi însemnate de apă. Vântul va prezenta intensificări susţinute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50 - 60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia şi Muntenia 70 - 80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi 80 - 100 km/h.

În Munţii Apuseni, în zona Carpaţilor Orientali şi în nordul şi nord-vestul teritoriului (judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa, Mureş, Suceava, Botoşani şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita şi Neamţ) va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 litri/mp şi izolat 35 - 40 litri/mp.

La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite