Societate

articolul anterior

Comunicare virtuală sau contra-„Comunicării fără comunicare“ a lui Andrei Pleşu

14
18 Feb 2015 01:29:36
Rareş Iordache

Comunicarea fără comunicare este un chin, unul al forţării unei analize în absenţa substratului consistent al înţelegerii fenomenului respectiv. Scriitorul Andrei Pleşu se încumetă să vorbească despre comunicarea virtuală, însă lucrurile nu ies tocmai bine.

Am întâlnit mulţi intelectuali tentaţi să se aplece asupra unor tematici actuale, însă fără a înţelege concret cum funcţionează respectivele mecanisme, pornind de la simpla utilizare a unor tehnologii. A vorbi despre x presupune să ai idee, să cunoşti destul de bine acest despre x.

Să revin la articolul cu pricina. Problema comunicării este abordată pornind de la chestiunea adicţiei la device-urile mobile care te deschid către spaţiul virtual, ajungându-se la raportarea conduitei utilizatorilor la bunii comunicatori din sfera politică. Da, adicţia există, este un fenomen, dar comunicarea însăşi în spaţiul virtual nu poate fi rezumată la acest simplu element. Nu se spune că trăim într-o eră a comunicării, ci chiar o trăim, în sensul în care suntem într-un flux informaţional continuu. 

Ne lovim de informaţie, avem nevoie de ea, ne este oferită, noi suntem informaţie şi ne comunicăm altora/ cu alţii. Este o schimbare paradigmatică, deşi această afirmaţie a devenit deja un clişeu. Avem în faţă o adevărată reconstrucţie a subiectului, transformat nu doar în simplu spectator – utilizator, ci într-un participant activ, unul care vede şi acţionează în toate spaţiile pe care le traversează. Articolul invocat aminteşte doar în treacăt termenul nomad, însă într-un context nefericit: Comunicarea devine, astfel, un soi de pălăvrăgeală nomadă. Subiectul nostru reconstruit este un nomad, este un colindător al spaţiilor virtuale în căutare de informaţii. Prea adictiv? Psihologilor li s-a părut o idee bună să se mute pe tărâmul virtual şi să împingă limitele comunicării acolo. Mă refer aici la exemple de tipul Psychotherapie 2.0, dezvoltarea unor platforme pe care utilizatorul îşi poate găsi singur leacul, asistat de avataruri în spatele cărora stau, dar nu mereu, psihologi reali. Şi la Cluj se lucrează pe aşa ceva, există o platformă într-o continuă dezvoltare, care sondează tocmai acest aspect. 

Comunicarea a fost abordată eronat de autorul materialului, căci ea începe să se facă în/ printr-o adicţie. Trebuie să privim spaţiul virtual ca pe o componentă firească a vieţii noastre în vremurile pe care le trăim. Nu comunicăm aşa, ci şi aşa. Cazurile patologice de adicţie ţin de sfera psihologiei, iar cele legate de procentul tehnologiei în viaţa copiilor, de mediul educaţional. 

Viteza şi cantitatea informaţiei au crescut enorm, dar ceea ce urmează mă face să cred că Andrei Pleşu atacă tocmai palierul calităţii informaţiei, a precarităţii ei. Forţat, avem multe, prea multe paliere ale comunicării încât să vorbim despre o alterare a ei tocmai datorită acestei creşteri. Aici, cred, este esenţa unei bune înţelegeri a fenomenului. Andrei Pleşu rezumă totul la comunicarea pe/ de reţele, extrapolând şi evitând, deopotrivă, toată paleta tipurilor de comunicare, căci de mediul de transmitere, trebuie să uităm. Comunicarea în/ de reţele este una în deşert, una a cuvintelor goale, spune Andrei Pleşu. Adică „degeaba”, fără o autentică achiziţie de sens şi în pustietatea izolării tale de fiinţa adevărată, de „fiinţa de carne” a celorlalţi, continuă autorul. Există foarte multe scăpări aici, căci acest tip de comunicare nu reprezintă o suprimare a relaţiei face-a-face, ci o transformare a ei, o transgresare, dacă vreţi. Procedeul este mai complex, căci avem doi subiecţi care se comunică, se reconstruiesc şi se descoperă. 

