Într-o duminică de dinainte de Crăciun, absolut  accidental, am ajuns la o casă de copii de pe lîngă Bucureşti. Una atipică: acareturi, iepuri, gradină, seră, orătănii. Omul avea în grijă optîşpe suflete de diferite vîrste, care creşteau la un loc cu copiii lui şi care îi spuneau toţi „Tată” ori „Săru’mîna, taicule!”. Fără paznici, pedagogi, psihologi şi garduri înalte. Nu erau instituţionalizaţi, ei chiar aveau o familie. O familie cu tată, cu mamă; nu era opulenţă, era căldură. Impresionat, am scris de ei pe FB. Au venit rapid like-uri şi aprecieri. Aproape ca şi cînd aş fi postat cu pisici.

Cineva din Suedia, o necunoscută, cine ştie cum ajunsă pe lista mea, poate de pe vremea cînd încercam să adun aprecieri pentru prima mea carte, a vrut detalii, i le-am dat şi, brusc şi surprinzător, m-a întrebat dacă îmi poate trimite nişte bani, o sumă cu patru cifre, să le cumpăr eu ceva. Diplomatic, am încercat o eschivă şi am trimis-o spre conturile fundaţiei. Mi-a zis ceva despre încredere şi că nu trebuie să-i dovedesc nimic, că ştie că o voi face. I-am dat un cont şi datele. Nu-mi venea să cred: totuşi, trăiesc în România şi asta spune tot. Era spre zece seara, duminică. Banii au plecat imediat. M-am mirat, bucurat şi am început să aştept. O zi, nimic, „S-ar putea să ia o zi. Dar vor veni”, îmi scrie. A doua, la fel; entuziasmul meu şi credibilitatea persoanei anonime au început să scadă. Chiar dacă mă tot încuraja. „Dacă nici mîine nu vin, sun la bancă. Din contul meu au plecat.” „Mîine pînă-n prînz încerc din nou”, îi zic. A treia zi, dimineaţa, tot nimic. Deja îmi imaginam o ea, aflată la mii de kilometri, cu o gură pînă la urechi, povestindu-i amicului ei, la un pahar de gin, cum l-a făcut pe unu’ din România. Ca de 1 aprilie. Seara, o nouă încercare. Mă resemnasem. Dar... „Au veniiiiit”, îi las în off pe Fb. Deşi mai degrabă aş fi zis: „D.I., tu chiar nu eşti normală?! Ai trimis jumate dintr-un salariu frumuşel p-aici, unui necunoscut?! Ei bine, sînt onorat. Şi, fără probleme; chiar vor ajunge la acei copii, sub formă de produse, cum mi-ai spus”.

Aşa s-a şi întîmplat. Chiar dacă în două tranşe; portbagajul de Fabia nefiind atît de cuprinzător.

                                                                        *

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.