Societate

articolul anterior articolul urmator

Compania TAROM introduce zboruri directe Iaşi-Constanţa

1
4 Jul 2020 22:43:17
Autor: News.ro
Tarom
Tarom

Compania TAROM va introduce începând cu 24 iulie zboruri directe Iaşi-Constanţa, astfel că ieşenii vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră.

Decizia operatorului aerian a fost luată în urma unui sondaj online efectuat de TAROM, 90 la sută din cele 11.000 de persoane participante susţinând introducerea zborului.

Compania TAROM a anunţat sâmbătă seară pe Facebook că începând cu 24 iulie va opera zboruri directe către Constanţa, cu plecare din Iaşi şi retur. Vor fi două zboruri pe săptămână, vineri şi duminică.

“În acest fel, doritorii de un concediu la malul mării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră, faţă de 6 ore cu maşina, la bordul noilor noastre aeronave ATR 72-600. Zborurile vor fi efectuate în regim charter, în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc“, arată reprezentanţii companiei TAROM.

În urmă cu câteva săptămâni, TAROM a anunţat că românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral cu avionul. Astfel, începând cu 23 iulie vor fi introduce cursele aeriene Timişoara – Constanţa – Timişoara; Oradea – Constanţa - Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dorin Popa
5.07.2020, 00:37:18

Compania TAROM ar face bine sa restituie contravaloarea biletelor vandute pentru zborurile pe care nu le-a mai efectuat datorita crizei coronavirus.