Societate

articolul anterior articolul urmator

Confuzie?...

4
5 Jan 2016 13:35:25
Cezar Pârlog

La serviciu-s văzut ca un terchea-berchea. Un fix-pix indolent care nu face nimic bun sau la timp şi în care nu poţi avea încredere. De, poate e şi vina mea, că nici eu nu-mi împachetez marfa în sclipiciuri şi stanioluri argintii cu fluturaşi roz; o fac alţi…, pentru ei. Treacă de la mine, noi să fim sănătoşi!

Într-o duminică de dinainte de Crăciun, absolut  accidental, am ajuns la o casă de copii de pe lîngă Bucureşti. Una atipică: acareturi, iepuri, gradină, seră, orătănii. Omul avea în grijă optîşpe suflete de diferite vîrste, care creşteau la un loc cu copiii lui şi care îi spuneau toţi „Tată” ori „Săru’mîna, taicule!”. Fără paznici, pedagogi, psihologi şi garduri înalte. Nu erau instituţionalizaţi, ei chiar aveau o familie. O familie cu tată, cu mamă; nu era opulenţă, era căldură. Impresionat, am scris de ei pe FB. Au venit rapid like-uri şi aprecieri. Aproape ca şi cînd aş fi postat cu pisici.

Cineva din Suedia, o necunoscută, cine ştie cum ajunsă pe lista mea, poate de pe vremea cînd încercam să adun aprecieri pentru prima mea carte, a vrut detalii, i le-am dat şi, brusc şi surprinzător, m-a întrebat dacă îmi poate trimite nişte bani, o sumă cu patru cifre, să le cumpăr eu ceva. Diplomatic, am încercat o eschivă şi am trimis-o spre conturile fundaţiei. Mi-a zis ceva despre încredere şi că nu trebuie să-i dovedesc nimic, că ştie că o voi face. I-am dat un cont şi datele. Nu-mi venea să cred: totuşi, trăiesc în România şi asta spune tot. Era spre zece seara, duminică. Banii au plecat imediat. M-am mirat, bucurat şi am început să aştept. O zi, nimic, „S-ar putea să ia o zi. Dar vor veni”, îmi scrie. A doua, la fel; entuziasmul meu şi credibilitatea persoanei anonime au început să scadă. Chiar dacă mă tot încuraja. „Dacă nici mîine nu vin, sun la bancă. Din contul meu au plecat.” „Mîine pînă-n prînz încerc din nou”, îi zic. A treia zi, dimineaţa, tot nimic. Deja îmi imaginam o ea, aflată la mii de kilometri, cu o gură pînă la urechi, povestindu-i amicului ei, la un pahar de gin, cum l-a făcut pe unu’ din România. Ca de 1 aprilie. Seara, o nouă încercare. Mă resemnasem. Dar... „Au veniiiiit”, îi las în off pe Fb. Deşi mai degrabă aş fi zis: „D.I., tu chiar nu eşti normală?! Ai trimis jumate dintr-un salariu frumuşel p-aici, unui necunoscut?! Ei bine, sînt onorat. Şi, fără probleme; chiar vor ajunge la acei copii, sub formă de produse, cum mi-ai spus”.

Aşa s-a şi întîmplat. Chiar dacă în două tranşe; portbagajul de Fabia nefiind atît de cuprinzător.

                                                                        *

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Mihaela Hură
5.01.2016, 17:01:26

Ei, ce să vezi? Se pare că binefăcătoarea suedeză l-a văzut pe narator mai limpede decât colegii lui de serviciu. Probabil tocmai pentru că nu i-au stat în raza vizuală fluturașii ăia roz de care n-a vrut el să se-nconjoare. Or fi frumușei flutureii și or fi gâdilând plăcut privirea sclipiciurile din jurul multora, dar, dincolo de ele, de multe ori râde sarcastic câte-o Babă-Cloanța.

+2 (2 voturi)
Cezar Pârlog
5.01.2016, 23:03:03

...Da, de multe ori asa se intimpla, mai ales pe la noi si n ultimii ani... Pacat ca desi hîrca rîde, oamenii-si vad netulburati de treaba lor: impresioneaza, aduna lauri, onoruri si nu rar, firfirici. iar pamintul continua sa se roteasca; strimb, normal, ca d-aia are axa oblică...

+3 (3 voturi)
catalin toader
6.01.2016, 19:06:11

Nu pot sa spun mare lucru. Doar ca mi-a placut ce ati scris, dar si mai mult increderea prietenei dumneavoastra din "virtual".

+2 (2 voturi)
Cezar Pârlog
6.01.2016, 20:28:01

Aprecierile dvs ma onoreaza si as indrazni sa va invit sa cititi si celelalte texte pe care le semnez. Chiar daca au un aer mai sprintar spre ironic; am totusi impresia ca, sufocati de un cotidian prea adesea vazut in gri, am cam uitat sa zimbim. Si incerc sa schimb, macar putin asta. Cit despre binevoitoarea aproape anonima de pe Fb, doar doua cuvinte: Jos pălăria!

+2 (2 voturi)
Modifică Setările