Principala preocupare a interlocutorului meu este să participe la ceea ce-i ofer eu: pe mine reconstruit. Ne comunicăm împreună. Raportările sunt de o altă natură, însă nu în pustiu, nu este o comunicare surdă. Aţi putea crede că este un act de mimetism aici, că se copiază fidel ceea ce presupune a fi comunicare, totul pe fundalul sonor al vocilor false ale unor avataruri. Ei bine, nu este o ipoteză de negat, ci doar una dintre multe altele. A-fi-altcineva-decât-eşti reprezintă un miraj pentru subiectul care comunică, iar psihologii au mult de muncit cu acest aspect. Ca atare, nu vorbesc despre cazurile specifice ale patologiilor. 

Despre absenţa gesturilor, mimicii în comunicarea virtuală: cred că Paul Ekman ar găsi interesant să studieze spectrul de gesturi operate de avataturile cu care circulăm în reţele. Revin la premisa materialului: trebuie să înţelegem concret un fenomen, inclusiv funcţionarea sa de ordin mai tehnic. Vă voi da un scurt exemplu, deşi am foarte multe la îndemână: un grup de artişti au creat un avatar artist în Second Life (e acel joc de simulare a realităţii). Acesta a ajuns atât de cunoscut, încât a ajuns să le aducă bani nu doar acolo, ci şi în realitate, căci artiştii vindeau în Real Life materiale promoţionale cu avatarul artist. Este un exemplu de cum anume este imersată lumea reală în cea virtuală şi invers, cum (se) comunică ele.

De la adicţia la device-urile de conectare la comunicarea de nimic, călcându-se în picioare tot chinul trecerilor de la web 1.0 la web 2.0, să nu mai vorbesc despre ceea ce urmează după. Ei bine, tocmai acestă user friendly a dat drumul cohortelor de utilizatori să nomadizeze pe acest tărâm, să-l ia în stăpânire şi să transforme decisiv modul în care arăta lumea, inclusiv comunicarea. Şi da, telefoanele de fiţe sunt device-uri mobile cu n funcţii, printre care şi cea de conectare la internet. De ce în mod necesar fiţe? Ele sunt anumite gadget-uri folosite de diverşi utilizatori în fel şi fel de modalităţi, unii dintre ei chiar în scop de afaceri. Marea problemă a lumii noastre nu este dată de device-urile mobile, de tipul de comunicare sau de spaţiul virtual, ci de cu totul o alte treburi. Putem începe cu absenţa timpului. 

Despre experţii în comunicare am scris aici, este un trend, un domeniu atrăgător. Îmi păstrez ideea de bază: pentru a avea o imagine de ansamblu asupra fenomenului, trebui să îmbini planul teoretic cu cel practic, adică să-l înţelegi în complexitatea sa. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Radu Mircea
18.02.2015, 07:44:22

Ma tem ca datorita virstei dvs. plecati de la o premisa gresita . Probabil generatia internetului intelege si foloseste altfel noua tehnologie . Dar noua , cei trecuti de o anumita virsta (si in cazul domnului Plesu si cu o intelepciune a virstei) ne este dor de o tacla fata in fata la o cafeluta -poate chiar si un shpritz- , ne este dor de ziarul acela tiparit care mirosea a tus proaspat , de albumul cu fotografii comentate alaturi pe canapea nu expuse pe ''feisbuc'' . Eu personal regret ca am aruncat telefonul ala negru , de ebonita care hiriia din disc nu piuia din taste . Nu inseamna ca daca folosim totusi noua tehnologie aceasta ''ne-a prins'' ca pe tineri si apoi fiecare este liber sa-si expuna parerile cum crede de cuviinta fara a fi amendate de cineva .

+2 (2 voturi)
Nicholas Kazan
18.02.2015, 08:14:32

Apropos Radu, când te fac o cafeluță cu caimac și un cataif? Fac eu cinste, parol!

+1 (1 vot)
Nicholas Kazan
18.02.2015, 08:10:42

Un articol merituos, care deschide o cutie a Pandorei în ceea ce privește comunicarea, acum că suntem literalmente azvârliți de șansă în această nouă paradigmă: comunicare instantanee și globală! Domnul Pleșu nu este calificat să cuprindă rostul acestei schimbări de paradigmă din pricina calităților dumnealui de comunicator: limbajul dânsului este un apogeu al exprimării lingvistice; dânsul este în deplină cunoaștere și drept de ași apăra tărâmul unde excelează. Dar noi trebuie să ne îndreptăm atenția spre acel "panta rhei", inevitabila schimbare, și gândul că epoca de piatră nu s-a terminat din lipsa pietrelor, ci pentru că ceva mai bun s-a prezentat la orizont. Eh, comunicarea în spațiul virtual este nu doar ceva nou, dar totodată și un asalt, asalt al consumului sau a poftei de a consuma informații... de a ne conecta cu cineva, ceva, în afara cercului intim cu care lumea se obișnuise în comunicarea față-n-față. Dacă este să privim provincialismul discursului de la sat sau mic oraș, atunci cum putem critica tânărul/a care acum poate comunica cu minți mult mai animate, însă care se află pe altă parte a planetei? Putem să judecăm interesul unei minți curioase care caută activitate în altceva decât cursul lent al vieții din imediata vecinătate, fie ea activitatea de comunicare aparent goală de comunicare, dar și de învățare a ceva, sau antrenare în vreun joc, și așa mai departe, ținând seama că vorbim de accesarea a cam tot ce este în lume, instantaneu, mantra internetului? Și ce se va întâmpla când comunicarea va fi holografică, și schimbul mai aproape de real?, nu va fi paradigma schimbată din nou?, și iară din nou, și tot așa? Teama este în continuu însămânțată în mințile noastre. Ca dovadă este și faptul că vorbele (citate de subsemnatul) al lui Lao Tzu au provocat mai multă reacție decât aprobare în rândul forumiștilor la articolul cu pricina: “Ai grijă cu ce-ți uzi visele. Udă-le cu griji și frică și vei produce buruieni care vor stoarce vlaga viselor tale. Udă-le cu optimism și soluții și vei cultiva succes. Întotdeauna fi pregătit să transformi o problemă într-o oportunitate de succes. Întotdeauna fi pregătit să găsești metode de a-ți înfăptui visele”.

0 (2 voturi)
Sergiu Dimitriu
18.02.2015, 08:48:38

În principiu, în articolul domnului Pleșu ideea principală era că tehnologia [oarecum] stimulează „abilitatea de a perora fără să spui nimic”. Respectiv, chiar dacă avem la îndemână toate aceste mijloace de comunicare, nu comunicăm mai bine, ci chiar mai prost uneori, deoarece ne permitem să ne ascundem în spatele ecranelor și să (nu) ne asumăm conținutul unui mesaj. Totuși, cum au precizat și teoreticienii de la Palo Alto: atenţia acordată comunicării, distruge comunicarea.

+1 (1 vot)
Vanatorul/d.c.
18.02.2015, 13:02:42

Subscriu..! Plus ca acest gen ce comunicare.."sintetica", falsifica si starile emotionale ..dezvoltate in mod firesc pe parcursul unei comunicari directe. Practic poate deveni in unele cazuri tot un fel de.."manipulare afectiva", dar, din care dispar.."mesajele" si relevanta "pornirilor" instantanee, pe care le gustam atat de mult in in replicile schimbate intr-o comunicarea directa. Doar vazul, in lipsa celorlalte simturi care ne ajuta in perceptia, in estimarea, in evaluarea, in "cantarirea" cat mai exacta a interlocutorului direct si prezent fizic, creaaza.."halouri"-urile (uneori atent si minutios "construite") pe c are le vedem de cele mai multe ori ca se doresc..influente si convingatoare. O comunicare adevarata, reala, traita cu toate simturile, nici nu are nevoie de multe cuvinte. Iata exemplu hazliu, o gluma, care demonstraza ca o comunicare reala a gandurilor si starilor afective, nu are nevoie de prea multe cuvinte: La o masa intr-un club scotian, se aflau 3 insi. Sorbeau in tacere din black lebel-ul din pahare. Dupa vreo jumate de ora, unul dintre ei, privind pe geam, rupe tacerea: - Azi va ploua.. Mai trec vreo 20 de minute, tot in tacere deplina, iar un altul rupe si el tacerea: - Azi nu va ploua..! Dupa inca vreo 20 de minute, al treilea intervine si el ..discutie: - Daca va mai certati mult, eu plec acasa..!

Vezi toate comentariile (14)