Copiii sub 16 ani nu vor fi vaccinaţi anti-COVID. Explicaţia lui Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a declarat vineri că în categoriile de persoane care vor fi vaccinate anti-COVID nu au fost incluşi şi copiii sub 16 ani, pentru că „nu există o indicaţie de utilizare” şi „o recomandare la acest moment”.

„Pentru persoanele care au sub 16 ani nu există, pentru moment, o indicaţie de utilizare. Nu sunt suficiente date care să asigure această recomandare la acest moment”, a declarat lt. col. medic Valeriu Gheorghiţă, vineri, după vizita la centrul de stocare a vaccinurilor de la Institutul Cantacuzino, potrivit Libertatea.ro

Dar, Dr. Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” a declarat că în curând şi copii vor putea fi imunizaţi, deoarece există astfel de studii care se desfăşoară în prezent, atrăgând atenţia asupra necesităţii respectării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus.

"Sunt studii în desfăşurare şi pentru vaccinarea copiilor sub 16 ani. Până să înceapă eventual vaccinarea copiilor ar trebui să avem grijă de ei având noi, adulţii, grijă de noi – mască în spaţii închise, mâini spălate. Unde sunt comorbidităţi grave, iar copiii care ar putea face complicaţii ale bolilor – părinţii ar trebui să fie în grupurile care se vor vaccina cât mai repede. Aceşti părinţi trebuie incluşi în programul de vaccinare", a precizat medicul Mihai Craiu, potrivit Digi.24

De altfel, şi Antonella Viola, director ştiinţific la Institutul de Cercetări Pediatrice Città della Speranza din Padova, a declarat luna trecută că pentru copii, studii clinice pentru vaccinul anti-COVID ar putea apărea abia în primăvară.

„Dacă vaccinurile pentru adulţi vor fi aprobate la sfârşitul lunii decembrie, momentul pentru a începe testarea pe copii, de toate vârstele, va fi probabil primăvara”, a declarat Antonella Viola.

Campania de vaccinare anti-Covid în România va începe la 27 decembrie. Vom primi, în prima etapă, 10.000 de doze, pentru 5.000 de persoane, care vor fi administrate cadrelor medicale din spitalele de boli infecţioase.

Apoi, cea de-a doua etapă de imunizare este programată să înceapă în luna februarie. Potrivit planului naţional de vaccinare, până la începutul verii ar urma să fie imunizate persoanele aflate în categoriile de risc - cele peste 65 de ani şi bolnavii cronici, angajaţi din sistemul de protecţie socială şi din domenii-cheie de activitate.

A treia etapă, care vizează imunizarea populaţiei generale, ar urma să fie efectuată în vară.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite