Cod portocaliu de ninsori şi ploi în mai multe judeţe din ţară. Cod galben de vremea rea în restul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avertizarea de ploi şi ninsori intră în vigoare sâmbătă dimineaţă, ea fiind valabilă până duminică, timp în care judeţele din sud şi sud-est vor fi afectate de ploi abudente. La munte, ninsoarea va fi viscolită, atrag atenţia meteorologii.

Mai bine de jumătate de ţară intră sâmbătă dimineaţă sub avertizare de Cod galben şi portocaliu de ploi şi vânt. Sunt vizate zonele Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, dar mai cu seamă judeţele  Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea.

Atenţionarea cod galben de ploi, lapoviţă şi ninsoare intră în vigoare în 7 octombrie, ora 3.00 şi va fi valabilă până în 9 octombrie ora 21.00. Zone afectate: Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei.

Meteorologii anunţă că în Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, iar local se vor cumula 40...50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50...60 km/h. În zonele montane precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 km/h, mai ales pe creste.

cod galben ploi ninsori

Avertizarea cod portocaliu va intra în vigoare sâmbătă la ora 9.00 şi este valabilă până duminică la ora 15.00. Sunt vizate judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, unde ploile vor fi temporar abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80...90 km/h.

Pentru aceeaşi perioadă este valabilă o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, unde ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă şi, mai ales pe creste, va fi viscol.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite