Constantin Buchet, preşedintele CNSAS: „Instituţia asta s-a croit cu multă muncă din partea unora. Şi aici mă autoinclud“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Buchet este doctor în istorie; Fotografii: Inquam Photos
Constantin Buchet este doctor în istorie; Fotografii: Inquam Photos

Preşedintele CNSAS, Constantin Buchet, explică rolul pe care îl are instituţia pe care o conduce, conform propriilor viziuni. De asemenea, discută despre polemicile care au învăluit CNSAS în ultimii ani, dar şi despre prezumtivele sale succese administrative.

Constantin Buchet îşi găseşte cu greu cuvintele. Uneori, când se străduieşte prea mult, rosteşte frumoase elucubraţii pretenţioase: „Din considerente organice, a decedat“ sau „Avem solicitări la cerere“. Nu insistăm, le veţi găsi în interviu şi le veţi remarca. Alteori, însă, încadrează cuvintele atât de bine în frază încât limbajul său de lemn lasă aşchii dure, imposibil de omis chiar şi în acest dialog. Sunt însă şi răspunsuri pe care le publicăm aşa, pur şi simplu, fără să înţelegem ce vrea să spună autorul. Dar poate că aşa e când vorbeşti despre Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS). Or, Constantin Buchet e preşedintele CNSAS şi va vorbi mult despre această instituţie. Totuşi, s-ar putea ca, la finalul acestui interviu plin de accidente sintactice şi alte ondulaţii de logică, să nu aflaţi, de fapt, prea multe lucruri. Aşa că vă spunem de-acum şi concluzia: la CNSAS se lucrează foarte bine, se respectă legea cu responsabilitate şi dedicare, nu există interese obscure şi nici imixtiuni politice. Ce să mai, totul e sub control. Dar poate că e bine să mai punem, uneori, câte-o oglindă în faţa şefului acestei instituţii. Chiar şi doar pentru a afla cum gândeşte acesta.


„Weekend Adevărul“: Dacă eşti numit într-o funcţie publică, trebuie să declari că n-ai colaborat cu Securitatea. Dacă instanţa, în urma verificării de către CNSAS, constată că ai fost colaborator, care e sancţiunea?

Constantin Buchet: Legea românească nu e o lege de lustraţie, adică de epurare, nici civică, nici profesională. În cazul funcţionarilor publici, se înştiinţează conducătorul autorităţii în care lucrează funcţionarul, iar procedura se opreşte aici. E cu titlul de informare, nu e o lege specială, care să precizeze clar interdicţia de a ocupa o funcţie publică. Atibutul fundamental al CNSAS este acela de informare a opiniei publice, a mediilor profesionale şi de cunoaştere a conţinuturilor verificării persoanei în ceea ce priveşte relaţiile cu fosta Securitate. Asta este miza. Noi de aceea verificăm toate funcţiile. Din perspectiva unei cunoaşteri sociale. Dar noi facem doar o constatare, pe documentele pe care le avem, care merge la instanţa de contencios administrativ. Şi judecătorul de acolo este suveran în a încadra conţinuturile documentelor pe definiţia dată de lege şi colaboratorului Securităţii, şi lucrătorului în Securitate.

Şi dacă se dă verdict de colaborator, în condiţiile în care persoana a declarat că n-a fost, nu e de bun simţ să fie sancţionat măcar falsul în declaraţii?

Noi, până la urmă, lucrăm pe eşafodajul, pe temeiul legii. Sunt alte organisme care se ocupă de problematica falsului în declaraţii.

Şi nu credeţi c-ar trebui să fie o sancţiune?

CNSAS, chiar dacă nu are lustraţia, cum a fost în cazul Ungariei sau al fostei Cehoslovacii, are atributul de verificare. De asemenea, atributul de informare şi de cunoaştere socială. Trăim într-o eră a Internetului şi a unei explozii informative. Cu siguranţă şi cu precădere, generaţiile mai tinere pot să intre pe portaluri juridice, pe Monitorul Oficial sau pe site-ul nostru să vadă dacă un candidat are sau nu o legătură cu Securitatea.

Obiectivul CNSAS: verificarea edililor

CNSAS a fost târât în multe scandaluri politice. Pe de altă parte, lucrările cercetătorilor se adresează unui public de specialitate. În acest context, ce ziceţi, îşi mai îndeplineşte rolul ăsta de informare? Că nu prea are legătură cu publicul larg…

Ba are. Un set de politici publice este legat de accesul la propriul dosar al cetăţeanului, atibutul fundamental al legii în baza căreia funcţionăm. Şi dacă, din considerente organice, a decedat, urmaşii, cei din familie, de pe o schiţă genealogică, pot să consulte dosarele. Apoi, partea de verificare se reflectă în soluţiile tribunalelor sau în adeverinţele pe care le emitem. Acestea merg spre publicul larg. Eu cred că societatea românească este informată şi fiecare cetăţean poate să acţioneze în consecinţă cu propriul sistem de valori şi de apreciere critică a unei personalităţi care candidează sau e în funcţie. Asta e convingerea mea intimă. De exemplu, sub actualul mandat, sub preşedinţia mea, am dublat publicările la Monitorul Oficial. Adică s-au dublat deciziile finale.

Păi, care e explicaţia, de ce aveţi mai multe decizii?

Am impus un stroc (n.r. – ritm) foarte angajant. Noi avem un proiect foarte ambiţios să verificăm toţi aleşii locali, aproape 50.000. Este prima oară când Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii îşi atinge această ţintă ambiţioasă, care oferă o hartă a verificărilor în lumea satelor, a oraşelor mici.

Aţi făcut o statistică?

N-am făcut…

Şi-atunci cum oferă o hartă?

N-am făcut o sociologie urbană sau rurală, o geografie, să spun, în ceea ce priveşte ponderea pe regiuni a informatorilor sau a lucrătorilor, dar e clar că harta administrativ-publică a României în ceea ce priveşte verificarea aleşilor locali e aproape terminată, ceea ce e un proiect ambiţios: procesare internă de informaţii, corespondenţă, note de constatare. Domnule, am impus un ritm mult mai dinamic. Asta pot s-o spun. În plus, începând din 2018, în toate acţiunile de verificare în care au fost politicieni la vârf, decizia a fost lua-tă în unanimitate. Când sunt chestiuni de domeniul evidenţei, nu poţi să vii cu o contrateză, cu o antiteză.

„Are o complexitate şi procedura asta de verificare“

Şi în cazul Petrov a fost unanimă?

Da, da. La verificarea domnului preşedinte Traian Băsescu eu îmi aduc aminte că a fost unanimă.

De ce s-a făcut acum şi nu mai devreme?

Exact! Şi eu voiam să aduc problema metodologică. Ea este legată de un principiu al verificării continue. Fiindcă în cei 26 de kilometri liniari de arhivă, pe baza unor intrări informative sau date pe care le ai dintr-un dosar, poţi să coroborezi cu altele. În plus, verificările au şi linia asta de etapă. Noi şi spunem: „Până la momentul acela“. Deci, nu e o verificare absolută. Nu iei o fişă, ca la bibliotecă, şi ai toate numele acolo, afiliate cu cărţile pe care le-a scris respectiva persoană. Deci, nu e un lucru atât de simplu. Are o complexitate şi procedura asta de verificare.

De ce s-au scos rapoartele lui Petrov abia acum?

Raţiunea metodologică a fost cea a alegerilor europarlamentare. Era o prevedere legal întemeiată ca să fie demarată o acţiune de verificare. N-a fost un liber arbitru instituţional. Noi avem solicitări la cerere, de exemplu. Avem solicitări, bunăoară, ale Consiliului Superior al Magistraturii să verificăm persoanele care sunt magistraţi în funcţie sau care candidează.

Cazul Florea, o chestiune de termen

Şi-acolo a fost un scandal. Care-i perspectiva dumneavoastră despre ce s-a întâmplat?

Am mai spus-o, n-o mai reiau.

Reiau eu: în decembrie 2019, vi s-a reproşat că aţi asumat personal, în calitate de preşedinte al CNSAS, o adresă către CSM care stipula că Adina Florea, propusă şi respinsă pentru şefia DNA, nu a fost colaborator al Securităţii.

N-am asumat nimic. S-au trimis adeverinţele care erau emise. Mai mult n-am ce să comentez.

Care era graba? Trebuia să aşteptaţi şedinţa Consiliului…

Păi, când aveam o cerere a CSM de pe 7 şi 9 septembrie, pentru 20 de magistraţi, nu doar pentru doamna respectivă, trebuia să dăm un răspuns. Nu în 15 zile, cum spune legea, că nu puteam. Dar măcar la sfârşitul anului instituţional să dăm un răspuns de etapă.

Aţi încercat să dezamorsaţi o criză politică şi s-a cam întors împotriva dumneavoastră.

Acolo a fost o abordare administrativă. Era stadiul verificării fiecărui magistrat la vârf din lista de 20 de persoane.

Sigur nu v-a fost solicitat pe căi neoficiale?

Nu! Oricum nu ne încadrasem în cele 15 zile.

De ce n-aţi mai consultat Colegiul? Unii au încercat să amâne decizia, alţii s-o grăbească…

Din punct de vedere administrativ, au fost acoperite procedurile legalissime.

Ce răspuns corect politic!

Din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezint, trebuia să dăm un răspuns CSM la două cereri din 7 şi 9 septembrie.

Fără să simţiţi vreo presiune, în afară de cea a „responsabilităţii instituţionale“?

Era o chestiune de termen. Şi faptul că, din punct de vedere intern, pe vechea abordare, cererile care s-au făcut şi la deţinători au fost puţin întârziate. Oricine îşi punea întrebarea: „Domn’e, cât vă trebuie?, juma’ de an să efectuaţi verificările?“.

Un funcţionar pe care-l vrea disciplinat

Cum aţi descrie colaborarea cu Mădălin Hodor?

În ce sens?

De când a lansat lista cu presupuşii foşti colaboratori ai Securităţii, a fost suspendat, cercetat disciplinar, i s-a tăiat salariul…

Nu pot să vă spun decât atât: un funcţionar public trebuie să respecte politicile instituţionale şi îndreptarul legislativ în ceea ce priveşte o comunicare publică. Legea prevede foarte clar că această comunicare se face şi prin informarea conducerii instituţiei. Adică, până la urmă, nu putem să comunicăm în eter orice, oricând, oricum.

Dar Hodor dă interviuri, vorbeşte, e liber!

Există şi aici instrumente administrative care, până la urmă, vor genera o analiză în ceea ce priveşte aceste chestiuni.

Păi, şi când a ieşit cu lista i-aţi tăiat din salariu. El însă a contestat. S-a ajuns la o decizie finală?

Nu e epuizat încă acest diferend administrativ.

Şi vreţi să-l continuaţi, nu?

Cu siguranţă.

Dar care-i miza lui? Cum vă explicaţi că vă întreb acum de Hodor?

Din câte ştiu eu, e o situaţie nemaiîntâlnită ca un funcţionar public să prezinte aşa aspecte din acestea ce ţin de activitatea instituţională. După cum v-am
spus, există mecanisme administrative care pot gestiona şi pot pune sub lupă un asemenea tip de atitudine.

Deci, aveţi o explicaţie?

Oricum, lucrurile astea nu fac bine instituţiei. Demersurile de factura aceasta nu fac bine. Dar nu am informaţii sau indicii concrete sa pot să speculez sau să fac o analiză în sensul pe care l-aţi enunţat.

„Până la urmă, noi am fost numiţi aici de Parlament“

Dar Cazimir Ionescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, e în continuare membru al Colegiului. Credeţi că e o problemă? Contează treaba asta pentru dumneavoastră?

Nu există un indicator ferm, concret, legal care să ateste ce-aţi spus dumneavoastră. Ăsta e reperul meu. Şi nu numai faţă de domnia sa, ci în general.

E vorba, totuşi, şi de legăturile cu vechiul sistem ale unei persoane care se află la conducerea unei instituţii care studiază arhivele vechiului sistem. Chiar şi suspiciunea pune în vreun fel instituţia într-o lumină negativă?

Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât nu există temeiuri concrete, emanate legal, eu nu pot emite judecăţi de valoare sau judecăţi legale.

Nu judecăţi legale, că nu aveţi căderea…

Ne raportăm la lege. Până la urmă, decizia juridică ordonează comportamentul şi atitudinea fiecăruia dintre noi.

Văd că-mi daţi nişte răspunsuri foarte corecte…

Păi, sunt corecte, să ştiţi, pentru că sunt de raţionalitate socială. Fiindcă, până la urmă, noi am fost numiţi aici de Parlament.

„Avem de primit de la SRI şapte milioane de fişe“

SRI v-a dat toate dosarele din arhivă?

Am preluat o serie de microfilme, dar şi un instrument foarte interesant: o rolă de conexări între dosarele microfilmate. Am primit în 2019 pe microfilme 16.233 de role referitoare la 361.984 de dosare.

Şi asta-i tot?

N-aş putea să zic că sunt toate, dar procedura este într-o fază avansată. Noi, practic, avem de primit de la SRI aproape şapte milioane de fişe ale dosarelor. Fişe de cartotecă. Pentru acest lucru, noi am susţinut demersuri, m-am implicat să existe o hotărâre de guven în urma căreia să avem o hală la Popeşti-Leordeni.

Unde mai sunt arhive relevante pentru CNSAS?

La Serviciul de Informaţii Externe, la Ministerul Apărării şi la Ministerul de Interne. Noi am efectuat diligenţele şi pe lângă…

Şi cum merge treaba?

Am avut o tranşă de preluare de la SIE undeva la finele anului 2019, cu dosare care se referă la materiale documentare, telegrame informative, multe role de microfilm, o multitudine de dosare cu note informative, note de sinteză, rapoarte speciale. Acţiunea de preluare e continuă, dar ţine de deţinătorul arhivei: ei prelucrează, declasifică, văd ce au în arhivă. Recent, am iniţiat o corespondenţă şi cu MApN să vedem dacă în arhiva lor sunt părţi din arhiva fostei Securităţi şi să vedem dacă, pe lângă unităţile de la MApN, sunt afilieri ale dosarelor fostei Direcţii a IV-a de Contrainformaţii Militare, care ţinea de Securitate.

Nu e curios că nu ştiţi încă dacă aveţi sau nu toate dosarele Securităţii? La 30 de ani de la Revoluţie…

Nu ştiu ce se află în toate fondurile arhivistice. Dar, totuşi, s-au făcut multe preluări. Avem a doua arhivă după cea poloneză. Să vedem partea plină a paharului! România e a doua ţară după Polonia, dar România nu are forţa administrativă a Institutului pentru Memorie Naţională din Polonia. Acolo sunt 1.500 de funcţionari publici, aici suntem 260. Sigur, ceea ce ziceţi dumneavoastră este şi pentru mine fezabil social: la 30 de ani de la căderea regimului comunist, aceste documente de arhivă trebuie să intre în custodia deţinătorului natural şi înditruit legal. Să nu credeţi că n-am şi eu personal sfidări în mintea mea. Şi anumite umori măcar administrative, dacă nu principiale. Dar lucrurile trebuie privite şi în nota optimist-echilibrată.

Ce legături are cu PRM

constantin buchet inquam

Pe cine aţi votat pe 20 mai 1990?

Pe Raţiu.

Cam atipic.

Cum să spun, timpul istoric, după perioada asta, să zic, de zenit al comunismului, al Epocii de Aur, a venit cu un alt mesaj care poate rezona cu nişte idei de construcţie socială. Adică, accentul pe o şcoală după model britanic, asigurarea unui spaţiu de locuinţe, partea legată de sport. Ce-mi mai aduc aminte... Erau chestiuni destul de interesante şi fertile.

Aţi fost ţărănist?

Nu, dar citisem cartea lui Raţiu, „Moscova sfidează lumea“, o carte interesantă din punctul de vedere al unei analize comparative a regimurilor comuniste şi a relaţiei cu Kremlinul. Noi rezonam la nişte mesaje oarecum mai trăiriste în contextul romantic, postrevoluţionar. Eu, la 18 ani, în armată, votasem un singur candidat la Marea Adunare Naţională. Acum, mi se părea ceva fabulos, cosmic, să ai dreptul la opţiune, să te poţi informa.

Păi, şi când aţi intrat în politică?

Dar eu n-am intrat în politică.

Ba da.

N-am fost militant. Deci, eu am fost în Colegiul CNSAS.

Păi, în prima perioadă când aţi fost aici, aţi fost trimis de un partid. De Partidul România Mare, mai exact.

Da. Dar atunci legea era să nu fii membru de partid. Deci, reprezentarea în Colegiu era pe stuctura Parlamentului, dar fără să fii membru de partid.

Credeam că o să-mi spuneţi poveşti despre Olguţa Vasilescu şi despre Vadim, din PRM.

A, nu, nu. Eu credeam că vorbim despre CNSAS.

În martie 2018, când aţi fost recomandat de Guvernul Dăncilă la conducerea CNSAS, unica informaţie de presă care a apărut despre dumneavoastră a fost că v-aţi antepronunţat, negând informaţia publicată de „Academia Caţavencu“, care relatase că Vadim Tudor i-ar fi furnizat scriitorului Eugen Barbu minore.

Nu m-am antepronunţat.

În fine, era adevărată informaţia. Dar toată lumea a preluat evenimentul acesta ca fiind definitoriu pentru cariera dumneavoastră şi pentru dumneavoastră. Cum vă explicaţi?

E profund eronat. Cred că sunt jurnalişti, poate nu din generaţia dumneavoastră, ci mai în vârstă, care mă cunoşteau din anii 2000. Adică îmi ştiau potenţialul de tehnician. Pot să spun că nu este o justă şi corectă punere în lumină a potenţialului meu administrativ. Lucrurile astea sunt, în general, relevate în mass-media prin dialog, prin comunicare. Vă pot da o listă lungă de jurnalişti.

Găsiţi acum că recomandarea PRM din 2000 e ca o ancoră?

Nu, nu o văd ca pe un stigmat. A fost o simplă recomandare parlamentară. La fel cum alţii au fost recomandaţi de PNŢ. Eu sunt eu, Constantin Buchet, şi ştiu bine ce am făcut. Nu am ce să-mi reproşez din punct de vedere administrativ şi al volumului de muncă pentru instituţia asta.

Dar cum aţi ajuns simpatizant PRM?

Păi, vedeţi? Nu e vorba de asta…

Nu e ca şi când nu vă cunoşteau.

Aşa a fost atunci. Grupul parlamentar de la Cameră a căutat oameni care aveau un background istoric, ca mine. Dar cred că cel mai important e ce am făcut. Şi cred că ar mai trebui un interviu pentru a discuta partea tehnică a anilor 2000. Instituţia asta s-a croit cu multă muncă din partea unora. Şi mă autoinclud aici.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite