Colegiul Medicilor Bucureşti susţine medicii de familie pentru reducerea birocraţiei şi creşterea finanţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) susţine medicii de familie în solicitările privind reducerea birocraţiei, creşterea echilibrată a finanţării atât în cazul medicinei de familie, cât şi a ambulatoriilor şi spitalelor spunând că aceste disfuncţionalităţi au dus la îngrădirea accesului pacienţilor la servicii şi medicamente.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) a anunţat, vineri, că  salută decizia Senatului Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF) de a recomanda membrilor săi semnarea Contractului Cadru pentru 2016. CMMB apreciază „sacrificiile personale pe care le fac medicii de familie pentru a menţine în funcţiune reţeaua de medicină primară, în ciuda unei finanţări precare şi a birocraţiei sufocante”, arată reprezentanţii Colegiului.

Ca for profesional care îi reprezintă pe toţi cei 14.000 de medici din Capitală, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti susţine solicitările SNMF privind reducerea birocraţiei, clarificarea bazei legale şi profesionale pentru conceptele de protocol terapeutic, protocol de prescriere, scrisoarea medicală, armonizarea finanţării între segmentele sistemului medical, pentru “creşterea echilibrată a finanţării”, şi în cazul medicinei de familie, dar şi a ambulatoriilor şi spitalelor, cât şi îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru eliminarea unor disfuncţionalităţi care au dus la imputări pentru activităţi nemedicale, care dăunează pacienţilor, îngrădind accesul pacienţilor la servicii şi medicamente, au precizat reprezentanţii CMMB.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti va monitoriza modul în care aceste probleme vor fi rezolvate şi îşi propune să tragă semnale de alarmă în cazul în care se constată derapaje sau noi probleme.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti este organizaţia profesională menită să apere demnitatea şi să promoveze drepturile şi interesele membrilor săi în exercitarea profesiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite