Societate

articolul anterior articolul urmator

Complici la omorârea speranţei

7
19 Nov 2017 12:45:22
Sorin Paveliu

Sistemul sanitar din România este damnat. Toţi murim de dragul sănătăţii şi de fapt nu îi pasă nimănui. Nimeni nu a criticat câtuşi de timid decizia guvernului Tudose de a reduce contribuţia la sănătate de la 10,7%  la 10% din salariul brut.

Este posibil ca decidenţii să fi considerat că nu este acceptabil ca odată cu o creştere (artificială) a salariilor să se producă şi o creştere a bugetului asigurărilor de sănătate. Bugetul avut în vedere este cel al pensiilor însă perdantul de serviciu a devenit cel al sănătăţii.

Este probabil ca Ministerul de Finanţe să fi vrut să conserve bugetul destinat asigurărilor sociale de sănătate. Un asemenea raţionament este însă valabil doar pentru bugetul care s-a făcut probabil deja, însă pentru viitor scăderea contribuţiei la 10% are efecte cert negative pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Este probabil, de asemenea, ca guvernul să fi fost iritat de numărul mare de persoane fizice autorizate care sunt în fapt salariaţi mascaţi. Angajarea lor nu va contrabalansa pierderea, salariul ce va fi oferit va fi mai mic decât contractul anterior de prestări servicii.

Şi aşa am ajuns la răul esenţial făcut prin această decizie pe care o etichetez ca fiind arbitrară, lipsită de viziune şi mai ales de interes pentru şansa românilor de a fi trataţi mai bine în viitor.

Sistemul de asigurări avea  la baza, pentru că nu mai are, câteva principii fundamentale, cel de temelie fiind cel al solidarităţii între tineri şi bătrâni, între sănătoşi şi bolnavi, între cei cu venituri mari şi cei la limita sărăciei, şi da, între angajaţi şi angajatori! Astăzi această ultimă formă de solidaritate a fost înlăturată.

Trecerea la un sistem bazat pe asigurări sociale de sănătate, alimentat printr-o contribuţie proporţională cu veniturile realizate, a avut în vedere înlăturarea posibilităţii ca sistemul sanitar să mai rămână în urma creşterii economice sau a inflaţiei. Această premisă a fost înlăturată treptat, periodic fiind operate reduceri ale contribuţiilor procentuale, ca în cazul de faţă.

Germania consumă 12% dintr-un PIB gigantic, comparativ cu cel al României, iar noi alocăm 4%, în schimb aşteptările noastre de îngrijiri sunt la acelaşi nivel cu al nemţilor!

Calculele iniţiale s-au făcut plecând în anul 1999 de la contribuţii paritare angajat, angajator, de câte 7% fiecare, raportat la salariu brut. În 2004, în lipsa oricărui argument logic, sănătatea ar fi fost un sistem vădit excedentar, s-a prognozat şi inclus în programul de guvernare al alianţei DA perspectiva scăderii contribuţiei la asigurările de sănătate. De aici până la punerea în practică a ideii de către viitorii premieri a fost doar un pas, contribuţia scăzând treptat până la 5,2% pe seama angajatorilor şi 5,5% pe seama angajaţilor.

Acum asistăm la o nouă scădere şi o brutală schimbare de paradigmă. În Europa, singura ţară în care efortul asigurării de sănătate este lăsat exclusiv pe seama angajaţilor este Elveţia. Însă orice comparaţie cu această ţară este inutilă!  

Ţări cu un produs intern brut foarte mare au o taxare a angajatorilor, de 7.3% în Germania (15,5% fiind plătit de angajaţi), iar în Olanda contribuţia este plătită în părţi egale. Visul specialiştilor în management sanitar de a creşte contribuţia la Asigurări sociale de Sănătate astfel încât consumul de servicii de sănătate să ajungă treptat la măcar 6% din PIB din bani publici, dacă nu mai mult, este practic o himeră! Germania, ca să mă întorc la exemplul amintit, consumă 12% dintr-un PIB gigantic, comparativ cu cel al României, iar noi alocăm 4%, în schimb aşteptările noastre de îngrijiri sunt la acelaşi nivel cu al nemţilor!!! Iar politicienii nu ezită să promită că aceste aşteptări se vor împlini! 

Decizia actuală a Guvernului Tudose a îngropat pe termen lung speranţa de îmbunătăţire a finanţării sănătăţii. 

 Încercările unora (printre care, recunosc cu ruşine, mă număr şi eu) de a găsi mijloace de a cheltui mai eficient resursele sănătăţii, folosind tehnici de modelare şi calcule complicate, este în fapt o prostie, un idealism infantil. Ce rost are să economiseşti la o procedură sau un medicament câteva milioane de euro pentru a Ie face disponibile pentru achiziţia altor tratamente sau intervenţii moderne, când propriul tău guvern îţi rade dintr-un condei, pe neanunţate, sute de milioane, printr-o ştergere a unei zecimale?! De ce să mai faci economii pentru a salva mai multe vieţi dacă orice surplus este luat de guvern?

Corectitudinea deciziei de scădere a contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate este însă, în mod cert validată de acceptarea tacită, unanimă, chiar complice!

Răul este făcut şi pe termen mediu scapă cine poate. În contextul dat, oricine poate găsi mijloace neortodoxe de a direcţiona cheltuieli de amploare către un program în care este implicat direct, în construirea unui spital care îi aduce parandărături greu de evidenţiat, care îi creşte cifra de afaceri din banii sănătăţii, are toate argumentele să o facă. Deciziile sistemice, de amploare nu sunt explicate sau justificate. De ce ar fi necesar să mai fie explicate sau justificate cele de mici dimensiuni (de milioane de euro)? În haos orice decizie este corectă iar Guvernul se pare că va lua şi în viitor numai decizii corecte! 

Corectitudinea deciziei de scădere a contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate este însă, în mod cert validată de acceptarea tacită, unanimă, chiar complice! 

Notă – adăugată în 27 noi.

Trei cititori ai postării de mai sus mi-au atras atenţia că în anul viitor fondul de asigurări de sănătate va creşte prin mutarea contribuţiilor la angajat iar această creştere se va menţine proporţional cu eventualele creşteri ale salariului brut. Faţă de aceste semnale fac următoarele precizări:

·         Creşterea se bazează strict pe ipoteza că atât statul cât şi angajaorii privaţi vor creşte salariile brute exact cu pe care nu vor trebui să le mai plătească în anul 2018. Această ipoteză este deocamdată doar o ..ipoteza.

·         Guvernul ar fi trebuit să legifereze pentru el, în primul rând, această majorare a salariului brut de la 1 ian 2018, concomitent cu aprobarea “Revoluţiei fiscale”. Până una altă se conturează o ţeapă de zile mari, o modalitate de a mai reduce generozitatea salarială deja manifestata.

·         Ar părea imoral că angajatorii privaţi să-şi însuşească banii aferenţi contribuţiilor care până în prezent le datorau pe munca salarială şi să nu majoreze corespunzător salariul brut pentru a nu afecta salariile nete. Totuşi, având în vedere că lovitură guvernului s-a îndreptat în primul rând împotriva angajatorilor care foloseau în locul salariaţilor PFA-uri şi salariaţi cu salariul minim pe economie, este extrem de probabil ca angajaţii să aibe de ales între şomaj şi reducerea salariului actual, pentru că angajatul nu are de unde să acopere cheltuielile suplimentare impuse de noul cod fiscal. Asta nu înseamnă creşterea bazei de impozitare!

·         Dacă ne vom raporta la efortul salarial al angajatorului, semnale primite sunt corecte. Prin raportare strict la salariul mediu brut însă, o contribuţie de 10% este mai mică decât una de 10,7%, indubitabil.  Ceea ce face că cele două afirmaţii contradictorii să poată coexista este incertitudinea, imposibilitatea de a estima ce se va întâmpla în viitorul apropiat (5 ani). Odată cu noul cod fiscal, întreagă paradigmă a salariului brut se schimbă iar pe viitor poate că nu vom mai discuta decât exclusiv despre salariile nete realizate. Orice comparaţie cu momentul actual este că şi cum am compara mere cu pere. Mă întreb doar dacă cei care au negociat nouă lege a salarizării au avut în vedere nouă paradigmă a salariului brut atunci când au acceptat noile prevederi. În caz contrar... 

O notă suplimentară. 

Nu sunt nici matematician, nici finanţist, dar sunt un contribuabil onest, ca imensa majoritate a cetăţenilor acestei ţări. În acestă calitate noi toşi am fi meritat mai multă atenţie din partea Guvernului meu, nu atât pentru a dezbate modificările fiscale cât mai ales pentru a le înţelege pe deplin consecinţele şi subtilităţile schimbărilor. Din acest punct de vedere, guvernul Mihai Tudose, în special în ceea ce priveste ministerele implicate - Finanţe, Muncă. Sanatate, este corijent, comunicarea cu populaţia fiind una execrabilă, limitată. Consilierii de PR pot coafa realitatea, pot aplica sabloane de manipulare (ex.dusmani falsi) dar nu pot da consistenţă mesajului. 



Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Gheorghe P
19.11.2017, 17:27:03

Dar șpăgile din sistemul sanitar cât din PIB reprezintă?

Sorin Paveliu
19.11.2017, 17:42:25

Ultima oara cind s-a facut o cercetare sociologica pe aceasta tem reprezentau aprox 0,2% din PIB dar nu vad absolut nicio legatura cu subiectul. Cum creste nivelul "atentiilor" accesibilitatea la aparatura sau medicamente moderne? Cit este nivelul spagilor din zona politica? Dar din justitie? Dar ca sa pleci sa-ti risti viata in Avganistan? Dar cit costa un buchet de flori sau o cutie de ciocolata data unei invatatoare? Lasati-o balta! Medicii tineri nu fac meseria asta cu gindul la niste amarite de ciubucuri, mai ales daca le raportezi la valoarea de piata (interna si/sau externa) a profesiei! Cind ati dat ultima oara o spaga si de ce?

Zâna Măseluţă®
19.11.2017, 22:22:54

Sorin Paveliu “Dar ca sa pleci sa-ti risti viata in Avganistan?” Дa, дa, дa! Авганистан, Авганистан.

Lucian Pufu
20.11.2017, 12:49:13

Nu sunt un specialist, dar am niste observatii pe care eu le consider de bun simt. Am avut un comert socialist, de stat, inainte de 1990. Vai de mama lui, magazine goale. Primul sector al economiei romanesti care a fost privatizat a fost cel al comertului. Cred ca putem sa fim toti de acord ca e cel mai dinamic sector al economiei si cel mai performant. Singurele bucatele care sunt inca mai putin performante sunt cele care sunt reglementate de stat (vanzarea de energie, de exemplu, unde statul isi pune accize si taxe din belsug si apoi mai vine si cu reglementari de preturi si acreditari de firme care au voie sa-si desfasoare activitatea in acel domeniu). Eu cred ca sanatatea face parte din domeniul serviciilor, alaturi de comert si de sectorul bancar si de asigurari si (partial) de IT. De ce sanatatea merge atat de prost? Sa fie banii investiti, de pilda, prea putini? Sa fie coruptia? Sa fie incompetenta? Eu cred ca prima conditie ca ceva sa mearga suficient de bine e competitia. Sectorul privat din sanatate, mult mai mic in raport cu cel de stat, merge bine, clientii sunt in general multumiti. Ce se intampla cu cel de stat? Are monopol, practic. In plus, unde s-a mai auzit ca un serviciu sa coste mai mult sau mai putin in functie de cat castiga cel care plateste? Va sa zica, daca vreau sa cumpar o paine, platesc mai mult eu decat tine, ca eu am salariu mai mare! Puneti o suma (nu niste procente) decenta ca si asigurare minima, veniti cu mai multe tipuri de optiuni ca si suplimente, puneti spitalele in situatie de competitie fata de clienti, privatizati spitalele care nu sunt de urgenta, lasati competitia sa lucreze. Asa vor fi si bani de investitii, si locuri de munca bine platite pentru medicii tineri si mult, mult mai putina coruptie! Astazi avem un mamut de stat fara nici o sansa de performanta, indiferent de cati bani sunt in joc.

Sorin Paveliu
20.11.2017, 19:03:01

Daca ar fi asa de simplu...dar nu este. Argumentez minimal, restul fiind apanajul specialistilor. Concurenta este binevenita insa nu in domeniul social. S-a creat mirajul serviciilor de buna calitate si a salariilor mari in sectorul privat. Ceea ce nu aveti cum sa stiti daca astfel de informatii nu va pica zilnic in mina este ca spitalele private sunt obligate sa faca profit si drept urmare efectueaza un anumit tip de prestatii - le grupez generalizind - in servicii care sunt bine platite comparativ cu ceea ce se consuma, necesita un numar mic de zile de spitalizare si se insotesc rareori de complicatii. Cazurile grave nu sunt acceptate de sectorul privat, nu pentru ca medicii nu ar avea competenta ci in primul rind pentru ca nu exista pacienti capabili sa plateasca saptamani de internare si tot ce este necesar. Oameni de buna credinta, dar neinformati, efectiv nu stiu cit costa tratarea unui accidentat grav sau tratamentul unui pacient bolnav de cancer. Va asigur ca indiferent de cit cistigati sau aveti salariu nu v-ati permite astfel de cheltuieli catastrofale. Este vorba de zecii de mii de euro per pacient! Statul insa face o nivelare a riscurilor, interneaza si cazuri usoare, de unde cistiga, pentru a acoperi cazurile grave de unde pierde. Daca aveti unele cunosttinte de marketing, ceea ce face privatul se numeste luarea caimacului, adica selectarea cazurilor profitabile. Totusi, in principiu sunt de acord ca un spital privat sa aiba posibilitatea de a concura un spital de stat, insa numai daca ofera intreg pachetul de servicii ca acesta. Insa nici aceasta eventualitate nu este usor de pus in practica deoarece ar aparea alte dileme dintre care cea mai importanta este aceea ca aparitia unui spital privat, sa zicem cu 1000 de paturi, toate contractate in sistemul de asigurari sociale poate conduce, cel putin teoretic la falimentarea a altor 4 spitale de stat, care si-ar vedea reduse serviciile cu 250 de paturi (vorbesc in medii). ri dimensionarea spitalului este in concordanta cu foarte multe variabile, normative de personal, utilitati etc. Cealalta problema este ca in realitate statul isi plateste foarte prost spitalele de stat. Un spital mare nu si-ar putea acoperi niciodata investitia in cladire si aparatura cu tarifele de azi. Asa cum v-am spus, este complicat. Stop.

Vezi toate comentariile (7)