Societate

articolul anterior articolul urmator

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu: Evanghelia a V-a a babelor

4
12 Mar 2015 17:54:01
Dilema Veche
„Pe vremea copilăriei mele, popa era acolo, în capul oricărei mese, dar 
nu el era personajul principal, nu el dădea totul comunităţii, ci 
mătuşile şi babele satului”
„Pe vremea copilăriei mele, popa era acolo, în capul oricărei mese, dar nu el era personajul principal, nu el dădea totul comunităţii, ci mătuşile şi babele satului”

Astăzi, predarea religiei în şcoli a stîrnit ceva dezbateri, lăsînd deoparte esenţialul: cu cine? Cu cine vor face ora de religie copiii noştri? Întrebarea este la fel de legitimă şi în cazul altor materii, întrebîndu-mă care mai este nivelul de pregătire al cadrelor didactice atunci cînd vine vorba de limba şi literatura română, de biologie sau chiar de istorie.

„Nu sînt puţini şi la noi acei carii se spoesc cu cîte ceva din ştiinţe şi din limbile streine, şi apoi încep să înşire la vorbe deşarte în contra religiei, vrînd cu aceasta să-şi arate procopseala filosofind asupra religiei pentru că alt obiect n-au în capu-le, fiind deşert de ideile drepte ce trebuie să primească încă din leagăn ca să se facă creştini buni şi oameni cinstiţi.“ Citatul este de la 1857, din Predicatorul Ecleziastic, şi reflectă primul moment de temere al Bisericii cu privire la locul religiei în viaţa enoriaşilor. Şcoala nu se mai reduce la citirea ceaslovului în curtea bisericii, ci are „ştiinţe“ care ar putea trezi curiozitatea copiilor şi care ar putea pune la îndoială multe dintre „adevărurile“ dascălilor. 
 
Astăzi, predarea religiei în şcoli a stîrnit ceva dezbateri, lăsînd deoparte esenţialul: cu cine? Cu cine vor face ora de religie copiii noştri? Întrebarea este la fel de legitimă şi în cazul altor materii, întrebîndu-mă care mai este nivelul de pregătire al cadrelor didactice atunci cînd vine vorba de limba şi literatura română, de biologie sau chiar de istorie. Aparţin generaţiei decreţeilor, aşadar fără să fi trecut vreodată prin ora de religie. Ba dimpotrivă, aşa cum am mai scris prin paginile acestei reviste, profesorul de istorie din şcoala generală ne punea să repetăm mecanic la începutul fiecărei ore: „Noi sîntem atei! Noi sîntem atei“. Nu prea m-a afectat asta atît de mult încît să nu merg la biserică, sau la hram, sau să ţin posturi, sau…
 
Am crescut într-un sat, înconjurată de o grămadă de mătuşi şi bunici care participau cu asiduitate la viaţa religioasă a comunităţii. Nu cunoşteau Evanghelia, şi nici nu cred că au deschis-o vreodată, deşi pe masa uneia dintre bunici se afla o cărţoaie mare legată în piele, cu un scris mic-mititel. Probabil că asta o fi şi speriat-o pe biata bunica. În schimb, mătuşile şi bunicile mele cunoşteau pe de rost toate sărbătorile, posturile, ritualurile şi făceau cea mai bună colivă din lume. Participam cu bucurie, particip încă la multe dintre aceste ritualuri. „Dar de ce facem aşa, bunico?“, întrebam, încercînd să înţeleg de ce se cară apă la morţi, de ce se împarte în dimineţile celor şase săptămîni, de ce se păstrează pahare cu vin şi apă la streaşina casei, de ce mor cei dragi dacă Dumnezeu e bun, de ce se pune busuioc sub pernă de Bobotează, de ce să te închini cînd treci prin dreptul bisericii, de ce trag clopotele diferit, de ce… Hei, şi cîte nu întrebam. Răspunsul era invariabil acelaşi: „Aşa se face!“. Insistenţele mele primeau un alt răspuns ambiguu: „Aşa a lăsat Dumnezeu!“ Nici astăzi nu prea ştiu ce o fi lăsat Dumnezeu şi ce au inventat oamenii, cert este că practica religioasă trece dincolo de orice dogmă. Gura lumii şi Evanghelia a V-a a babelor, cum a numit-o părintele Calistrat (într-o predică la mănăstirea Vlădiceni), au complicat pînă la paroxism credinţa. 
 
Pe vremea copilăriei mele, popa era acolo, în capul oricărei mese, dar nu el era personajul principal, nu el dădea tonul comunităţii, ci mătuşile şi babele satului. Ele spuneau poveştile biblice, aşa cum le primiseră şi ele de la bunicile lor, ele transmiteau copiilor cele zece porunci şi descriau focurile Iadului pentru numeroasele păcate ale copilăriei. Toate acestea nici nu ne-au radicalizat, nici nu ne-au transformat în atei.
 
Păstrez încă în minte scenele pantagruelice de la ospăţul hramului. La sfîrşit de fiecare august, satul se pregătea de hram: o zi de dulce şi o zi de post. Ce de bunătăţi se fabricau! Ce de bunătăţi aduceam de pe acasă ca să nu fim mai prejos decît alţii! Se invitau sătenii de prin alte sate şi apoi masa se încingea. Cu lingurile în buzunar, pe mese improvizate pe iarba din curtea bisericii, ciorba de perişoare sau sarmalele cu orez n-au avut niciodată un gust mai minunat ca în acele zile de august. Strugurii sfinţiţi de tămîia cadelniţei şi mustul dulceag, pe post de vin de împărtăşanie, colive decorate cu zahăr alb şi pesmet, prescuri şi cozonaci… Bineînţeles că nu sînt numai astea amintirile mele: port cu mine bocceaua cu superstiţii, poate nu atît de numeroase şi atît de drastice ca prin alte părţi. Dar despre cîte vrăji şi farmece n-am auzit la gura sobei din poveştile mătuşilor şi bunicilor mele, despre flăcăi spînzuraţi nu din dragoste, ci că li „s-a făcut de zmeu“, de lapte furat de la vaci, de păcate plătite de copii, de strigoi şi trupuri bîntuite, şi cîte şi mai cîte… 
 
Citiţi continuarea articolului semnat de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu pe dilemaveche.ro.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Taunul 77
12.03.2015, 19:24:57

Conform ramurii ortodoxe a crestinismului, revelatia divina (doctrina) s-a transmis pe doua cai: Biblia si Traditia. Ambele considerate sfinte. Insa, cel putin prin mediul rural, "Traditia" este de secole confundata cu niste obiceiuri necrestine, adoptate de prin religiile antice ale romanilor si geto-dacilor, in special legate de deces. Ambele religii aveau un cult al mortilor foarte dezvoltat si o parte din practicile lor au fost impropriate de crestinismul romanesc. De asta vedem pomeni bogate, cu mese pline de colaci si colive, carat de apa zile in sir dupa data decesului (cel mai adesea 40 de zile). Pentru ca este in avantajul lor, pokii le incurajeaza. Ba mai mult sunt cei ce mai adauga cate ceva in plus. Pentru ca sunt direct interesati material. Singura lor "catehizare" e de regula atentionarea ortodoxului sa respecte traditiile transmise "din mosi-stramosi". S-a ajuns astfel ca majoritatea populatiei auto-declarata ortodoxa sa fie cvasi-analfabeta in ceea ce priveste doctrina religiei proprii. Multi nu stiu sa explice cuiva intr-un mod simplu si inteligibil puncte de doctrina ale religiei ai carei adepti declara cu patos ca sunt, precum: Sfanta Treime, Intruparea Fiului lui Dumnezeu, in ce consta mantuirea, de ce venereaza sfintii, moastele si icoanele, ce sunt de fapt chinurile iadului si in ce consta rasplata dreptilor in Imparatia lui Dumnezeu dupa Judecata Universala de la sfarsitul lumii. In schimb aproape ca sunt "experti" in cate galeti cu apa, in cati colaci si in cate colive trebuie sa se faca pentru iertarea pacatelor celui "trecut la cele vesnice".

+1 (1 vot)
bogdan roman uriciuc
12.03.2015, 20:34:49

Și eu am învățat creștinismul după evanghelia babelor. Am avut noroc de două babe citite. prima a fost o mătușă a mamei și a doua a fost bunica dinspre tată. Mătușa mi-a povestit Biblia, și am crescut cu Geneza, Exodul, și pildele lui Iisus din Noul Testament, bunica m-a învățat rugăciunile și ritualurile creștin ortodoxe. Ulterior, decrețel fiind, am fost educat la școală conform ateismului științific, fragmentar am mai avut contact cu religia, apoi în 1989 înainte de revoluție am început să întrevăd marea schemă a lucrurilor (după acumularea unui bagaj enorm de cunoștințe) și am început să cred. Ulterior am devenit credicios . Nu sunt habotnic, nu încerc să-mi impun viziunea mea asupra lumii altora, dar îmi lărgesc în permanență cunoștințele, și caut ,așa cum mă duce mintea, să văd (și să înțeleg) lucrarea Domnului. Asta nu înseamnă că aș fi vre-un sfânt sau că sunt plin de păcatul mândriei (deși laudele altora mă cam ung la suflet) sau că stau pasiv și aștept doar mila Domnului. Îmi place să cred despre mine. că n-am uitat legile cavalerismului, și că sunt capabil să deosebesc binele de rău. Întotdeauna am să mă bag la un incendiu, la o inundație, la un necaz, dar niciodată, repet niciodată nu voi sprjini vre-un prost sau vre-o tâmpenie. Și pentru asta le voi mulțumi celor două babe care m-au inițiat în etică și morală: Elisaveta mătușa (penticostală) și Elisabeta bunica (otodoxă). Fie ca Domnul să aibă grijă de ele și să le odihnească în pace.

Kronstadt
13.03.2015, 10:21:54

Salutare "Taunul77". Sunt in mare parte de acord cu tine, Eu as incerca sa ridic o alta problema. "Calitatea" enoriasilor tine si de duhovnic. Ca in orice meserie sunt oameni dedicati , care isi fac treaba din suflet si altii ajunsi din vointa parintilor, de ex, ( medici, preoti, invatamant ). Soarta a facut sa cunosc preoti adevarati, care nu incercau sa te " dogmeasca " , ci chiar stateau la discutii filozofice ( am auzit de termenul Evenghelia Babelor din 1995 de la un raposat preot de la Rupea ). Ceea ce vreau sa spun este ca traditia , care reprezinta 75% din ritual, se va estompa cu disparitia fizica a persoanelor care la mai cunosc. Eu l-am ingropat pe tata, asa cum mi s-a spus de la pompe funebre ( nr. prosoape, nr. batiste, etc ).

Mihai Ion Turcu
19.03.2015, 08:16:50

Discutiile au privit principiul separatiei statului de biserica, scolile publice fiind "stat', extensia stidiului religiei, 13 ani, cuprinsul manualelor si adecvarea lor varstei elevilor, metodica predarii, si necesitatea de a exista 13 activitati scolare alternative in cei 13 ani de studiu al religiei, pentru elevii care nu opteaza pentru stidul religiei. S-a discutat problema de principiu a libertatii de constiinta si obligativitatea studiului religiei. S-a invederat faptul ca de fapt se preeda religie confesionala, ortodoxa, unii elvi fiind de alta confesiune sau religie. S-au discutat aspecte de discriminare a elevilor care nu opteaza pentru studiul religiei si presiunile asupra parintilor pentru a cere participarea elvilor la programul de 13 ani de studiu al religiei.Nu este in discutie Dumnezeu, credinta, biserica ci cele de mai sus, nerezolvate.

Modifică Setările